10 zile de vacanță în Zakynthos

N-am fost în Grecia decât de două ori: odată în Thassos, acum mulți ani și a doua oară acum, în Zakynthos (sau Zante, numele de alint). Leagănul legendelor Olimpului nu ne-a atras niciodată prea tare. Poate pentru că o considerăm o destinație foarte standard și „cuminte” pentru români. Anul ăsta am mers cu prieteni, ceva ce n-am mai făcut de mult, obișnuiți cum suntem să ne planificăm totul doar noi doi. A fost o altfel de vacanță, un pic mai scumpă decât ne place, dar ceva mai confortabilă.

O vacanță „normală”

De data asta o să povestim pe scurt despre o vacanță obișnuită. Am vizitiat Zakynthos ca niște turisti adevărati și nu ca niște backpacker-i, așa cum facem de obicei.

Anul acesta a fost unul agitat până acum: am plecat voluntari în Turcia două luni, ne-am întors acasă și ne-am încercat mâna la ridicarea unui foișor și, pentru că ne-am descurcat onorabil, ne-am apucat și de o casă mică din paie. Avem un foișor frumos, umbros și dotat cu de toate și o fundație de beton care așteaptă următoarele etape. Dar, pentru că nu suntem obișnuiți cu munca fizică, ne-a apucat întâi oboseala, apoi lehamitea, apoi mâncărimea-n tălpi. Așa că am plecat în vacanță în Zakynthos: 10 zile de leneveală la soare și în mare, cu nisip de toate felurile și culorile și cu apă limpede ca apa plată.

Pe drum

Am mers București – Salonic – Zakynthos cu mașina. Drumul nu e neapărat cel mai plăcut. 1300 de km în două zile cu pauză de somnic lângă Salonic. Nu a fost o mare surpriză că partea cea mai grea și enervantă a fost în Bulgaria: am reușit și de data asta să ne rătăcim, deși am stat tot timpul cu ochii căscați (după amabilii și prea-plinii de zel polițiști bulgari). Pentru că am condus cam tot timpul în cadrul limitelor de viteză, nu am avut plăcerea de a ne conversa cu nicunul dintre cele 50 de echipaje întâlnite.

Pe lângă taxa de pod de 4 lei de la Giurgiu și cei 20 de leva pentru vigneta bulgărească, în Grecia am plătit taxe de autostradă în valoare de 6 EUR, plus 13 EUR taxa pentru frumușelul pod Rio-Antirio, care leagă Peloponezul de Grecia continentală.

Lângă Salonic am găsit pe booking.com un hotel simpatic, „Di Tania”, pit-stop-ul preferat pentru mulți călători români, se pare. Până la urmă n-am făcut rezervare și, spre surprinderea noastră, am plătit 55 EUR camera dublă în loc de 60, prețul afișat pe Booking. Camera a fost satisfăcătoare, cu un pat imens, aer condiționat și mic dejun inclus cu ample varietăți de produse comestibile. Nimic care merită menționat sau băgat în poșetă, totuși.

Feribot

This route includes ferries” – ne avertizează amabil femeia-robot-GPS. De la Kilini la Zakynthos se ajunge cu un mare feribot: am stat cuminți la coadă în port, (așa de cuminți că ne-au luat-o toți înainte) și am fost îndrumați respectuos, dar ferm, pe trasee secrete, cunoscute doar de lucrătorii feribotului, într-un dans sincron ritual care a avut ca scop înghesuirea surprinzător de compactă a sute de mașini în burta vasului.

Există două companii care fac legătura între Kilini și Zahynthos: Ionian Ferry și Levante Ferries. Nu știm cum e pe Ionian, dar Levante e spațios și elegant. Ne-am simțit ca pe Titanic (partea cu luxul, nu partea cu moartea și groaza). Costă 7.5 EUR de om și 28 EUR o mașină mică. În total 58 EUR pentru patru adulţi şi o maşină. Pentru drumul de întoarcere am plătit 62 EUR.

Cât am cheltuit?

Să zicem că ne-am făcut de cap, după standardele noastre. Pentru un total de 14 zile de vacanță (doar 10 în Zakynthos și 4 pe drumuri), pentru doi oameni, 1000 EUR. Cazare am găsit la 95 EUR pe noapte într-o vilă drăguță (dormitor, living și bucătărie pentru 4 persoane). Nu am inclus benzina, nu știm exact cât a costat încă. Rezultă cam 71 EUR pe zi, mult peste media noastră obișnuită:

Criza din Grecia

Deși nu mai deținem de mulți ani un televizor, am fost asaltați de știri alarmiste, povești cu final neașteptat, avertismente și previziuni fataliste, grație facebook-ului, prietenilor, cunoscuților și familiei. Dar ca turiști n-am simțit nimic. A, ba da, mint. Era ceva mai liber pe stradă și nu a fost nevoie să ne înghesuim pe nicăieri. Localnicii ziceau ceva de multe rezervări anulate. Asta e, o să recupereze anul viitor. Cel puțin în Zakynthos, totul a fost pașnic și relaxat în iulie 2015.

Unde ne-am cazat

Insula e una obișnuită cu turiștii. E ușor să găsești cazare pentru toate gusturile. Noi am ales un apartament în vila Arazzo, în zona Vasilikos, destul de bine poziționată: foarte aproape (vreo 100m) de plajă și pool-bar, magazine în apropiere, multe plaje în zonă. Doamna Angelica, proprietara, e drăguță și serviabilă. Camere confortabile, terasă, aer condiționat și mai multe prosoape decât am putut folosi. Apartamentul cu două camere și bucătărie costă 95 EUR pe noapte în plin sezon.

Insula Zakynthos

Zakynthos e o insulă măricică și cu destule locuri atractive. 10 zile par a fi de ajuns pentru a vedea majoritatea atracțiilor, dar nu m-ar deranja să petrec mai mult timp aici. Locurile demne de vizitat sunt în general plaje și golfuri mai mult sau mai puțin amenajate, de la copaci contorsionați și pietre colțuroase la rânduri ordonate de umbreluțe, baruri și terase. Găsești și locuri superbe de fotografiat, sate frumoase pe drumuri șerpuitoare în munți și livezi de măslini.

În partea de sud a insulei, golful Laganas și, în special, plaja Gerakas, găsești cea mai mare populație de țestoase din Mediterană. Există un punct de informare pe plaja Gerakas dacă vrei să afli mai multe despre specia Caretta caretta prezentă aici. Zakynthienii se mândresc cu țestoasele lor devenite simbol al insulei și disponibile ca suveniruri sub toate formele, mărimile și culorile. Zona de sud face parte dintr-un parc marin, așa că dezvoltarea imobiliară și pescuitul sunt restricționate. Pe plaja Gerakas, cuiburile sunt protejate și îngrădite, deși accesul la mare e permis. Țestoase sau ouă de țestoasă noi n-am văzut, deși am descoperit pe nisip urme ca de tractor dinspre apă.

Harta Zakynthos

Am făcut o căruță de poze, așa că vă arătăm câteva dintre ele mai jos și adăugăm comentarii pertinente printre ele.

4/95

Plaja Dafni, unde se ajunge pe drumuri prăfuite, dar chez-long-urile și parcarea sunt gratis

8/95

Banana Beach: cele mai ordonate rânduri de umbreluțe, cel mai fin nisip și cei mai cuminți turiști

17/95
19/95

Atracția principală a insulei, golful și plaja Navagio, cunoscute mai bine drept „shipwreck”. Își merită pe deplin renumele, locul e superb.


(panoramă de la Google, click și trage de ea)


21/95

Nu știm câți ani are măslinul și nici de ce era Adriana așa supărată

10/95

Pe marginea șoselei, în drum spre Louha și Giri

23/95


13/95
15/95

Case din Louha și Giri, unde toată lumea doarme în miezul zilei. Nici măcar un câine pe stradă. Dacă tragi un pârț, trezești jumătate de sat.

Vedere către apus dintr-un restaurant de lângă Kampi. Mâncare proastă și scumpă, dar priveliște superbă.

Un alt loc frumos pentru o baie și înot cu explorat de mici peșteri sau o săritură în apă e Limnionas. Cu condiția să sari fără ochelari… Altfel îi cauți ca chiorul o oră, Cristi. Mulțumesc, Mihai!



O plajă frumoasă și aglomerată începe de la Porto Zoro și se termină cu Porto Azuro. În partea de sud, priveliștile și terasele sunt foarte atrăgătoare.

Tot aici m-am luptat aprig cu un burger imens. Se va cânta în doine, imnuri și balade despre bătălia asta și victoria mea.

Pe străzile pastelate ale orașului principal, cu același nume. Adică Zakynthos.

O temniță micuță și intimă în curtea castelului din Zakynthos

Vedere din castel, printre creneluri


Mica și foarte cocheta plajă Xigia, cu emanațiile ei albe de sulf. Cică face bine la ten, dar miroase…




Portul din St. Nicholas, de unde am închiriat o bărcuță către peșterile albastre

Dacă le vizitezi când trebuie, înțelegi de ce li se spune Blue Caves



Noi am fost 4 oameni și șoferul într-o bărcuță ceva mai mică. A fost foarte frumos, ieftin (7,5 EUR de om), a durat o oră și am avut timp și de o băiță zgomotoasă.





Blue Cave, Zakynthos, Grecia

Sfatul primit de la gazda noastră a fost: luați o barcă mică și nu acceptați un tur care înclude atât Blue Caves cât și faimosa epavă (plaja Navagio). Distanța e prea mare și, în viteză, nu apuci să vezi mare lucru. Tindem să-i dăm dreptate. Dacă vă gasiți prin zonă, mergeți în St. Nicolas și alegeți o bărcuță de la capătul îndepărtat al portului.

Ce-am mâncat

Meniu restaurant Thymalos ZakynthosEram tare curios de gyros, complet convins că nu am mai mâncat niciodată și că aș săvârși un sacrilegiu dacă aș pleca din Grecia fără să o fac. De fapt (lăsând la o parte asemănarea cu shaorma noastră), am uitat că am mai mâncat odată gyros în Thassos. Ce să zic, bun de umplut burtica.

Am mâncat mult mai bine și mai variat și mai ieftin într-un restaurant de pe strada principală din orașul Zakynthos. Se cheamă Thymalos, dar am înțeles numele din meniu, nu din firma de pe stradă – cu cititul caracterelor grecești stăm mai prost.

Nici nu are rost să discutăm despre prețuri, atât de largă este oferta. Găsești fast-food-uri ieftine, taverne decente și restaurante scumpe la tot pasul. N-ai decât să alegi ceea ce te atrage. Am inclus o poză exemplificativă cu meniul de la Thymalos, dacă ești curios.

Zante a fost primitor cu noi, cuminte și însorit (foarte însorit). Știm că e doar una dintre zecile de insule cu care se mândresc grecii, dar na, pe asta am vizitat-o noi. O insulă turstică, dar relaxată, cu priveliști frumoase și prețuri decente. Dacă nu e de ajuns, ai Kefalonia sau Corfu la doi pași, dar Zakynthos e o destinație atractivă și accesibilă pentru mulți și cu siguranță merită luată în considerare dacă-ți planifici o vacanță în Grecia.

 

Cristi si Adriana

Cristi și Adriana sunt oameni de treabă care vor să călătorească mult! Cristi e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Adriana e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Langkawi, Malaezia, pe termen lung, cu chef de mare și soare :)   15 aprilie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0