După 13 ani

Suntem născuti amândoi pe 12 septembrie și tot atunci am împlinit 13 ani de conviețuire neîntreruptă și relativ armonioasă.

Cel mai des, când povestim despre călătoriile, visurile și dorințele noastre, cei cu care discutăm ne spun că suntem foarte norocoși că ne dorim aceleași lucruri și că tragem amândoi la aceeași căruță alegorică. Da, este adevărat! Avem o relație constructivă. De cele mai multe ori se întâmplă natural să vibrăm unul la dorința celuilalt și instant devine dorință personală. Iar dacă reacția asta nu e instantanee, atunci discutăm problema până gasim soluția care să ne împace pe amândoi. În general ne încurajăm și ne susținem unul pe altul.

La noi nu există discuții cu final neașteptat în sensul clasic. Fie că ne ia o noapte întreagă să stabilim poziția boxelor în noua locuință sau luni de zile când dezbatem pe marginea ideii de a face un copil, finalul, indiferent care, este aprobat de comun acord și acceptat. Nu zic că nu există compromisuri. Ba da! De asta ne și ia așa de mult timp să cântărim. Pentru ca suntem calculați. Prea calculați uneori. Dar compromisurile, întâlnirile la mijlocul drumului, ne fac să fim pregătiți, să ne dorim într-adevar să realizăm scopul propus. Însă mai trebuie ceva. Trebuie echilibru și cumva, nu știm cum, avem și asta.

Toate astea se întâmplă cu noi din 2000, de pe vremea când eram încă niște copii. Nu ne-a învătat nimeni să vorbim unul cu altul, să facem compromisuri și nici echilibrul nu este unul forțat. Au venit cumva natural, probabil cu dragostea și poate cu cheful de vorbă – chef care s-a triplat de cand nu mai avem televizor, direct proportional cu dorința de a citi!

Și nu, nu ne plictisim unul de altul. Noi facem totul împreună. Câteodată realizăm și noi că suntem dependenți unul de altul. Și ce dacă? Ne simțim bine unul cu celălalt și dependența asta devine completare reiprocă. Și ar mai fi ceva. Nu suntem geloși. Nimic nu e definitiv, nici viața noastră, nici relația noastră. Dar nu stăm să ne gândim zilnic la sfârșitul inevitabil al tuturor lucrurilor. Suntem doar conștienți de el.

Se întamplă să mai și zbierăm de ne aud vecinii. Câteodată ne lovește și dorința de a fugi, fiecare separat. Nu că ar fi ceva rău în asta. Dar aici intervine iubirea (sau dependența). Așa că băgăm mâinile în foc, scoatem tăciunii și stingem totul cu cuvinte. În felul ăsta nu rămâne nimic mocnit care să ne tulbure ulterior. Credem cu tărie că nu există relație nemuncită, bazata pe iubire și atât.

Nu avem rețeta perfectă. Avem în schimb 13 ani de experiență.

 

Cristi și Adriana
Senior Relationship Specialists

Antologie Cristi si Adriana 13 ani

 

Cristi si Adriana 2013

 

Cristi si Adriana

El e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Ea e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Sri Lanka, pe care o explorăm din tuktuk închiriat   1 septembrie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

  1. Sunteti haiosi la o putere….cred ca 13 daca tot e cu noroc. Am o intrebare: cine scrie blogul? Cine simte mai mult? Sau faceti cu randul? Sau faceti compromisuri? Oricum, sa fiti sanatosi si frumosi cum vreti voi.

    1. Multumim, Roxana! Articolul asta l-am scris eu, dar de obicei facem cu randul sau ne completam (criticam) reciproc. De obicei, unde vezi umor negru („fin”, zice) sau injuraturi, e mana lui Cristi. De siroposeala ma ocup eu.

  2. La multi ani, sa fiti cel putin atat de fericiti ca pana acum, si sa luati deciziile impreuna multi ani de acum inainte.Va pupam si ne e dor de voi!

  3. Bahhhh, nu pot sa cred ca am uitat de ziua voastra!!! Daca n-as fi la servici m-ar pocni si o lacrima vazand pozele alea. Offf, cum trece vremea… Mates, ce faceti la anul in Iulie? Nu de alta, dar venim in Ro.

    1. Cred că și noi, la rândul nostru, am mai uitat câte o zi de naștere… :) A uita e omenește, zic eu, ca să nu mă simt vinovat. La anul în iulie, conform planurilor de acum și poziției aparente a astrelor, ar trebui fim în țară. Mi-ar plăcea tare să ne vedem. Cât a trecut? 2 ani? 5?

      1. Ehhh, erati la Cuca Macaii, ar fi de inteles. Banuiam ca veti in tara, ideea era sa nu fiti LA tara :-).
        Cristi, recunosc poza 4, tin minte contextul, dar nu mai tin minte unde a fost facuta. Draperia aia m-a bagat complet in ceata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0