India, Kanniyakumari, cel mai sudic punct

Viteza. Claxoane. Hurducaieli. Vant in plete. Suntem in autobuzul cu ruta Kovalam – Kanniyakumari, suportand forte de 5G in curbe si tipand ca sa vorbim unul cu celalalt. Am trecut din Kerala in Tamil Nadu fara sa vedem un petec de pamant neacoperit de asfalt sau locuinte. E ca si cum ai merge tot timpul printr-un oras aglomerat si nesfarsit. Dupa ce ne-am asezat pe la jumatatea autobuzului (femeile merg in fata, iar barbatii in spate, niciodata nu se amesteca) am platit biletele domnului controlor, un nene de treaba cu o mustata daliniana stufoasa ca o coada de veverita, care se intindea de la nas pana la perciuni. Cu dexteritate si belsug de saliva, ne-a oferit biletele, dintr-un dispozitiv nemaivazut care contine douazeci de feluri de foite colorate cu valori diferite. In timp ce ne ia banii si ii sorteaza intre degetele mainii, ne intreaba de unde suntem si, 10 minute mai tarziu, povesteste catorva pasageri tocmai urcati in autobuz, totul despre noii lui prieteni romani.
Tot drumul, Adriana, aplecata pe geam, face poze din belsug. Chipuri si ipostaze ale vietii cotindiene. (Da, e o gluma. Get it? Am scris „cotindian” in loc de „cotidian”) Dupa atata stat cu capul scos pe geam, Sonic the Hedgehog ajunge la destinatie cu parul dat pe spate si neagra pe fata.

Dispozitiv vânzare bilete în autobuz catre Kanniyakumari, India

Kaniyakumari e cel mai sudic punct al Indiei. Varful varfului se cheama Cape Comorin, de unde se vad foarte aproape doua mini-insule, una cu un fel de castel si una cu o mare statuie a unui filozof bengalez. Vivekananda il cheama. Zona a fost lovita rau de un tsunami monstruos  in 2004 (unul dintre cele mai mortale catastrofe naturale din istorie – 230.000 de oameni in 14 tari) si autoritatile inca muncesc sa reconstruiasca zona. Au si un memorial aproape de plaja.
Statuia e imensa si are un efect hipnotizator asupra privitorului. In prima seara, in preajma apusului, am privit-o timp de o ora, impreuna cu alti sute de oameni. Perindarea pelerinilor e continua. Multi coboara pe stanci si isi inmoaie picioarele in apa (aici se intalnesc apele Golfului Bengal, Marea Arabiei si Oceanul Indian), fac poze sau pur si simplu pierd vremea, ca si noi.

Insula și marea statuie a lui Vivekananda, Cape Comorin, Kanyakumari, Tamil Nadu, India

In Kaniyakumari am rezervat un hotel cu mai multe stele decat in celelale zone, Gopi Nivas (de fapt cel mai ieftin pe booking.com). Cand ajungem acolo aflam ca nu au habar de rezervarea noastra si ca nu au camere disponibile. Cand prezentam rezervarea, ni se spune ca putem merge la alt hotel, aceiasi bani, aceleasi conditii. Cand esti mort de oboseala, cu rucsacul in spate, fiert de caldura, imputit, flescait si intr-o tara straina unde ti se pare ca toti vor doar sa-ti ia banii (lucru care nu e prea departe de adevar, desi sunt mai multe aspecte interesante de discutat aici), nu ai in nici un caz chef de incurcaturi dubioase de genul asta. Suntem incordati si precauti, atenti si sceptici. In final, toata stropseala noastra, toate gandurile negre si planurile de razbunare, se dovedesc a fi in mare parte neintemeiate. Noul hotel arata bine, e la 5m de templu (pe care nu-l vom vizita), camera are AC (pentru care nu am platit deci nu am primit o telecomanda) si totul se dovedeste a fi doar o simpla incurcatura din care suntem scosi rapid si cu buna credinta. Urmasii lui Dracula isi retrag coltii si se calmeaza.

Tiptil, pe langa uimirea initiala legata de priveliste si statuie, se strecoara si bucatele de realitate. Cersetori intind mana, se tanguiesc si te ating insistent la tot pasul. Vanzatorii se plimba cu margele sau scoici in mana si te intreaba daca vrei sa cumperi ceva, pana la exasperare. Zona este pe alocuri complet cufundata in mormane de gunoi care se scurg in mare si apoi, aduse inapoi de valuri, zac agatate pe stanci. Populatia de ciori a atins cote impresionante aici datorita abundentei gunoiului. Ne fortam sa ne pastram zambetul pe buze, dar trecerea in Tamil Nadu marcheaza clar o alta etapa a calatoriei noastre.

Portret de indian, Kanyakumari - cel mai sudic punct al Indiei

In spatele nostru se vand scoici si produse din scoici: breloace, lantisoare, coliere, perdele, candelabre. Se vand din standuri de lemn inclinate, cu o trapa in centru, pe care scoate capul vanzatorul. Arata de parca ar sta intr-un tanc. Sub aceasta platforma se afla depozitul personal de scoici si locul de dormit la umbra, eventual si cate o caprita. Se vand nuci de cocos si suc din trestie de zahar. Ultimul e produs trecand betele groase si suculente printr-un storcator cu doua role care extrage sucul albicios.

Vânzător de suveniruri din scoici în Kanyaumari, Tamil Nadu

Aparat pentru suc de trestie de zahăr in India, Kanyakumari

In spatele hotelurilor de lux, pana la malul marii, sunt ghetourile unde locuiesc pescari. Strazi abrupte, inguste, niciun picior de turist. Suntem priviti cu interes in timp ce coboram prin labirint.

Pe o plaja mica sunt trase barcile pescarilor. Noi stam pe un dig si, langa noi, o fetita rastoarna galeata de gunoi in mare in timp ce o alta femeie face acelasi lucru jos pe plaja. Stancile din jur sunt pline de resturi, sticle de plastic, zdente colorate. Intr-o cladire alaturata, pescari isi repara navoadele.

Un pustiulica galagios cu gura pana la urechi, vrea sa faca o poza cu noi.

 

Bărcile pescarilor indieni în Kanyakumari, Tamil Nadu

Puști indian entuziasmat ce vederea omului alb India

A doua zi o sa rezolvam mici treburi administrative, punem un plic la posta, mergem pana la gara sa ne interesam de trenuri si trebuie sa intram putin pe internet. O sa gasim o „sala” de internet cu doua calculatoare. 30 de rupii ora si dupa jumatate de ora o sa pice curentul. Cu treaba nerezolvata plecam, intrebandu-ne daca masinaria de pe tejghea e o imprimanta matriceala sau un storcator de trestie de zahar.
O sa vizitam si Gandhi Mandapam, un monument roz, cu o sala inconjurata de coloane la parter. Nu vrem sa ne lasam papucii la intrare asa ca-i bagam in traista si-i luam cu noi. Putem sa urcam pe scari si sa admiram privelistea: intr-o parte marea statuie, in cealalta apusul rosiatic. La plecare, un mosulica-ingrijitor ne trage deoparte ca sa ne arate gaura din tavan prin care, de ziua lui Gandhi (2 octombrie), intra soarele si cade fix pe locul unde a fost tinuta urna cu cenusa lui, inainte de a fi aruncata in mare. In final, dupa micul discurs, mosul zice „donation, sir” si deschide o carte in care sta un teanc de bancnote de 500 si 100. Noi nu picam in plasa la un truc asa de ieftin si adaugam una de 10, la care el raspunde „modest, modest”.

Memorialul Gandhi (Mandapam), locul unde i-a fost ținută cenușa înainte de a fi aruncată în mare, Kanyakumari, Cape Comorin, Tamil Nadu, India

Dupa cateva zile de mancat predominant fructe, alune si biscuiti, intram la restaurantul hotelului Sea View. De dimineata era gol, dar acum vedem 2 mese ocupate de turisti asa ca avem mai multa incredere. Intrebam un cuplu de pensionari cum e mancarea, ei ne zic sa evitam Chicken Tandoori. Deci meniu vegetarian in seara asta: un mix de „khurma”, „gobi manchoorian” (conopida), orez cu legume si doua naan (lipii). Mancarea e iute, ca de obicei, noi plangem, ca de obicei. Dar in continuare suntem norocosi: fara probleme digestive dupa doua saptamani in India. Cred ca e un mic record.
Gasim din intamplare niste wifi free si furam un pic de banda pe niste trepte, in bazaitul infernal al generatoarelor de curent pe baza de motorina. In zona, curentul pica de mai multe ori pe zi, cateodata si cateva ore, deci toti vanzatorii care se respecta sunt dotati cu generatoare, baterii si becuri economice. Efectul secundar este o poluare fonica de proportii care se adauga la poluarea clasica, pe alocuri gazele facand aerul de nerespirat.

Feribot ruginit până la insula cu mandapam, Cape Comorin, Kanyakumari, Tamil Nadu, India

In ziua de plecare ne hotaram sa facem o plimbare scurta cu feribotul (20 rupii de om) pana pe insula cu templul Vivekananda (cea cu statuia nu e deschisa publicului). Am fi vrut noi ca plimbarea sa fie scurta (avem de prins un autobuz la 13:00), dar totul va dura 2 ore si jumatate, din care 2 ore vom sta la cozi. Ca si pui ai regimului comunist, credeam ca am vazut si indurat toate tipurile de cozi. Ne-am inselat. Cozile indiene sunt alta specie de animal. Sunt o framantare continua, un monstru alunecos, o imbulzeala si o disperare fara sens. Exista indiguiri, balustrade, garduri si cordoane ca pentru vite si tot nu e de-ajuns. Ca sa fim un pic mai clari, imaginati-va ca aproximativ 30 de persoane au trecut de noi folosind diverse tertipuri, pretexte si inghionteli. Nu e prima oara cand stam la o coada si credeam ca-i cunoastem mecanismul de functionare, regulile si capcanele. Totusi, intr-o coada indiana, suntem niste prunci inocenti cu cas la gura.
Pe feribot, o barca ruginita, esti obligat sa cari dupa tine o vesta jegoasa si unsuroasa de salvare. Decat sa le punem dupa gat, mai degraba ne inecam. Suntem ghidati in barca prin tipete si gesticulari de catre oameni cu bete, versati in managementul multimilor. Dupa un drum scurt ajungem pe insula mult-visata unde trebuie sa mai platim odata (10 rupii) pentru intrarea in templu. Intreaga insula se viziteaza fara papuci. Dam un ocol templului si intram in el, atenti sa observam comportamentul hindusilor, ca sa nu cumva sa ofensam pe cineva. In sir, dam ocol in sens ceasornic in jurul statuii unei mari vaci si iesim. Tragem cateva poze si ne asezam din nou la coada… Vom fi asaltati de un grup de liceene tupeiste. Chicoteli si glumite, „how many feelings do you have?”, noi suntem prea obositi ca sa intelegem intrebarea, complimente legate de inelul de plastic si bratarile Adrianei. Intr-un moment de darnicie, Adriana ofera podoabele ieftine. Extaz, tipete, bucurie. Isus a impartit peste.

Vivekananda Mandapam pe insula de lângă Kanyakumari, Tamil Nadu

Ajungem la autogara si avem de asteptat cam o ora. Nu e nimic scris cu alfabet latin, intrebam ori de cate ori vine un autobuz nou. Ciorile tupeiste au invatat sa fure din autobuze, un caine doarme sucit la umbra si o vaca mananca din gunoi la 3m in fata noastra.
Kaniyakumari a fost interesant prin locatia geografica si privelistea catre statuie. Am vazut pescarii si barcile lor si un monument Gandhi roz. Dar am fost si asaltati de cersetori si surprinsi de diferenta dintre Kerala si Tamil Nadu. Plecam spre Tirunelveli, cu templul si sculpturile lui.

Vacă sacră mâncând din gunoi profan, stația de autobuze din Kanyakumari, Tamil Nadu, India

 

Cristi si Adriana

Cristi și Adriana sunt oameni de treabă care vor să călătorească mult! Cristi e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Adriana e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Langkawi, Malaezia, pe termen lung, cu chef de mare și soare :)   15 aprilie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0