India, micul Chidambaram și templul Nataraja

Plecam din Thanjavur. Ieri am aflat in gara ca autobuzul catre Pondicherry pleaca la 3:30 dimineata. Ne trezim ca huhurezii si
coboram sa facem checkout-ul. Noi anuntasem ca vom pleca dimineata devreme, dar la receptie era bezna. Am coborat scarile orbecaind si, pe la ultimele trepte, cand vederea s-a acomodat cu intunericul, observam ca de fapt in lobby dorm 2 oameni: unul pe o canapea ingusta, altul pe jos. Intelegem acum mai bine de ce noua ni se adauga un „luxury tax” in majoritatea hotelurilor: un pat adevarat se plateste scump. Usa hotelului este incuiata si storul metalic pe jumatate tras. Cristi ii sopteste ceva duios adormitului de pe canapea care cu greu deschide ochii. Incheiem formalitatile si iesim in noapte. Ajungem in cateva minute la New Bus Stand unde autobuzele forfotesc deja. Vanzatorii de fructe isi primenesc tarabele (un fel de lego din lazi de fructe) si aprind betisoare parfumate, un vanzator ambulant isi prajeste alunele pe o taraba incropita pe o bicicleta, se face ceai si se spala vasele mari de aluminiu in care sa va gati peste zi. Intreb de autobuz. „Wait, madam. 3:30” E 3:25. Pana acum am fost norocosi. Nu am avut parte de trenuri sau autobuze intarziate, desi citisem ca se intampla destul de des. Ne asezam intre doi barbati care dorm. Unul gras care sforaie cu barbia in piept si altul care are picioarele in pozitia lotusului, capul pe spate si gura cascata. Cade curentul si, ca niste zombie rutinati, vanzatorii de fructe aprind in slow-motion niste lampi de gaz care, la inceput, scot un fum ingrozitor, iar apoi se transforma intr-un fel de becuri foarte luminoase. Unul dintre ei se intinde pe jos, pe cartoanele din fata tarabei sa mai traga un pui de somn. Asteptam pana pe la 4:00 AM cand ni se spune: „Sorry, no driver!”. Daca am invatat ceva pana acum in India este ca e futil sa te agiti. Intr-o ora plecam cu un alt autobuz catre Chidambaram, o schimbare de plan care, surprinzator, nu ne deranjeaza.

Stand fructe în autogara din Thanjavur, Tamil Nadu, India

Dupa patru ore coboram in cea mai mica autogara de pana acum. Asta nu inseamna ca sunt aici mai putin autobuze, oameni sau capre. Cautam cu privirea in jur. Exista un hotel chiar vis-a-vis. Camera e 1300 Rs si are wifi cu plata. Genul 3 stele indian-style. Plecam si, ceva mai aproape de templu, intram la Thaya Lodge. Cladirea este moderna numai in exteror. Au tras o fatada cu geamuri fumurii peste o cladire veche. Hotelul ocupa doar etajul 2 al cladiii, dar arata decent, iar pretul este avantajos: 550 Rs camera. Vedem camera si avem inspiratia sa verificam dusul care nu merge. Cerem o alta camera si ni se ofera „The Nice Room”, cum spune indianul maruntel care ne insoteste. Noua ni se pare exact la fel, dar stie el ce stie, in camera asta dusul functioneaza. Vom sta aici o singura noapte.

Camera noastră într-un hotel indian ieftin, Thaya (Dhaya) Lodge, Chidambaram, Tamil Nadu, India

Poarta templului Nataraja, Thanjavur, Tamil Nadu, IndiaAm legat rucsacii de tablia patului cu antifurturile pentru bicicleta cumparate din Decathlon si plecam la templu purtand la noi toate valorile, actele si laptopul, mancare, apa si buna-dispozitie. Dorim sa ne petrecem ziua la templu, sa scriem, sa citim, sa ne relaxam. Templul nu e departe, dar nu exista indicatoare, este inconjurat de cladiri si tarabe si era cat pe ce sa trecem pe langa el. Aici nu exista stand pentru papuci asa ca, ignorand o baba care ne-a ochit de la distanta si ne face semne disperate sa-i dam ei bani ca sa ne tina incaltarile, ne bagam papucii in sacosa si intram. Prin soarele arzator, ne avantam spre templul interior umbros. Nu facem decat cativa pasi in interior si suntem prinsi in flagrant de catre un preot tanar cu aspiratii cerberiene, cocotat pe o statuie, care ne cere sa-i aratam ce avem in sacosa. Degeaba ne eschivam, suntem vinovati de posesie ilegala de papuci in traista. Ne pofteste suparat sa ne lasam incaltarile afara. Ne indreptam bosumflati spre iesire si cautam un loc la umbra, dar suntem interpelati prompt de o fetiscana care ne intreaba pe rand cum ne cheama. Ceva nu e in regula cu ea si ne suna in cap mai multe semnale de alarma, pentru ca nici o femeie indiana respectabila nu intra in vorba in mod direct cu un barbat. Este insa imbracata cu un sari dintre cele scumpe si poarta cercei de aur in urechi si in nas, fapt care ne deruteaza putin. Incepe sa mearga la pas cu noi si, foarte curand, cere cerceii Adrianei, aratandu-i cu degetul si intanzind mana. Reactia Adrianei este virulenta: „Glumesti?! Tu porti cercei de aur si ii vrei pe astia ieftini ai mei?” Ne-am asezat la umbra. Ne-a urmat si s-a asezat si ea in fata noastra. Noi o ignoram, sperand ca se va plictisi si va pleca. Pana la urma o sa plecam noi, dar peste alte cateva minute bune, in timp ce ea isi scoate cerceii din urechi si ii baga in san.

Ne alegem un loc la umbra, langa o intrare secundara a templului. Ne doream ca ziua de astazi sa fie asemanatoare cu cea din templul din Thanjavur, dar aici se dovedeste a fi ceva mai greu sa stai linistit intr-un singur loc. Dupa ce doua localnice curioase ne pun cateva intrebari de rutina (si reusesc astfel sa stranga un grup compact de gura-casca in jurul nostru), vom fi abordati de catre cersetori cam odata la 5 minute. Un chelios gras se pare ca ne cearta pe limba lui. Dupa o vreme si dupa mai multe incercari de comunicare esuate, il vom ignora pur si simplu. Un copil vine si intinde mana, dupa care o trimite si pe maica-sa. Pentru ca nici unul nu a avut succes, cel mic trage o cacare sanatoasa in curtea templului, la 5m de noi. Insa nu reuseste sa produca nici un fel de reactie printre cei care stau impreuna cu noi, tolaniti la umbra. Probabil e ceva foarte comun si general acceptat. Totusi, un alt incindent reuseste sa atraga repede reactia comunitatii. Un grup de fete trece pe langa noi, urmat la cativa metri de un grup de baieti. Oriunde in lume ai fi zis ca nici macar nu se cunosc. Aici insa, aceasta apropiere nepermisa, creaza valuri de indignare. Doi barbati se ridica si, prin gesturi si tipete, maresc considerabil distanta dintre grupurile mult prea apropiate. Apoi raman ca niste paznici langa doua fete care s-au oprit in apropierea noastra. Societatea indiana are cu siguranta alte valori decat cele familiare noua.

Dupa o vreme, cele doua fete se apropie de noi si, dupa formulele cu care ne-am obisnuit (se adreseaza doar Adrianei si o intreaba de unde e si cum ii place India), ne cer niste apa. Nu e prima oara cand auzim aceasta rugaminte, desi in temple exista intotdeauna robinete cu apa potabila (potabila pentru ei, nu pentru noi). Cand am putut, am oferit cu placere, dar in alte recipiente decat cele din care bem noi. Acum nu avem decat o sticla de 2 litri. Ne temem sa nu calcam in picioare vreun obicei local de ospitalitate, dar nu avem alternativa. O sa spunem simplu „ne pare rau, dar nu credem ca e igienic ca 4 persoane sa bea din aceeasi sticla”. Reactia este neasteptata din partea a doua fete ce par de varsta liceului si sunt curate si bine imbracate: bufnesc amadoua in ras si se indeparteaza. Nu stim ce anume le-a starnit valul de ras. Probabil cuvantul „igienic”. Ne uitam unul la altul si ne punem intrebari despre educatia din scoli legata de igiena.

Curtea interioară a templul Nataraja, Chidambaram, Tamil Nadu, India

O sa vrem sa vizitam bazinul central, de unde se pot face poze interesante cu reflectia unei porti mari in apa verde-inchis. Dar nu apucam, pentru ca niste liceeni galagiosi l-au suparat pe portar, care ne incuie poarta de acces in nas. Dam un ocol templului, desculti pe lespezile incinse, alergand intre oazele de umbra. Ajungem de unde am plecat, unde un om, un elefant, o vaca si o capra stau la umbra.

Om, elefant, vacă și capră coexistand armonios în templul Nataraja, Chidambaram, Tamil Nadu, India

In zona centrala, plina de coloane vopsite alb-rosu, incep pregatirile pentru un ritual interesant. Adriana se aseaza la umbra, rezemata de o coloana. Langa ea se aseaza o baba, mancand biscuiti. O capra foarte indrazneata da sa-i fure biscuitii din mana. Adriana alunga capra si salveaza baba. Multumita dar obosita, baba se lungeste la umbra.

Relaxare în templul Nataraja, Chidambaram, Tamil Nadu, India

Cristi da raite in jurul gardului care imprejmuieste o mare vaca argintie. Sunt atras de incantatiile continue care tuna din doua boxe mari. Un grup de preoti stau pe jos si canta, cativa au microfoane. Aproape toti sunt imbracati in niste cearsafuri albe infasurate in jurul braului, unul singur in portocaliu (nu-i cunoastem statutul) si in rosu cel ce pare a fi leader-ul spiritual sau preotul principal. Omul in rosu latra ordine si arata cu degetul. Toti se ocupa de pregatiri dar, fata de omul in rosu, toti par niste novici cu muci in barba. Se taie banane si se aseaza la picioarele vacii, s-au adus nuci de cocos si s-au asezat in 4 care de ofranda decorate cu ghirlande de flori, s-au presarat peste tot galeti de flori (pe bune, se cara florile cu galetile si se varsa in diverse locuri strategice), se dispun pe jos, in locuri bine delimitate, frunze mari de bananier si se pun pe ele tot felul de ofrande. In centru stau 10 preoti (stiu pentru ca i-a numarat Omul Rosu) care primesc un fel de binecuvantare sau initiere cu orez aruncat in cap. In timp ce volumul incantatiilor creste, se intensifica si pregatirile si curtea se umple de preoti asezati pe jos in jurul marii vaci argintii. Vezi un filmulet mai jos cu instructiunile Omului Rosu si binecuvantarea cu orez.

Preoți în timpul unei ceremonii la templul Nataraja, Chidambaram, Tamil Nadu, India

Pregatirile vor continua cu un complex tratament aplicat statuii vacii, care va fi unsa cu uleiuri, pudrata cu prafuri colorate din zeci de recipiente, afumata cu niste bete-fumigene. Tot timpul se arunca in ea cu flori din galeti.

Ceremonie în templul Nataraja, Chidambaram, Tamil Nadu, India

Am obosit asa ca ne intoarcem spre hotel si luam masa la un restaurant oarecare. O sa mai dam o raita pe la templu seara, dar festivitatile s-au incheiat deja, pe jos e plin de flori si alte resturi ale fastuoasei ceremonii.

Sfârșitul ceremoniei, templul Nataraja, Chidambaram, Tamil Nadu, India

In dimineata asta suntem hotarati sa ajungem in Pondicherry cu orice pret. Ne trezim in zgomotele vecinului de camera. Timp de 10 minute, se aud horcaieli si gargare, urmate de flegme zgomotoase. Cand auzi asa ceva, nu te impacienta, nu e nevoie sa alertezi salvarea sau politia, nu moare nimeni injunghiat in beregata, e doar ritualul matinal de curatat nas si gat, in stil traditional Tamil Nadu (pe bune, am gasit dupa aia pe net).

Facem un dus rapid si remarcam punctele de catifea visinie folosite de femei in frunte, lipite pe faianta, pe baterie, pe tocul usii, pe rama oglinzii. Cu un jet de spray omoram destul de linistiti un gandac maro de 5cm. Nici macar nu ne-am mai obosit sa deranjam in vreun fel cei 6-7 paienjeni imensi de pe tavanul baii. Am stat aici o singura noapte si nu e de datoria noastra sa facem o dezinsectie completa. La plecare, cand semnam de checkout, portarul ne intreaba fara nici o introducere: „No tip for me?”. Imi vine sa zic „Ba da, vezi ca ti-am lasat un gandac de 5 kile in fata usii de la baie”, dar ar fi urat din partea mea. Asa ca raspund zambitor „No tip for you” si ne vedem de drum.

Am stat doar o zi in Chidambaram, dar a fost de ajuns. Templul e atractia principala si nu prea ne putem imagina cum altfel ai putea sa-ti umpli timpul. Plecam spre Pondicherry, despre care am auzit povesti frumoase. Ne asteptam la o atmosfera relaxata si la multi francezi.

 

Cristi si Adriana

Cristi și Adriana sunt oameni de treabă care vor să călătorească mult! Cristi e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Adriana e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Langkawi, Malaezia, pe termen lung, cu chef de mare și soare :)   15 aprilie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

    1. Am ras si noi cateva zile la rand, ori de cate ori ne aduceam aminte… Oricum, a fost mai bine decat liftierul din Madurai care ducea mana la gura ori de cate ori ne vedea (urcand pe scari, ca liftul mergea foarte rar).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0