India, Trichy (Tiruchchirappalli)

In gara din Madurai, o mama inventeaza o olita pentru pustiul ei de 1 an: asezata pe jos, intinde picioarele si-si pune odrasla in fund. In santul format de picioarele ei, copilul se caca multumit si relaxat. Strange rahateii cu un ziar si ii arunca la cosul de gunoi. Asta se intampla in cladirea garii, pe marmura de pe jos, pintre alti oameni care stau tolaniti pe langa coloanele masive ale cladirii.

Pe drum asistam prin fereastra trenului la o expozitie de fotografie. O femeie in sari portocaliu duce de funie o capra maro pe un drum de pamant rosu, colbuit. Un palmier singuratic si stramb se plictiseste in varful unui deal care arata ca un nas pe fata unei campii intinse. Orezarii verde crud se intind sub soare. Leandrul a inflorit maiestuos in februarie cu muguri albi si roz si puri. Un tractor a impartit campul in galbenul miristei si ruginiul pamantului destelenit. Ne loveste in frunte mirosul de proaspat. Bananierii isi ocrotesc florile mari, rosii si dulci la umbra cocotierilor. Si printre toate astea, Expresul de Chennai isi face incetisor drum.

Noi avem fiecare cate o casca in ureche si cu ochii zgaiti pe geamul cu zabrele, ascultam, pentru prima data de cand am plecat de acasa, muzica. Suntem linistiti, fericiti, multumiti ca suntem sanatosi si inca impreuna dupa toate incercarile prin care India ne face sa trecem. Era linistea dinaintea furtunii.

Din cauza caldurii, sau poate pentru ca e ora mesei, de prin incheieturile vagonului din jurul nostru incep sa scoata mustatile cativa gandaci rosiatici de bucatarie. Sunt gandaci „de tren”. Nu-i bagam in seama. Muzica e dulce si trenul se aglomereaza. Cele 20 de ventilatoare rascolesc inutil aerul cald. Cei cativa gandaci erau doar iscoadele. In cateva minute, incheieturile vagonului elibereaza familii tupeiste de gandaci: de la foarte mici, de dimensiunea unei furnici, pana la adulti clasici. Sunt pe jos, pe incaltamintea sau picioarele calatorilor, pe banchete, pe sariuri sau pe pantaloni, pe tetiere si manere. Sunt pe bagajele celor care le-au lasat pe jos si probabil si inauntrul lor. Intra si ies din spatele peticelilor numeroase ale peretilor vagonului. Nici bagajele de sus nu raman neinspectate. Aerul fierbinte este deja un stres greu de suportat, dar sa fii loc de promenada pentru gandaci curiosi, e prea mult. Scot capul pe usa deschisa a trenului. Realizez insa ca e pericuos. As putea primi peste ochi, aruncata din vagonul din fata, o frunza de bananier pe care a mancat o familie de indieni pranzul clasic de orez cu sambar sau, mai rau, un amestec rosu si scarbos de saliva si tutun pe care l-a mestecat o gura dependenta. Ma retrag si ma indrept spre locul meu. Oriunde calc produc vanzoleala in lumea gandacilor, vanzoleala ce in nici un caz nu s-ar puta traduce prin spaima. Sunt de-o agilitate incredibila. Am incercat sa linsez cativa, dar nu am reusit sa strivesc decat pe unul. Probabil vreo baba obosita. Ma scutura un fior de scarba ce lasa in urma lui o stare de agitatie. Corpul ma mananca peste tot. Ma bucur ca sunt incaltata cu ghete. Le privesc cu insistenta ca sa ma asigur ca nu poarta vreun musafir nepoftit. Un adult indraznet este pe gheata lui Cristi. Dintr-o scuturatura cade ametit si-si gaseste sfarsitul sub gheata grea. Suntem in trenul gandacilor, unde oamenii sunt calatori clandestini.

Agitatia mea se transforma in plans. Plans cu hohote si sughituri. Cu dat din picioare si incercari esuate de a mai imputina neamul de insecte calatoare. Cristi incearca sa ma linisteasca. Ca sa ma impace, imi explica dragastos ca sunt doar niste gandaci de bucatarie si ca, uite! sunt si pe domnul cu ochelari din fata si pe doamna cocheta din stanga si nu-ti fac nimic. Nu ciupesc, doar se plimba, vor doar sa te cunoasca. Ceilalti calatori privesc scena. Nu sunt socati, nu vorbesc, nu zambesc. Parca abia acum incep sa observe si ei gandacii din jurul lor. Se scutura, se scarpina si mai omoara cate unul. Nu mai scot nici un sunet. Nu mai zambesc nimanui, ci doar ma apar de gandaci. Rasuflu usurata doar pe peronul garii din Trichy dupa ce ma asigur ca nu car in spate o colonie de insecte. Expresul Chennai dintre Madurai si Trichy ar trebui rebotezat Expresul Groazei Adrianei…

In Madurai ne-am invatat lectia. Nu mai umblam ca fraierii cu rucsacii in spate sa cautam hotel in amiaza mare. Ne gasim un locusor la umbra in gradina interioara a unui hotel (pret piperat de 1500Rs pentru o camera modesta AC). Prin gradina care candva fusese frumoasa, se plimba soparlite, soareci si veverite. Adriana ramane cu rucsacii si Cristi ia la rand strazile principale din jurul statiei de autobuz. Desi oferta e variata, rezultatele initiale sunt dezamagitoare. Din 10 hoteluri vizitate (Ashby (jegos si scump), Ashoka (plin), Ajanta (plin), Aanand (plin), Kalpana (nu merge dusul), Mahura (scump), Abbirami (plin), Tamil Nadu, Annamalai, Ramyas (lobby de lux si camera groaznic de murdara la pret piperat)) cateva sunt pline, in cateva nu merge dusul si nici unul nu are wifi. Pana la urma vom avea de ales intre 2 extreme: hotelul guvernamental Tamil Nadu, cu o camera jegosica la etajul 2 (660Rs) si Krishna Inn, lux, aer conditionat, personal amabil si wifi cu plata (2000 Rs camera + 250 Rs wifi pe zi). Pana la urma vom alege sa petrecem 2 zile intr-unul si doua in celalalt.

Scările templului Rock Fort, Trichy, Tamil Nadu, IndiaAtractia principala in Trichy este templul Rock Fort, cocotat pe o mare stanca si care, conform Lonely Planet, ar trebui sa fie un urcus initiatic (cam 400 de trepte sapate in piatra) si, sus de tot, un „breathtaking view” al orasului. Luam autobuzul (4 Rs) in care avem parte in mod repetat de sentimentul de imponderabilitate in gravitate zero cand autobuzul cade in gropi mai mari decat el… Vedem si un semn de trafic global, universal, general valabil: un cerc rosu in interiorul caruia scrie „Obbey the Traffic Rules”. Alaturi scrie „Stop Line Violtion Fine” (da, scrie „Violtion” nu „Violation”) si „Fine” se refera la amenda. Ajungem aproape de templu si ni se face semn sa coboram langa o biserica crestina (in care daca vrei sa intri trebuie sa te descalti). O sa o luam incetisor spre marea si faimoasa piatra, printr-o mahala cu strazi inguste si negot cu nimicuri. Pe drum dam si de un magazin de electrice mai mare. De mult tot cautam o cana electrica pentru fiert apa (Electric Kettle) si aici o gasim in sfarsit. Achizitionarea e ciudata si dureaza. Intai cineva ne-o desface lent din ambalaj. Apoi altcineva ne duce la bancul de probe. Un alt agajat aduce intr-o olita ceva ce pare a fi apa dar seamana cu zeama dintr-un borcan cu muraturi. Refuzam testul live cu apa si ne multumim cu ledul portocaliu care se aprinde. Alti doi angajati infoliaza si sigileaza lent cana in ambalaj. Noi mergem la casa de marcat, unde alt angajat ne ia banii. Dupa ce platim, ia cana de unde nu-i. Intelegem ca ne asteapta la iesirea din magazin. La iesire prezentam bonul, desigilam din nou cana (ca sa verificam ca e aceeasi) primim 5 stampile pe bon si, in final, iesim iar afara. Am avut de-a face cu 8 angajati ca sa cumparam un produs. Alti 12 pur si simplu ii priveau pe primii opt cum lucreaza. Si asta doar pe raionul electrice. Daca ar fi sa facem o estimare, am zice ca in magazinul micut pe doua nivele se gaseau in jur de 50 de angajati. Cu siguranta de 10 ori mai multi decat numarul maxim de clienti la un moment dat. Nu e singura data cand remarcam abundenta de oameni care fac ineficient operatiuni simple. In autobuz, in loc sa aiba oglinzi laterale, soferul se bazeaza pe fluieratul unuia dintre taxatori pentru a sti cand s-a urcat toata lumea. De obicei sunt 2-3 taxatori in fiecare autobuz. In magazine, s-a intamplat in repetate randuri sa fie doi oameni la casa: unul primeste banii, ii paseaza celuilalt, al doi-lea da un enter pe calculator, ii da chitanta primului, care ne-o da inapoi impreuna cu produsul. Doi oameni care reusesc sa se miste de doua ori mai incet decat un vanzator schiop, orb si beat de la noi.

Rock Fort e o atractie importanta, asa ca deseori vezi cersetori in tandem, care intind mana simultan, instinctiv. Trecem pe langa o masina si, chiar si pe geamul din fata, un copil intinde mana! Presupunen ca e un gest devenit reflex la vederea omului alb.
Ne continuam drumul, ratand gangul principal catre templu, dar ajungem intr-un bun sfarsit. La intrare e un elefant ganditor. Ne lasam papucii, platim intrarea 5 Rs, un dulap cu lacat 5 Rs, taxa foto 20 Rs si un gaj de 50 Rs pe care ii recuperam la plecare. Imediat incepe urcusul. Treptele sunt pictate cu dungi albe si rosii si te conduc in sus printr-un tunel de piatra intunecos. Ne-am obisnuit de mult si identificam usor mirosul de excremente de liliac. Chiar daca suntem in interiorul pietrei, e foarte cald. Pana in varf suntem leoarca de sudoare si cam strangem din dinti… Apa nu putem sa cumparam pentru ca numeni nu poate sa ne schimbe bancnota de 500… In varf, nu avem voie in templu iar vederea panoramica faimoasa, ne cam lasa reci. Parca ne uitam la „Ferentariul Infinit”. In afara de un rau in departare si cativa palmieri, pana la linia orizontului totul e plin de locuinte si tarabe, strazile abia se zaresc. Am zice ca „privelistea care-ti taie respiratia” este o exagerare. Suntem pe o piatra mare si in jur nu sunt munti sau forme de relief interesante, culori placute, cladiri, monumente sau palate, vreo statuie sau un ochi de apa. Exista un bazin verde extrem de murdar, care e greu de observat de jos din cauza gardurilor si tarabelor. Ti se face rau de caldura si mirosul liliecilor, piatra si toate treptele ard infernal sub picioarele noastre sensibile. Suntem iarasi dezamagiti si satui. Credem ca orice calator care merge in India in afara unui tur organizat, ar trebui sa stie foarte clar ce-l asteapta. Vor fi momente cand o sa te apuce asa o sila si o ura incat cu greu o s-o tii in tine. India e hardcore…

Pe de alta parte, chiar cand iesim din templu, in fata noastra opreste un minibus cu aer conditionat, din care coboara uscati si racoriti un grup de 6 turisiti, cu camere foto si video dupa gat, care incep sa urce treptele si se vor intoarce acasa in masinuta lor confortabila cu geamuri fumurii, in hotelul racoros unde sunt pupati in fund de personalul amabil, mananca in restaurantul hotelului si nu au ocazia niciodata sa vada strazile, cersetorii, mirosurile si jegul. Nu-i invidiem si cu siguranta nu-i acuzam. Doar avertizam: daca vrei sa incerci India pe propriile puteri, sa fii pregatit!

Trepte aproape de vârf, templul Rock Fort, Trichy, Tamil Nadu, India

Ne intoarcem si ne intindem putin in camera noastra de hotel. Unde altundeva ai putea sa observi doua-trei soparle pe pereti si sa nu mai ai nici o reactie? Dupa ce ne odihnim putin mergem la un restaurant mai scump, ca sa ne racorim si sa ne calmam. Alegem hotelul Krishna Inn, cea mai moderna cladire din oras. Servirea e impecabila: sase chelneri roiesc necontenit in jurul tau, odata la 2 minute se apropie de masa si te intreaba daca totul e in regula sau daca mai doresti ceva. Daca ai luat mai mult de doua guri de apa din pahar, vin sa ti-l umple la loc. O sa mancam carne de pui pentru ca ne simtim increzatori in bucataria restaurantului. Incercam pui manchurian si pui cu bambus, plus briyani cu branza. Bun. Inainte sa ne vina mancarea o sa primim un pic de „Roasted Peppper”, niste rulouri mici si uscate pline de boabe de piper. Iar pretul nu e piperat. 610 Rs (adica 9 Euro) pentru o masa satioasa in doi, inclusiv bacsis.

Roasted Pepper, Krishna Inn Hotel, Trichy, Tamil Nadu, India

Tot aici vom lua hotararea sa ne mutam in acest hotel. Cristi are nevoie iarasi de un pic de net si Krishna Inn ti-l ofera (la modicul pret de 250 Rs pe zi). Bosumflat, ramane in camera in timp ce Adriana se aventureaza catre templul cel mare din Srirangam (un fel de insula de langa Trichy).

Am pornit asadar singura spre templu. De data asta ma urc in autobuz prin fata si ma asez regulamentar printre celelate femei. Autobuzul costa 6 RS si face 20 de minute pana la RockFort si apoi alte 40 pe stradute inguste de mahala tipic indiana pana la poarta templului. Soarele a disparut de mult si cerul rosiatic creaza un fundal cald pentru portile colorate ale templului. Pana sa intri in templul propriu-zis, treci prin mai multe porti (5 sau 6) si sute de tarabe. In interiorul templului sunt multi hindusi si foarte putini turisti. Printre statuile pictate ale templului se plimba camuflati mai multi pauni, care nu au vrut sa stea la poza. Elefantul este imens si un pic stresat. Mi-am dat seama mai tarziu ca ii era foame. In timpul in care imi savuram momentele de singuratate, la intrarea in templu s-a adunat foarte multa lume. Imediat s-a activat in mine spiritul de romanca nascuta in comunism – unde se formeaza o coada intai te asezi si dupa intrebi ce se vinde.  Aveam dreptate. Am asistat la o ceremonie de scoatere pe portile templului a statuii sfinte a zeului templului.

O sa dormim in aer conditionat, in liniste si pace. A doua zi mergem impreuna la templul Ranganathaswamy si, in sfarsit, avem ocazia sa pozam portile impresionante dintr-un punct inalt! Ne este permis accesul pe acoperisul templului, vedem stalpul sfant care iese printr-o gaura si, pe tavanul incins, stand cand pe un picior cand pe altul, ne facem pozele mult-dorite.

Porțile pictate ale templul dravidian Ranganathaswamy, Trichy, Tamil Nadu, India

Detaliu poartă templu dravidian pictat Ranganathaswamy, Trichy, Tamil nadu, India

Detaliu poartă templu Ranganathaswamy, Trichy, Tamil nadu, India

Cu atitudinea corecta, te poti bucura din plin de un templu indian. Un nene batran si calm ar vrea sa faca o poza cu noi si ne intreaba daca putem sa i-o dam pe hartie. Email nu are, asa ca-i luam adresa. Poate o sa reusim sa-i intelegem scrisul si sa-i trimitem poza cand ajungem acasa. In lateral, un monument ciudat. Un stalp de piatra si, in jurul lui atarna un fel de coroana sau baldachin de metal pe care sunt prinse sute de lacate. Multi vin si lasa ofrande, se inchina si ating ciudatenia, dar intelesul lui ne scapa. Alaturi, o familie mare de indieni rasi in cap face poze cu doi turisti francezi. Elefantul templului ofera binecuvantari. Adriana ar vrea sa-l hraneasca cu niste banane dar nu i se permite. Trebuie sa lase fructele jos si ingrijitorul i le ofera pachidermului.

Elefantul templului binecuvântând o indiancă, temmplul Ranganathaswamy, Trichy, Tamil Nadu, India

Ca de obicei, nu avem voie in templele interioare. Ne multumim cu o statuie mare si impresionanta (pe care nu ai voie sa o fotografiezi) si cineva ne spune ca se cheama „Eagle God” (sau Sri Galudalwar Sannathi) si ca e sculptata dintr-o singura bucata imensa de lemn. La un alt templu interior suntem efectiv alungati de pe scari de catre o baba revoltata cu un bat in mana. Cred ca daca ar fi avut cu 50 de ani mai putin ne-ar fi altoit un pic.
Ne plimbam prin curtea interioara larga inca ceva vreme, facem poze, stam pe trepte si apoi iesim.

Rezervoare roșii, templul Ranganathaswamy, Trichy, Tamil Nadu, India

Cai albaștri, sculptură în lemn, templul Ranganathaswamy, Trichy, Tamil Nadu, India

Papucii unui zeu indian, templul Ranganathaswamy, Trichy, Tamil Nadu, India

Luam autobuzul catre urmatorul templu de pe lista. Chiar de la intrare era sa luam o mica teapa cand, un aparent angajat al templului, vrea sa ne vanda bilete. Pe ele scrie „20” si ceva in Tamil. Aproape picam in plasa cand suntem salvati de catre un binevoitor. Intrarea e libera, exista doar o taxa foto (30 Rs). Templul Jambukeswarar este mentionat intr-una dintre carti drept un templu mai mic si mai putin turistic. Intr-adevar, aici e liniste. Atat de liniste ca mai multe persoane dorm relaxate la umbra coloanelor. E un templu umbros, linistit si mic. Admiram detaliile capetelor de coloana si statuile manjite cu ulei. Doi cersetori fac pe preotii in haine portocalii si ne indeamna sa dam o donatie. Ni se pare noua ceva ciudat cand unul dintre ei ne manjeste cu putina pudra alba si zice „Shiva”. Noi stim deja ca fanii lui Shiva poarta rosu si alb. O sa vedem „preotii” mai tarziu, in afara templului, numarand bancnotele.
Tot printre coloane, pe langa somnorosi, sunt si familii care vin la picnicul zilnic. In racoarea templului, se mananca, direct de pe jos, se adorm copiii si se culca pe lespezile calde.

Coloane sculptate in templul indian din Trichy, sudul Indiei

Capăt de coloană într-un templu indian din Tamil Nadu

Dar mica revelatie, micul detaliu care ne face ziua superba, este sa mangaiem nestingheriti elefantul si sa stam de vorba cu ingrijitorul tanar si amabil al acestuia. Adriana are cu ea o punga de alune neprajite pe care ingrijitorul le indeasa (pana la incheietura mainii) in gura moale si roz. Se aude un sunet de inchidere ermetica a buzelor impreuna cu limba ascutita. Dupa ce am imbunat uriasul, putem sa stam de vorba pe indelete, sa facem poze, sa mangaiem pielea groasa si trompa puternica (a elefantului, nu a ingrijitorului). Primim detalii despre varsta (9 ani) si istoria elefantelului. Nu intelegem exact unde si de ce, dar are urechile franjurate de cutit si a avut o viata chinuita pana sa ajunga aici. Acum e tratat cum se cuvine de catre ingrijitor si fratele lui. Se vede ca omul tine la animal si-l pretuieste. Din cand in cand, de sarbatori, merge pana la templul mare, pentru ca se intelege foarte bine cu mastodontul de acolo. Elefantul are un dormitor mare si curat, numai al lui si, atat ca ne putem noi da seama, pare calm si fericit. Tot asa suntem si noi dupa ce am mangaiat in voie fruntea aspra si paroasa, manjita cu vopsea. In spatele nostru sunt 20 de indieni, inghesuiti, care se uita de minute in sir la noi. Nimeni nu ne deranjeaza si plecam impacati.

Îngrijitor care hrăneste elefantul cu alune, templul Jambukeswarar, Trichy, Tamil Nadu, India

Turistă mângaie un elefantul blând, templul Jambukeswarar, Trichy, Tamil Nadu, India

Sală de internet, Trichy, India

In Trichy am mai avut parte de o aventura draguta legata de o sala de internet. Salile exista din abundenta in anumite orase, variind in marime de la 1 calculator in coltul intunecat al vreunui magazin pana la cele serioase, cum e cea pe care am vizitat-o noi. Am luat 2 calculatoare, ca era ieftin. 10 rupii ora. Si ne-am asezat la doua dintre calculatoarele disponibile. Cu greu se poate descrie modul in care arata sala. Un fel de dulapuri din lemn in care sunt incastrate monitoarele, puse pe randuri inguste, pentru a optimiza spatiul. Monitoarele sunt CRT-uri bombate si ingalbenite de vreme si jeg. Calculatoarele se misca atat de incet, ca daca ai facut imprudenta sa dechizi doua tab-uri, te-ai lins pe bot de internet timp de 5 minute. Sunt genul de rasnite care la noi nu mai exista nici macar la posta. Tastatura mea are literele sterse, dar au fost rescrise in mod grosolan, cu pasta corectoare. Ne facem minimul de research o ora si plecam iute.

Tot in Trichy, ne-am rezervat ceva vreme pentru a ne uita la televizor. Am gustat timp de cateva ore filmele si emisiunile clasice. Am fost fascinati de un fel de legenda foarte colorata si ciudata, unde ori nu am inteles noi felul de a juca al actorilor, ori jucau foarte prost. O sa atasam doua mici clipuri. E foarte posibil sa incalcam ceva legi ale copyright-ului, speram sa nu se supere youtube pe noi. Al doi-lea e mai lung, daca te plictisesti da-i pe la 1:12 pentru o parte mai ciudata, un fel de halucinatii LSD si un pic de testoasele ninja.

Dar nu toate emisiunile sunt atat de ciudate. Filmele indiene, din insignifianta noastra experienta, par a se imparti in doua categorii. Un fel de telenovele, unde accentul se pune pe iubiri secrete, casatorii aranjate, drame din dragoste si un fel mai modern, actiune cu scandal si batai, cu eroi sexosi, spaima femeilor, trafic de droguri, urmariri cu masini si altele.

Dar ambele genuri au in mod clar in comun cateva idei principale extrem de pregnante. Foarte des, femeile sunt puse in situatii periculoase. Odata la 5 minute o femeie este amenintata cu cutitul. Se insista asupra fricii si inferioritatii femeii in mod special. De asemenea, in mod frecvent, se evidentiaza tensiunea sexuala. In mod estompat, dar extrem de des. Extragem un singur exemplu, desi ele abunda: ea e trimisa de catre mama ei sa-i duca lui o caldare cu apa. El e un sexos cu patratele pe abdomen care face dus cu o cana si o galeata (in sfarsit intelegem de ce in TOATE hotelurile in care am fost, am gasit in baie o galeata mare cu o cana in ea!). El are sapun in ochi si, din greseala, aluneca si o face sa verse galeata. Ea se sperie, se lipeste de el, in timp ce el da cu cotul in robinetul de apa (da, exista si apa curenta, dar prefera sa se spele la galeata). Apoi, cu incetinitorul, curge apa pe amandoi, timp de 5 minute. Pe fata lor se citeste jena profunda dar si tensiunea sexuala. E clar ca se doresc, dar probabil fac parte din caste diferite sau mai stiu eu ce. Nu va imaginati chiar un concurs de tricouri ude, ea e mai imbracata decat Mos Craciun. Dar buzele si ochii ei spun totul. E uda si sus si jos.

Voyeur-ismul abunda, tot timpul cineva surprinde pe altcineva la dus sau in alta situatie semi-dezbracata, se linge pe buze si apoi, cand e descoperit, tipete, 10 minute de jena, priviri plecate si, inevitabil, blamarea din partea societatii. Ori de cate ori doi indragostiti indraznesc sa-si atinga mana, societatea reactioneaza, se urzica si-i fugareste. Frustrarile sexuale ale indienilor se manifesta foarte clar in filme. Cu siguranta nu suntem experti in sexualitate indiana si habar nu avem nimic despre relatii intime in cupluri. Dar restrictiile societatii au creat in mod foarte clar o specie de filme foarte ciudate pentru un strain. In rest, dialog. Sau mai degraba monolog. Cand incepe cate-o mama indurerata sa vorbeasca, trec 3 calupuri de reclame si ea tot nu termina. De mentionat ca in filme, toate femeile lor sunt mai albe decat Alba-ca-Zapada.
Am vazut si multe reclame. Chestii relativ normale. Una care ne-a facut sa ne uitam unul la altul a fost cea la crema Pond’s, care „inalbeste”. Sloganul este „Dark Out. White In”. E o tema recurenta in societatea indiana. Nu odata am vazut femei sau barbati dati cu pudra alba pe fata. Si o sa vedem si anunturi matrimoniale de genul „fair-haired, slim boy looking for white-skinned girl”.

Am stat in Trichy timp de 4 zile. Red Fort nu ne-a atras, dar celelalte doua temple ne-au placut, in special Jambukeswarar. Am stat la un hotel ieftin si unul scump, am mancat porcarele la plic dar si mancare buna in restaurant. Ne-a placut „insula” Srirangam, dar orasul Trichy arata ca un sat sarac de la noi cu drumurile asfaltate. Ne vom continua drumul catre Thanjavur, unde am auzit de un templu portocaliu si un palat cazut in paragina. Calatoria noastra continua in acelasi ritm „una calda, una rece” cu care am inceput oarecum sa ne obisnuim.

 

Cristi si Adriana

El e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Ea e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Sri Lanka, pe care o explorăm din tuktuk închiriat   1 septembrie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

  1. Goopta Dipika e tare fascinata de elefantzel. Se pare ca a uitat de „mamutul” de acasa. Lasa ca vii tu sa imi destelenesti pletele de pe spate. O sa iti musc manutza aia pe care ai ingrasat-o cu mango si fructul pasiunii, pana la cot. :)) Foarte frumoase pozele, mai ales cea cu templul ala, parca facut din figurine chinezesti. :)
    V-as sfatui sa mergeti mai bine impreuna cu rucsacele in spate cautand hoteluri, decat sa mai ramana Adriana singura. Si sa nu mai iasa neinsotita sub nicio forma. Se poate intampla orice. Chiar nu ati vazut ce li se intampla strainilor peste hotare unde legea e cam dubioasa? Daca o rapesc pe adriana si cer rascumparare, adio acte, adio intoarcere acasa, iar gandacii vor circula prin voi mai repede decat globulele rosii.
    Mare grija! Cristi, ai grija de Adriana! Magarule! :))
    Chiar am vorbit serios. Pup.

    1. Pare incredibil, dar e safe aici. Sigur ca ne luam masurile generale de precautie, ca doar suntem romani (respectiv turci), ce dumnezeu (respectiv allah). De-abia asteptam sa ajungem acasa… ne e dor de toti si toate… De afumaturi, de usturoi, de fasole, de trafic cu injuraturi, de patrie si tricolor, mamaliga si popor. Acus venim!

    1. Salut Marian, Sicilia ramane foarte frumoasa, dar parca nu se pot compara. In India nu am venit doar pentru o vacanta, am venit ca sa experimentam, ca sa ne calim, ca sa ne testam limitele. Poate nu ne asteptam sa primim exact ce am primit, dar am venit relativ pregatiti pentru o vacanta „alternativa”. Am primit ce cautam. Acum ramane sa digeram si sa analizam :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0