Piața de pește din Catania, Sicilia 2011

Am plecat din București cu Wizz Air, zborul W6 3151 la ora 14:05 și am ajuns în Catania Fontanarossa la 15:20.

În avion am refuzat zâmbitori simpaticele însoțitoare de zbor roz-vișinii care ne-au îmbiat pe rând cu senvișuri, chipsuri, cola, bere, whisky, breloace, avioane gonflabile, bijuterii și parfumuri la preț redus.

Rânjim ca turiștii când ajungem deasupra Siciliei și vedem Etna.
Ne distrag un pic atenția românii de lângă noi care vorbesc mult și prost.
În Fontanarossa am stat la o coadă mică unde ni s-au controlat buletinele. Grazie/prego, grazie/prego, grazie/prego. Se tastează încetișor „Cernea” pe calculator și vedem că nu e infractore. Taxi-ul e scump iar autobuzul banuim că e scump  și el așa că, dacă vrei să ieși ieftin, o iei ușurel la picior. E 16:30.

În drum intrăm într-un supermarket și ne luam Cola cu chinină, grisine și crenvurști în vid. Nu e mult de mers, după 40 de minute suntem într-o zonă murdară și gălăgioasă a Cataniei. Îmi e un pic frică să scot camera aici.

Un pic stingheri, ne strecurăm cu rucsacurile în spate pe trotuare înguste pline de vânzători ambulanți, gunoaie, mașini parcate complet aiurea și alte obstacole. La fiecare mică intersecție ne uităm în toate părțile ca să nu fim secerați de scuteriști kamikaze. Nimeni nu se uită pe unde merge, nimeni nu dă prioritate și totuși nimeni nu se enervează.

Claxonul are semnificatii multiple:

• înainte de o curbă (orice curbă) se dau câteva claxoane;
• de câte ori ești într-o intersecție, claxonezi. Nu contează dacă ai prioritate sau nu;
• de câte ori vezi pe cineva cunoscut, claxonezi și oprești brusc ca să schimbi câteva vorbe;
• cu siguranță există și alte semnificații, dar suntem doar simpli turiști și încă nu le-am pătruns pe toate.

Ajungem curând la primul pinpoint de pe Google Map-ul nostru printat (pinpoint 1 din 21), Castelo Ursino (sau Bursino cum îl alintăm noi). E o cetate solidă înconjurată de un fel de șanț-grădină. Fumam o țigară în micul parc din fața lui, ne odihnim picioarele puturoase și plecăm iar la drum.

Ajungem repede în Piazza del Duomo, sau catedrala din Catania. E o piață pătrată, zonă pietonală, pavată cu piatră cubică. În centru e o fântână cu un fel de simbol al orașului, un elefant făcut din lavă cu un obelisc în spinare.

Piața e încadrată de clădiri mișto, într-un colț e o fântână cu statui, cumva suspendată deasupra unui fel de râu subteran. Tot în partea aia e faimoasa piață de pește din Catania. Pe una dintre laturi e catedrala (punctul 2/21), fatada e foarte simpatică, interiorul e impresionant prin înălțime.
Sunt și unii cu cortul acolo, cred că e o grevă pentru că asistă și câțiva polițiști calmi la spectacol.

Mergem în continuare pe Vittorio Emanuele până la Palazzo Biscari (3/21). La intrare e un semn care (am tradus eu) spune: „Vă rugăm nu staționați, câinele latră”. O altă traducere ar putea fi „vă rugăm nu staționați ca să nu deranjați câinele”. În orice caz, am stat până l-am deranjat. Atunci am înțeles de ce era nevoie de ditai semnul. Ne-am cărat rușinați, nu înainte de a observa că intrarea costă 6 EUR și oricum nu prea aveam chef de o colecție privată de picturi.

Pe niște străduțe mici ne rătăcim puțin și intrăm printr-un gang într-o piațetă încadrată de clădiri. Ne odihnim pentru că suntem deja rupți de oboseală. Ne face cu ochiul o Gellateria, dar nu dăm 4 EUR pe 2 cupe… Înghițim în sec și descoperim teatrul pe care-l căutam. Teatro Massimo Bellini (4/21) e o clădire maro foarte drăguță.

Ieșim din piațetă și, pentru cî nu avem semnal GPS pe straduțe înguste, ne mai rătăcim puțin până la Chiesa din San Francesco Borgia. Intrăm și e slujba din joia mare cu trei preoți în alb la microfoane.

Sunt multe puncte de interes în zona asta, pare a fi centrul vechi al Cataniei. Trecem pe lângă multe chestii interesante, toate îngrămădite într-o zonă restrânsă: teatrul roman (era închis dar din exterior arata ca un fel de amfiteatru cu arcade pe partea exterioară), Odeon (fix lângă teatru), muzeul Emilio Greco (în care nu intrăm), Terme della Rotonda (o biserică veche și mică plus o cupolă) și Sangiuliano, tot o biserică.
Ne place cum arată Basilica della Collegiata, dar doar pe-afară, pentru că suntem prea obosiți ca să mai intrăm.
Pe același bulevard central ne zgâim la magazine de lux și la mulțimea pestrită care începe să curgă din case.

În capătul bulevardului e piața Stesicoro cu ruine, amfiteatru și McDonalds. Alegem Mac-ul pentru că ne pișăm pe noi. Ne luăm un Doppio Cheeseburger, o cola și o Mousse de ciocolată, care e un fel de budincă aerată la pahar de plastic.

E deja noapte și ne îndreptăm spre gara centrală.
Ocolim grupul mare de țigani (sau indieni?) adunați într-un parc plin de gunoaie și ne așezăm pe o bancă langă restaurantul Mangia (mănâncă).
Ne întâlnim cu Wes, gazda noastră, care ne ia cu mașina exact înainte să cădem din picioare de extenuare. Omul e relaxat, prietenos, are un breton funky, e american get-beget și e în armată (de fapt „the Navy not the Army„).

Ne duce la câțiva km de Catania, în Aci Catena, un orășel mic și cu pante abrupte. Stă într-un apartament super-misto, 4 camere, ditai terasa în față, palmieri și vedere la mare. Avem o cameră separată, saltea gonflabilă, cearșafuri în țiplă. În prima noapte ne cam îngheață curu’ pentru că peste tot e numai gresie și temperatura în casă e de 18 grade. E ora 23:30 și adormim ca pruncii de români.

A doua zi în Catania – piața de pește

Armata americană se trezește devreme în Sicilia. La 5:30 dimineața suntem deja în oraș… Începem cu un mic dejun în Cafe del Duomo, pentru că ne respectăm. Luam două arancine proaspete și fierbinți cu un ceai și băgăm totul repede sub nas. Arancina e un fel de săculeț din cocă, rumenit mișto, iar înăuntru are orez și în mijloc un sos ragu cu carne roșu-maroniu. E bună și sățioasă.

Ne îndreptăm repede (trebuie să ajungi acolo devreme dacă vrei să vezi ceva) către faimoasa piață de pește. Probabil pentru alți turiști e fascinantă, dar noi văzusem deja Matache și Hala Traian. Oricum, recunosc că nu am mai văzut crustacee în lăzi, scoici vii pe gheață care scuipă apă, ditai peștii-spadă (cam de-un metru), toate felurile de carne tranșate acolo live, 430 de mixuri cu măsline, fructe, legume și o grămadă de brânzeturi. Fructele și legumele sunt ciudate și exotice. Ne clătim ochii cu specii pe care le identificăm cu greu. „Piață” se intinde pe mai multe străzi și impresionează în primul rând prin varietate și culori, în al doilea rând prin miros și zgomot.

O luam aiurea prin oraș și ne rătăcim în repetate rânduri. Vedem și Chiesa di Santa Maria di Gesu, o biserică ascunsă și foarte simpatică. E lângă un mic parc cu cei mai mari ficusi pe care i-am văzut vreodată.

Continuam ciclul Eliadean de rătăciri și reîntoarceri până la Chiesa di Sant’Agata al Borgo. „S’Agata prega per noi” e o firmă luminoasă făcută din neoane. Băgăm o raviola con ricotta și un sendviș cu mozarella într-o cafenea de alături. Raviola ne provoacă o mică revelație slash excitație, pentru că e pur și simplu foarte, foarte bună. Îi facem o poză și la signora care vinde ne invită să pozăm și bucătăria. Nu știm de ce, pentru că italiana noastră și engleza ei sunt două limbi foarte diferite. Și foarte proaste.

Adriana vede un semn către Grădina Botanică unde nu rezistă să nu intre și bine face. 4 EUR un bilet sau 6 EUR două. Gradina e super tare. 10 mii de feluri de cactuși de pe Marte, mega-ficusi, mult bambus, palmieri la greu. Totul extrem de bine organizat și întreținut. E o oază complet separată de bulevardele aglomerate și gălăgioase din jur. Stăm vreo oră, ne întindem pe o bancă în ciorapi și inspirăm/expirăm ritmic și rar păsărele și frunze verzi.

După ce atingem Iluminarea în Gradină, plecăm reîmprospătați, uscați și curați. O tăiem printr-un parc unde tronează Tatal Ficusilor.

Ne cumpărăm păine, mortadella, brânză și vin și mergem acasă. Ne ralaxăm și pălăvrăgim cu gazda noastră, care ne-a pregătit în secret o surpriză: ne va invita la o plimbare cu jeep-ul pe vulcanul Etna.