Spania 2011, Ronda

Am stabilit o trezire militareasca la 6 si suntem parolisti. Cu ochi puchiosi si guri incleiate ne scurgem jos din patul mare si confortabil. Am dormit neintorsi pentru ca az’noapte, am mancat musaca si-am baut vin rosu pana la unu. Ne spalam fetzele pleostite cu apa de robinet, periem dinții tartaroși și ieșim să înfruntăm și să ne înfruptăm din Costa del Sol.

Mergem in Marbella si de acolo luam autobuzul catre Ronda. Gasisem locul asta pe google maps sau pe flickr, nu mai stim, dar vazusem un pod impresionant intr-o râpă. Biletul costă 5,70 Eur Marbella-Ronda. Drumul trece prin munti si pe geam se vede frumos. Văi adanci verzi si munti parjoliti presarati cu asezari ca niste pete albe de iaurt. Observam casele. N-om fi noi calatori veterani, dar sunt cele mai interesante case pe care le-am vazut vreodata. Nu ca ar excela neaparat prin bun gust, dar chiar au personalitate. Sunt colorate fara sa fie tipatoare si intortocheate fara sa fie palate tiganesti. Ne cam pica ochii in gura de somn, dar savuram peisajul. Vedem si Africa prin ceata. Aici au ca si in Sicilia un Sciroco fara nisip, numit Telar.
In cabina soferului scrie foarte mare si clar ca „es prohibido comer en al autobus”. Imi muncesc creierii multa vreme imaginandu-mi ce inseamna „comer”: a vorbi, a dormi, a alerga. Aflu abia la intoarcere ca „for hygienic reasons you are not allowed to eat on the bus, thank you”.

Stația de tren din Ronda, Andalusia, Spania

Cam dupa o ora si jumatate, ne dam jos in Ronda. Vedem semne catre punctul de informare turistica si ne indreptam alene spre el. Pana acum nimic impresionant. Un orasel normal. La oficiul turistic ne dau o harta si ne-o si mazgalesc putin cu cateva puncte de interes. Vedem un tablou misto cu podul meu si intrebam daca putem ajunge in locul de unde a fost facuta poza. Se poate si acolo ne indreptam repejor, inainte sa se ridice soarele prea sus si sa inunde valea, ca sa nu ne strice pozele. Pe sub pod trec turme de porumbei agili. Coboram intr-o mica rapa si ne avantam aventurosi in avale. Scrie „Danger” cu litere de sange pe o bucata de lemn, dar noi suntem profi. Se vede foarte misto podul de aici. Se cheama Ponte Nuevo, trece peste Rio Guadalevin, a fost construit prin secolul 18 si are o inaltime de cam 100 m.

Podul Nou din Ronda, Andalusia

Adriana Ochi-de-vultur identifica niste copaci ce par comestibili. Se dovedesc a fi migdali, smochini si mai gasim si niste cactusi. Asa ca ne infruptam putin. Eu, care in mod normal urasc smochinele, le bag sub nas cu pofta pe astea proaspete. Me gusta los smochines. Ne dau un pic de furca fructele de cactus. Foarte bune la gust, dar pretul platit e scump: tepi foarte fini in maini si, daca tii neaparat sa te pupi tandru, constati dureros ca ai buzele ca un arici. Vom extrage tepi cu eforturi majore chiar si dupa 5 zile de la „incident”.

Străzile din Ronda, Andalusia, Spania

Urcam panta inapoi spre orasel. In fuga noastra matinala catre pod nu prea am apucat sa observam ce dragut e totul. Au evident una-doua biserici, cateva mici muzee, „casa uriasului” (nu e nici un urias acolo sau urma de urias, spre dezamagirea noastra), totul e foarte turisticizat, cam 8-10 € pentru o masa, strazile sunt pline de grupuri mari de turisti cu varsta medie 70. Dam de un parc unde mana omului a modificat forma pomului: copaci cu tulpinile unite si coroanele tunse dreptunghiular.

Ronda merita strabatuta in zig-zag si poti sa descoperi tot felul de stradute, piatete, gradini si parcuri. Intr-o laterala gasesti si un pod mai vechi, punte initiala peste imensa rapa. De o parte si de alta e haul cu un parau ingust jos de tot, mai sunt si niste scari vechi intortocheate la care din pacate nu avem acces si bate vantul tare aici. Se pare ca a batut dintotdeauna pentru ca pe peretele inclinat al vaii sunt agatate o palarie si o sapca.

Podul Vechi din Ronda, Andalusia

Dupa ceva vreme dam intr-un fel de strada principala de shopping, lata si incarcata de lume. La Burger King nu au auzit de wifi. Intram intr-un barulet. Cerem o bere. „Mare sau mica?” „Mare.” Ni se aduce un paharel inalt de 330 ml. Se produce subit primul soc cultural. Aici berea mare e de 33 iar cea mica de 25. Cea „mare” e in general cam 2€. Vedem pe meniu faimoasele „tapas”. Aici nu sunt incluse in pretul berii ca in alte orase, aici costa 1€. Incerc un euro de caracatita. Textura ii da creierului meu ceva bataie de cap, dar stomacul meu digera totul impasibil.

Podul, din partea opusa:

O luam spre autogara si luam primul autobuz inapoi spre Marbella si apoi Benalmadena. Ajunsi inapoi, vom petrece ore bune mancand porc la punga, fumand si savurand cativa litri de „tinto de verano”, sau vin rosu cu suc de lamaie si gheata.

Nu avem planuri pentru maine, asa ca vom lenevi in pat pana la 10.

 

Cristi si Adriana

Cristi și Adriana sunt oameni de treabă care vor să călătorească mult! Cristi e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Adriana e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Langkawi, Malaezia, pe termen lung, cu chef de mare și soare :)   15 aprilie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0