Viața satului Bigăr – Curățenie, reparații, zugrăvit și vopsit

S-au întâmplat multe la Bigăr în ultima perioadă. Sezonul fânului a trecut, s-au scos și sortat cartofii și lumea adună acum lemne pentru iarnă. Noi am terminat de zugrăvit casa și am avut mai multe rânduri de musafiri. Ce mai, am fost atât de bucuroși de realizari că nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul.

Casa asta fumoasă de la țară avea mare nevoie de renovare. Nu pentru că ne-ar fi căzut tavanul în cap în timpul somnului, ci pentru că nu ar fi putut trece de testul normelor de igienă al bucureștenilor din noi.

Așadar, înarmați cu un entuziasm copilăresc, ne-am apucat de renovat „camera mare” sau „dormitorul 2” sau „camera de oaspeți”, că încă nu am căzut de acord cum să o numim. Ne-a luat mult până să ne hotărâm de unde să începem pentru că toată experiența noastră în renovări consta în privitul timid de la distanță al meșterilor zidari. Dar se pare că n-am pierdut vremea degeaba uitându-ne ca vițeii la poarta nouă.

Reparatii camera de la tara, Bigar, Romania

Tencuiala

Ca o mare specialistă, Adriana a apucat cu lipsă de îndemânare un șpaclu și a râcâit crăpăturile și umflăturile din tencuială. A fost prima mișcare și… prima greșeală. Știti cum sună pereții sau plăcile de faianță care au în spate goluri de aer? Sună a gol, evident. Și a gol suna oriunde ciocăneam în pereti, iar șpaclul intra adânc în tencuiala veche, chiar dacă aparent nu era vreo problemă. Și nici nu ajunsesem încă la crăpăturile adevărate. Iar în tavan abordarea neprofesionistă a unei umflături s-a lăsat cu o mare, mult prea mare, gaură, din care s-au ivit niște nuiele prăfuite. Speriați de fapta noastră am luat o pauză de gândire, nu că ar fi fost necesară, că oricum nu știam ce facem. Noroc cu entuziasmul ăla de-l numeam la început.

Și pentru că deja suntem profesioniștii improvizațiilor am decis: vom folosi tencuială de exterior la interior, ca să umplem gaura. Într-o oliță de noapte veche am pus praful gri cu apă de izvor și am amestecat cu o lingură de lemn pomada zidarului până la obținerea unei consistențe potrivite. Apoi, cu o mișcare din încheietură, Adriana a aruncat cu șpaclul o cantitate rezonabilă din acest maglavais în gaura din tavan. Așa a văzut ea că fac profesioniștii, cu diferența că: 1. locul țintit este și nimerit și 2. odată ce proiectilul atinge ținta, rămane lipit. Ei bine, dacă după două încercări am rezolvat cu punctul 1, Adriana se simte de parcă ar încerca să hrănească un copil mofturos care scuipă prompt tot ce-i bagi în gură. Tencuiala cade și se aplatizează pe podea cu un sunet fleșcăit, purtând în frunte urme de praf și paie desprinse din gaura buclucașă.

Reparatii cu tencuiala adeziva, camera de la tara, Bigar, Romania

La un moment dat a devenit destul de clar că nu vom ajunge să dormim prea curand într-o cameră proaspat zugravită dacă vom continua cu tehnica șpaclului, așa că am trecut la aplicarea manuală a cimentului. Cu mângâieri gingașe și aplicată în cantități mici, tencuiala s-a îmblânzit. Am aplicat două straturi la distanță de doua zile.Timp în care, cu glet alb și frumos, am îndreptat alte crăpături superficiale și am acoperit zeci de găuri și găurici. În etapă ulterioară, Cristi a avut minunată idee să finisăm suprafața pereților cu hârtie abrazivă. Acum să nu ne înțelegem greșit. Când aplici neprofesionist gletul, este apoi mare nevoie de șmirghel ca să-ți îndrepți greșeala, de acord. Însă Cristi a dorit să finiseze toți pereții ca să fie plăcuți la atingere. „Uite”, zice, „pune mâna aici. Nu-i așa că e mai bine?” Așa era. Și cu ocazia asta a tocit bunătate de mănuși de piele și o rolă de bandă abrazivă, dar am descoperit toate culorile și modelele în care a fost vopsită camera de-a lungul timpului. După un perete întreg și mai multe ore de inhalat praf am fost nevoiți să luăm o pauză, dar nu se cade să lași treaba neterminată, așa că am continuat pe seară, la lumina becului, cu Metallica pe laptop. În final am rămas cu tavanul neșlefuit, dar pe cuvânt că nu se vede nicio diferență.

Cristi murdar dupa curatarea peretilor

Curatat pereti cu banda abraziva in camera de la tara, Bigar, Romania

Zugrăvit

Ulterior am trecut prin alt set de emoții. Vopseaua albă pe care o aveam părea să ude peretele fără a lăsa vreun semn că poate acoperi modelul imprimat de acum 50 de ani sau măcar galbenul insistent al varului de acum 15 ani. Dar în elanul nostru am continuat plini de speranță spoirea pereților. Deși proastă – la ce să te aștepți când cumperi vopsea cu 1 leu litrul – vopseaua minunată ne-a rezervat surprize în dimineața următoare. Se pare că nu am dat chiar cu apă chioară pe pereți, dar probabil va fi nevoie de vreo patru straturi pentru o acoperire mulțumitoare. Am înjurat și am trecut la pensulat. Două zile mai târziu, cei 56 mp (inclusiv tavanul) înmulțit cu trei straturi au fost albi ca laptele Stelei, vaca vecinei.

Vopsit podea

Dar aventura continuă, întrucât podeaua camerei este acoperită cu un fel de carton presat, maro, urât, cu pete vechi, la care se adugă cele noi de glet și ciment. Vopsea pare să fi văzut la viața lui, dar cu siguranță a uitat ce-i aia, între timp fiind tratat cu motorină, dupa cum e moda în sat, ca să scapi de cari și ca să miroasă frumos în casă. Pentru obținerea unei atmosfere plăcute am creat singuri o nuanță unică de turcoaz amestecând mai multe feluri de verde și albastru cu mult alb. Deși am citit cu atenție instrucțiunile și detaliile legate de suprafața de acoperire, s-a întâmplat că iar am avut parte de o supriză. Pe la jumătatea camerei am rămas fără vopsea. „Pam! Pam!” Așa am făcut și atunci, căci după ce inhalezi vreo două ore aburii vopselei nu-i nicio diferență între tine și aurolacul din Ferentari. La cât de amețiți eram, aproape că ne-am blocat singuri în cameră – bine că s-a terminat vopseaua înainte să terminăm noi de vopsit în jurul nostru. De obținut aceeași nuanță nici nu putea fi vorba, chiar dacă am mai fi cumparat vopsea. După cum am spus, e o nuanță „unică”. Salvarea a venit dintr-o cutie de vopsea maro găsită într-un grajd.

Fac o paranteză pentru că nu am apucat să povestim despre cum căsuța asta a noastră ne-a oferit tot ce am avut nevoie atunci când am avut nevoie. Trebuia doar să ne dorim un obiect sau un lucru și, dacă scotoceam un pic, îl și găseam. Nu știu dacă e magie sau dacă avem noi parte de o gospodărie țărănească ultradotată, dar ni s-a întamplat de mai multe ori. Închid paranteza.

Vopseaua maro cu pricina era prea maro și aproape la fel de urâtă ca cea deja existentă. Și puțină, puțină de tot. Deci… am mai făcut un mix. De data asta cu și mai multă vopsea albă și diluant – pe care cred că trebuia să-l adăugam și prima dată… Finalul: o minunată cacao cu lapte care la final arăta ca nuca în podea. Dar cu siguranță nu suntem singurii care au pătit chestia asta așa că ii mulțumim lui Mondrian pentru inspirația neoplasticiană. Cu bandă de hârtie adezivă și vopsea neagră am trasat mai multe dungi orizontale și verticale. Încadrarea finală s-a realizat cu înnegrirea plintei și lucrarea a fost intitulată „Compozitia IV în turcuaz și maro”.

Vopsit podea in doua culori

Vopsit podea cu vopsea pe baza de ulei

Mobila

Așa a devenit camera cea mare parte din casa noastră. Am cumpărat trei paturi la avantajosul preț de 100 RON bucata cu tot cu saltea. Salteaua este doar un burete de 15 cm grosime și este surprinzător de confortabilă. Atât de confortabilă că pur și simplu nu merită să dai sute de euro pe o saltea acoperită cu satin în loc să călătorești de banii ăștia. De la un alt vecin am cumpărat un dulap din lemn masiv de frasin. Cel mai greu dulap din Bigăr, nu credeam că o să-l țină podeaua. Cărat cu ușurință de doi vecini vânjoși. În rest, am recondiționat un leagăn pentru copil, o mașină de cusut de pe vremea bunicii și am făcut noptiere din niște cutii drăguțe pe care le-am primit de pomană.

Casa era plină de tablouri și icoane vechi, murdare și cu ramele mâncate de cari. Cu mare atenție le-am dezmembrat, am scos cuișoarele ruginite care fixau geamul și am curățat sticla jegoasă (mai mult cu apă decât cu soluții de curățat moderne!). Am tratat și vopsit ramele cu negru ca să se asorteze cu stilul Mondrian al camerei. Cu ocazia asta același tratament l-au primit și celelalte zece icoane pe care le-am găsit prin casă. Departe de a fi religioși, considerăm că au o frumusețe aparte și fac parte din casă.

Camera la tara mobilata

Leagan (patut) vechi de lemn pentru copii

Masina de cusut veche

Camera „mică”

În camera din mijloc a fost mai simplu pentru că este pe jumătate cât cea mare și nici nu prezenta probleme critice. Plus că și noi am început să prindem șpilul. Nu am curățat decât pe alocuri crăpăturile, iar cele superficiale s-au acoperit foarte bine doar cu vopsea. Deci în două zile a fost gata și camera din mijloc. Aici am montat patul făcut de Cristi din scânduri cumpărate de la Hornbach. Am dormit pe salteaua gonflabilă pe care dormim de obicei când mergem cu cortul. Soba de fontă este și ea o achizitie nouă. A venit la pachet cu paturile și suntem foarte măndri de ea. Și pentru că nu știam ce să facem cu cele câteva discuri de vinil pe care le-am gasit în pod, am creat pe un pedete o compoziție modernă. Dar nu ne-am găsit tocmai peretele potrivit. Ar fi trebuit să ne dăm seama dupa denivelări că peretele din dreapta e de piatră. Am dat cu cuiul in piatră în mod repetat, dar am camuflat totul în spatele discurilor și am zâmbit victorioși.

Acum casa e gata de oaspeți!

Camera la tara reconditionata, cu pat de lemn si soba de fonta

Arta din discuri de vinil pe perete

 

Cristi si Adriana

El e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Ea e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Langkawi, Malaezia, pe termen lung, cu chef de mare și soare :)   15 aprilie 2017

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

  1. H, ha, ha, …. nu mai pot de ras, scuze este prima reactie! Stiam ca sunteti f. simpatici si intreprinzatori, dar ma-ti surprins din nou! Ce sa zic, daca voua va place, pana la urma trebuie sa fie curat si igienizat! Si mie imi plac paturile cu buret (spuma polioretanica la firmele mari, dar tot aia), chiar a-ti facut o afacere buna. Bravo voua!

    1. Da, suntem mulțumiți! Eu personal când mă gândesc la spumă poliuretanică (nici nu știam că se pune în saltele), îl văd pe Cristi cum încearcă să-și radă barba fără să plângă după ce s-a mânjit cu spumă la tub în timp ce astupa niște găuri! Parcă nu-mi vine să dorm in ea :)

  2. Iarăși am o întrebare ,tot de ordin ”techinc” . Și anume , din ce sunt firele acelea între discuri ? Am încercat să măresc poza voastră , dar tot nu mi-am dat seama ! Dacă nu este secret…

  3. Mi-as dori si eu sa am atata imaginatie ca sa imi pot creste copilul mai in armonie cel putin. :-))) Foarte tare ce faceti voi si parca mi s-a facut un chef sa va iau drept model dar….sunt cam delasatoare. Pana maine imi trece elanul. Super! Bravo!

    1. Îți mulțumim pentru aprecieri, Roxana. Dacă te-am făcut să visezi măcar pentru o clipă atunci înseamna că ne-am atins scopul. Ținem blogul ăsta nu ca să ne laudam, ci ca să arătăm că se poate. Sunt încercările noastre de a ieși din rutină. Nu esti delăsătoare, ești poate mai putin visătoare, dar asta se poate rezolva ușor. Te pup.

  4. Wow! Sunt impresionata de ceea ce ati reusit sa faceti! I-ati redat acelei casute viata :) Mi-a placut ideea cu discurile de vinil, cat despre camera de oaspeti (cea cu 3 paturi) arata foarte bine….poate ii dati o utilitate si patutului ;) Si ca sa ma laud si un pic, nici eu nu am stat degeaba vara asta (chaiar azi am terminat o lucrare de 2 zile in balcon ce a constat in indepartarea varului vechi de pe un perete coscovit, chituire, smirgheluire,”amorsare” si in final varuire, iar acum cateva saptamani am dezmembrat un dulap si l-am transformat in polite vopsite in prealabil). Stiu ca pentru voi a fost mult mai multa munca, dar in anumite privinte inteleg prin ce ati trecut :) Va pup cu drag si va urez spor in toate!

    1. Andreea, biroul tău arată ca în reviste. Felicitări! Nu știam că ai asemenea abilități. Nu vrei să vii și pe la noi? Mai avem de lucru și tu ne placi foarte mult. Îl primim și pe Cosmin ;)

      1. Am fost în august în zonă (Eftimie Murgu, cascada Bigăr, Cheile Ţaşnei, Domogled)şi chiar mă gândeam să mă fac oaspete pe la voi :-)) Dar nu ne trebuie pat neapărat, puteam sta şi la cort, în curte:-P

        1. Păi, rușine că nu ați dat un semn! Acum suntem în București, dar atunci eram tare doritori de contact uman! Și am avut și o bicicletă la noi, sunt niște trasee excelente pe acolo… Data viitoare?

  5. Buna ziua,
    Felicitari pentru tot ce ati realizat.Aveti vointa si asta spune totul.Pe mine m-ar interesa leaganul pentru copil sa-l pun la un muzeu ce-l voi deschide in curand la crama,la Casa de Vinuri Iordache Dragasani.Va doresc mult succes in continuare si multa sanatate in pereglinarile dvs.prin lume.Cu drag,Aurelia,

  6. Buna, Imi place foarte mult cum ai pus acele discuri de vinil si m-ar interesa si pe mine sa imi pun pe perete dar nu stiu cu ce sa le lipesc. Tu cu ce le-ai lipit ?Ai avut un adeziv special?

    1. Salutare,
      Nu știu cât de potrivită e metoda noastră pentru apartamente: noi am bătut cate un mare cui pentru fiecare disc (cuie care nu prea se observă în poze). Nu e tocmai „safe” nici pentru familiile cu copii :) Dar cred că poti cu double-tabe sau cu arici. La noi, sforile sunt legate de cuiele respective.

  7. Imi place mult stilul vostru…poate peste niste ani, ne vom apuca si noi sa lucram la o casuta :) ati pornit recent intr-o calatorie? pe ce meleaguri? va pupam si va dorim drum bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2017 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0