Voluntariat în bucătărie

Ce poţi să faci când îţi dai demisia dintr-o multinaţională şi vrei să călătoreşti? Aproape orice. De data asta am ales să fac voluntariat în bucătărie, în special în bucătărie raw-vegană. Pentru cine nu ştie, când vine vorba de mâncare, sunt o pofticioasă, dar în domeniul „crudităţilor” nu am avut până acum ocazia să încerc ceva delicios, deşi îmi doream. Când a apărut oportunitatea, nu am ezitat. În general sunt o bucătăreasă bună, dar, după cum zic  întelepţii, întodeauna mai ai câte ceva de învăţat. Şi, cum nu e bine să ţii lucrurile bune doar pentru tine, am inclus câteva reţete delicioase în acest articol.

În ultimele două luni, pe lângă alte îndatoriri, am gătit pentru voluntari, pentru clienţii croazierelor de lux şi pentru clienţii lunch-cafe-ului crud-vegan. Cel mai solicitant a fost gătitul pentru voluntari, dar şi cel mai creativ. La început am fost 8 mâncăcioşi călare pe un meniu vegetarian. Erau necesare porţii considerabile de salate şi multe, multe legume pe care le cumpăram săptămânal dintr-un depozit en-gros. După două săptămâni de adaptare la condiţiile locale am intrat în… bucătărie şi, cum cele mai bune gusturi sunt cele deja cunoscute, am pus pe masă savoarea mâncării româneşti. Ca o diversificare a dietei de tocăniţe, salate şi seminţe, mi-a venit ideea să fac sarmale vegetariene. Pentru că e greu să murezi o varză întreagă, mi-a ieşit o varză a la Cluj vegetariană.

Adriana face sarmale

Varză a la Cluj cu tofu – rețetă vegetariană

În Malaezia, tofu este foarte, foarte ieftin. Gustos nu este, nu a fost niciodată. Nu are niciun gust şi cică ăsta este un lucru bun, pentru că poate împrumuta orice aromă. Dar este sănătos şi are conţinut ridicat de proteine, exact ce le lipseşte vegetarienilor. A durat vreo trei zile să fac sarmalele, dar a meritat. Am murat varza personal, aşa cum fac mamele noastre şi cum nimeni de la Grădină nu mai văzuse. Am tăiat-o frumuşel, am frecat-o bine cu sare şi am îndesat-o într-un borcan. Pe căldurile de aici a trebuit s-o las trei zile la frigider. În loc de carne am folosit un mix de ceapă călită, tofu şi orez semi-fiert. Fără cimbru şi fără alte ierburi europene, care aici se găsesc la preţuri prohibitive. Într-o oală mare am aşezat în straturi varza şi umplutura, am poziţionat aleator şi câţiva căţei de usturoi tocaţi, am turnat o conservă de sos de roşii diluat peste tot amestecul şi am dat totul la cuptor. Peste 2 ore am mâncat la opt guri nişte sarmale deşirate, dar aşa de gustoase că nici măcar o poză nu am apucat să le fac. Şi, ca să fie masă românească în toată regula, am făcut şi-o mămăliguţă fierbinte. Mămăliga a dublat costul întregului „cazan” de sarmale, pentru că preţul unui kilogram de mălai grişat este în jur de 20 de lei.

Mancare charter de lux

Din când în când am mers şi pe croaziere. Barca, plimbarea printre insuliţe, plajele pustii unde crabi cât palma te privesc circumspect cu ochii lor mobili şi băiţa răcoritoare în apele limpezi ale arhipelagului Langkawi sunt superbe. Dar trebuie să recunosc: să găteşti în burta unei bărci, oricât ar fi ea de frumoasă, nu e o plăcere. E strâmt şi cald şi zgomotul continuu al motorului devine la un moment dat exasperant. Şi, colac peste pupăză, am şi un uşor rău de mare. Şi totuşi, cine ştie acum să cureţe creveţii şi data viitoare nu-i mai înghite cu tot cu maţele lor nisipoase? Adriana ştie! În rest, mâncarea de pe barcă păleşte în ochii noştri în comparaţie cu bunătăţile de la piaţa de noapte.

Platou creveţi uriaşi

Pui cu curry

Aici curry-ul este o nimica-toată şi e roşu ca boia noastră, nu galben ca cel indian. Dacă vrei să găteşti un pui cu curry, atunci nu trebuie să te zgârceşti. Nu se admite să întrezăreşti puiul prin stratul de curry şi e recomandat să-l pui câteva ore la frigider înainte de a-l prepara. Bucăţile de pui se prăjesc după cum pofteşti în unt, ghee sau ulei de orice fel, la foc mic. Când este rumenit bine pe ambele părţi, se adaugă o cană de suc de portocale sau mandarine proaspăt stoarse şi laşi totul să mai fiarbă un picuţ, ca să te asiguri că puiul e bine pătruns. Pentru gust şi aromă deosebită, chiar înainte de a-l lua de pe foc, adaugă nişte usturoi tocat şi un strop de miere. Se poate servi cu orez sau tăiţei prăjiţi cu legume, cartofi prăjiţi sau wedges.

Platouri mâncare barcă

Orez prăjit cu legume – vegetarian

Ce nu-mi place la mâncarea asta asiatică este tocatul legumelor. La capitolul ăsta stau prost, poate şi din cauza faptului că încerc să tai toate bucăţelele de mărimi egale ca o Fecioară cu ascendent în Fecioară. Tocatul durează cam tot atât cât îi trebuie orezului să fiarbă la aburi. Am menţionat că bucăţelele de legume trebuie să aibă 3/3 mm? Toacă-le tu mai repede… Selecţia de legume se face după cum doreşte bucătarul. În general eu aleg trei culori dintre urmatoarele: morcov, ceapă verde, ardei roşu sau galben, mazare sau fasole verde tăiate rondele subţiri, cotorul curatat de la brocoli, ceapă roşie. Când orezul e fiert şi toate legumele tăiate, se încinge bine o tigaie mare care nu lipeşte, cu 2-3 linguri de ulei. Legumele se prăjesc 2 minute în uleiul foarte încins în aşa fel încât să nu se îngălbenească pe margine şi să rămână un pic crocante. Dacă vrei ca orezul să fie colorat, în acest moment poţi adăuga turmeric sau curry în tigaie. Apoi se adaugă orezul având grijă nu-l terciuieşti. Merge perfect cu puiul cu curry de mai sus sau cu curry-uri vegetariene.

Meniu prânz vegetarian

Cel mai interesant aspect al proiectul acesta de voluntariat în bucătărie a fost lunch-cafe-ul raw-vegan. Îmi doream să învăţ să gătesc crud, dar proiectul este integral coordonat de voluntari. Asta înseamnă că, deşi unii au puţină experienţă, cei mai mulţi pornesc de la zero, ca şi mine. În concluzie, nu am învăţat reţetele alea complicate ale bucătăriei crude, ci am realizat că eu deja ştiam să fac pesto, salată de crudităţi, gaspacho, lapte de migdale şi tot felul de salate. Cu creativitate şi chef de păpiţă bună am reuşit să fac faţă clienţilor vegetarieni şi chiar am primit un comentariu draguţ pe TripAdvisor. Unele încercări au fost aşa de gustoase că le aduc cu mine acasă şi le împărtăşesc cu voi.

review-tripadvisor

Supă de castravete cu papaya – rețetă raw-vegană

Castraveţii şi papaya se ţin în frigider câteva ore înainte de a pregăti supa. Se curăţă castraveţii de coajă şi se scot seminţele. Dacă sunt castraveciori tineri nu e nevoie nici să se cureţe coaja, nici să scoatem interiorul sămânţos, poate doar să tăiem capetele. Se taie în cuburi şi se pun în blender sau robotul de bucătărie împreună cu o crenguţă de mărar, 2-3 linguri de ulei de măsline şi o cană cu apă. Se pasează pană se face supă. Se adaugă sare şi zeamă de lămâie după gust şi se serveşte rece cu cuburi de papaya.

Supă crudă de castravete cu papaya

Sos pentru salată cu mango și ghimbir – raw-vegan

Se pun în blender un mango, 2cm de ghimbir curăţat şi dat prin răzătoarea mică, o lingură ulei de măsline, o lingură de oţet de cidru de mere cu miere sau oţet balsamic şi miere. Se porneşte blenderul şi gata! Vinegrette care merge pe orice salată de crudităţi. Eu am încercat pe ridichie, morcov, dovleac, zucchini, salată verde, spanac.

Prânz vegetarian

Humus de zucchini – raw-vegan

Nu m-am gândit niciodată să încerc să mănânc un zucchini crud, până să gust humusul ăsta. Se taie capetele a 2 zucchini mai măricei, se taie pe jumătate şi, dacă au seminţe, se scot şi se dau la raţe, apoi se taie în cuburi. Separat se prăjesc fără ulei într-o tigaie 100g de seminţe de susan, mestecând continuu. Seminţele se pun în blender şi se pasează, apoi se adaugă cuburile de zucchini, o lingură de ulei de susan sau de măsline, zeamă de lămâie şi sare dupa gust. Se mai pot adăuga seminţe de chimen. Cred că merge şi cu dovleceii noştri şi că se pot înlocui seminţele şi uleiul de susan cu 2-3 linguri de pastă de susan (tahina). Încercaţi şi voi, apoi îmi spuneţi şi mie ce iese.

Linguri cu zucchini humus

Albă-ca-zăpada cu topping de ciocolată și fructe – raw-vegan

Se pun la înmuiat peste noapte alune, caju sau migdale neprăjite. A doua zi se scurg de apă şi se pun în blender cu zahăr după gust. Se adaugă câte o lingură de apă dacă mai este nevoie până se obţine o pastă albă şi spumoasă. Se pune în pahare şi se ţine la frigider 2 ore. Separat se pun 2 linguri de cacao, 2 linguri de zahăr brun şi un praf de pudră de cuişoare sau scorţişoară. Se amestecă până se omogenizează şi se adaugă încet apă rece, mestecând în aşa fel încât să nu se formeze cocoloaşe. Se va adăuga apă până se formează un sirop de ciocolată. Se pune în frigider. Înainte de servire, peste pasta albă de nuci din pahare, se adaugă siropul de ciocolată şi fructe de orice fel. Eu am folosit mango şi papaya, plus o frunză de mentă.

Prăjitură raw-vegană - pastă de caju cu salată de fructe

Salată de vinete în castronele

Încă de la primul prânz pe care l-am pregătit singură, am prezentat cu mândrie salata de vinete românească. N-o fi ea crudă, dar e vegană şi e foare bună. De fiecare dată s-a dovedit a fi de mare succes. La fel şi fasolea bătută cu ceapă crudă. Am copt şi pâine cât să nu-mi mai doresc s-o fac în următorii 5 ani. Şi am experimentat mult cu ingredentele locale. Tot felul de legume în sosuri variate după care ne lingeam pe degete. Şi ştiţi după ce s-a mai lins lumea pe degete? După colivă. Am făcut una mare şi bună, că mi-era tare poftă. În loc de nuci am folosit alune prăjite şi pisate, în rest aceeaşi reţetă.

Chifle din făină integrală

Şi aşa se sfârşi povestea noastră de voluntariat în Malaezia. Şi-am încălecat pe-un mango şi vă spunem că a fost o încercare bună. Am învăţat lucruri noi şi am întâlnit oameni interesanţi. De la unii am învăţat cum să facem şi de la alţii cum să nu facem. În concluzie, voluntariatul îţi permite să te bucuri de o casă departe de casă, îţi deschide poarta către noi experienţe, toate la un preţ avantajos! Da, credem că am mai găsit o alternativă viabilă de călătorie.

 

Cristi si Adriana

El e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Ea e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  Currently at home   Dec 23, 2023
  1. Foarte frumos articolul. Iata ca exista multe avantaje in a fi Fecioara cu ascendent in Fecioara. Pozele sunt dementiale, preparatele arata excelent. Daca am putea manca cu ochii, as avea 10 kg in plus :) Bravo! :)

  2. Adriana, interesantă mai e viața după națională și cum reușești să călătorești prin voluntariat. Am citit și câteva din rețetele vegane, deși nu-s amatoare de bucătăriseală. Recunosc că mi-ai făcut poftă, sunt tare curioasă ce gust or avea :-P

  3. Gata mate, v-ati intors? Ati invatat sa faceti Laksa? Amandoi salivam la amintirea unei Laske super mega buna la o mancatorie din Sydney pe care o haleam la 9 seara in drum spre hotel.

  4. Încă mai învâțăm rețete noi. Dar nu ne întoarcem încă. Vream să întindem coarda până pe 1 iulie, ăsta e planul :)

  5. parca era pana in iunie. bag de seama ca e tare bine in tarile calde. mai mergeti si iarna urmatoare. nu fiti nesatui :)))))

  6. Aveti legatura prin Dubai ca pe 3.07 trecem noi prin Dubai dinspre Bangkok? Ar fi sweet sa ne cuplam la venire.

  7. Noi o să zburăm KL – Doha – București pe 1-2 iulie, cred. Cuplarea o putem face doar acasă.
    „Acasă”, ce cuvânt ciudat :)

  8. Lol. Mie-mi zici. Cand vb ai ci cu cineva si ma refer la Ro zic „back home” dar home nu prea mai este acolo. K, ne vedem Acasa, dar o Laksa tot trebuie sa faceti, d-aia iute de s-o simti si dupa 48 de ore ;)

Comments are closed.