Am aterizat la Treviso (Italia 2012)

La plecarea din Otopeni, simțim pentru prima dată pe anul ăsta frigul odios al dimineților de toamnă. Genul de frig insinuant și lipicios, mârșav mesager vestitor al zilelor de plumb. Ieșim din starea bacoviană și reușim să ne îmbarcăm destul de optimiști în pasărea de metal cu cioc movuliu.

După un zbor monoton și neconfortabil, mărșăluim cu rucsacii în spate către ieșirea din aeroport. Ne strecurăm printre pâlcurile de călători aflate în expectativă în jurul benzilor rulante, bucuroși că nu avem bagaje de cală. Cristi își îndreaptă oasele și își imaginează cum designer-ul scaunelor din avioanele low-cost este forțat să stea câteva ore așezat în propria-i invenție machiavelică, cu spatele icnind de durere, cu gâtul frânt pe spate într-o poziție anormală, cu genunchii zdreliți de la balamalele de fier ale scaunului din față. Adriana manâncă un mar.

Plouă și e frig. Doamna Vreme face figuri de cucoană cu fițe. Suntem pregătiți și ne învelim ca cepele în straturi protectoare. Pornim la drum. Suntem genul de oameni care nu plătesc 13 EUR pentru un traseu de 5 minute cu autobuzul aeroportului. Avem GPS pe telefon, ne alegem centrul Treviso-ului ca destinație și o luăm la picior. Știm deja că aeroporturile nu sunt gândite pentru pietoni. E un act de curaj (ne place nouă să credem) să părăsești un aeroport pe jos. Până și GPS-ul ne avertizează că nu există trotuare. Totuși, supraviețuim.

Jumătate de oră mai tărziu, trecând peste un pod, nu avem cum să nu observăm o imensă lebadă albă care-și vede de treaba ei pe marginea unui râu. Treaba ei este să se-ntindă grațios, să-și pigulească penele cu ciocul puternic și să se stropșească la noi amenințător atunci când ne apropiem.

Lebadă pe malul râului în Treviso, Italia

Gard viu, Trevizo, Italaia

Nu ne lăsăm intimidați, pentru că suntem obosiți și vrem să poposim pe o bancă. E dreptul nostru chiar dacă suntem la ea acasă. Ne încruntăm la lebadă și o admonestăm verbal, în română. După câteva secunde tensionate în care ne sfredelim reciproc cu privirile, totul se termină pașnic, om și lebădă coexistând armonios pe malul râului sub razele din ce în ce mai curajoase ale soarelui. Lebăda nu s-a dat niciun pas înapoi, dar noi am pus stăpanire pe bancă. Locul e foarte verde, pe râu sunt cârduri de rațe care caută mâncare și rămân cu fundurile în sus chiar și câte un minut.

Parc cu râu în Treviso, Italia

Orașul e linistit în ciuda intreruperilor nepoliticoase și zgomotoase are avioanelor care trec pe deasupra noastră. Am văzut vile și curți foarte frumoase, mici castele de poveste. Nu am verificat, dar pare un oraș unde locuitorii o duc binișor. În centrul istoric străzile sunt înguste, pietruite și flancate de arcade (portici), care se continuă de la o casă la alta pe străzi întregi. Am mai văzut stilul în Bolognia. Un fel de intimitate le sporește farmecul. Ne-au impresionat cele câteva canale în stil venețian. De altfel, deloc surprinzător, având în vedere că suntem cam la 40 km de Veneția.

Castel în Treviso, Italia

Stradă în Treviso, Italia

În ciuda aerului intim, orașul este viu. Sunt mulți oameni pe străzi – pietoni și bicicliști, tineri și vârstnici. Am văzut femei elegante pe bicicletă, indiferent de vârstă, lungimea fustei și înălțimea tocurilor.

Biserica San Nicolo, Treviso, Italia

Arcade în vechiul Treviso, Italia

Înghețată italenească în Treviso, Italia

Case construite pe malul râului, Treviso, Italia

Remarcâm ca o surpriză plăcută magazinele din Treviso. Deși nu am cumpărat mai nimic, de data asta a trebuit să facem un mare efort. Vitrinele magazinelor mari și mici sunt într-adevar elegante și produsele (de la haine și bijuterii până la peria de spalat wc-ul) sunt o încântare pentru ochi. Meșterul de la atelierul de reparații radio-tv pare să fi angajat o agenție de design ca să-i aranjeze vitrina: într-un amestec vintage de excepție coexistă plăci de integrate și lămpi, lângă un televizor pe care s-au difuzat probabil primii pași pe lună.

Plimbându-ne pe străduțe nimerim în biserica San Nicolo. O minunăție din secolul 13. Nu cunoaștem detalii arhitecturale, recunoaștem ceva gothic combinat cu altceva. E deschisă publicului fără taxe de vizitare.

Catedrala San Nicolo în Treviso, Italia

Stradă în Treviso, Italia

Poartă italiană în Treviso

Treviso are cismele cu apă potabilă și o rețea mare de grădini și parcuri (amenajate pe malurile râului Sile). E un orășel care probabil merită mai mult de câteva ore de atenție din partea noastră. Noi avem însă o întâlnire în Padova și ne vom îndrepta încet și sinuos spre gară.

Ne luăm bilete și aflăm că avem de așteptat cam jumatate de oră. Cristi merge la baie și descoperă un WC interesant, mare, modern, un pic SF. Dau să-i fac o poză și râd ca prostul în budă când telefonul meu crede că a identificat o față în apa din WC. Cum fața nu zâmbește, imortaliez manual momentul pentru posteritate și ies pe peron ușurat și amuzat.

Doar 1,6% români în Italia

Pierdem vremea în sala de așteptare, urmărind la un televizor suspendat trailer-e de filme. Ultimul Batman rulează acum la cinematografe. Italienii se încăpățânează să traducă totul, chiar dacă „L’uomo pipistrello” parcă nu are aceeași sonoritate ca „Batman”. „The Dark Knight” este în traducere „Il cavaliero oscuro”.

Mai studiem un afiș mare pe care scrie: MADE IN ITALY (92,46% italieni, 1,60% români, 0,80% albanezi, 0,75% marocani, 0,35% chinezi). E un poster împotriva rasismului, care îndeamnă la toleranță și o atitudine deschisă față de imigranți. În orice caz, stăm bine, suntem pe locul doi, după italieni.

Nu uităm să validam biletul în mașinăria verde/alba (ultima oară când am fost în Italia era galbenă) și ne urcăm în tren. Padova, suntem pe drum!

În continuare, un articol despre canalele Veneției.

 

Cristi si Adriana

El e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Ea e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  În Românica, lucrăm la casa de paie   1 august 2018

Aboneaza-te!

Și noi te anunțăm când ceva (cu adevărat interesant) se întamplă. Fără spam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2011 - 2019 cristisiadriana.ro. Toate drepturile rezervate. v4.0