Ce-am căutat în Cerea și Sanguinetto? E simplu. Voiam să stăm în Verona, dar nu ne-au plăcut opțiunile scumpe de cazare. Totuși nu a fost o decizie prea grea, suntem obișnuiți să descoperim locuri frumoase și ascunse în sate sau localități mai mici.
Am coborat din trenul de Padova într-o gară foarte mică. Halta Văculești de pe linia Leorda-Dorohoi e mai mare decât gara din Cerea. Sentimentul că suntem aproape de casă este întărit în mod neplăcut de primele cuvinte pe care le auzim în Cerea: înjurături în limba română din gurile minorității „române” din Italia. Căldărari, Ursari, Spoitori sau alt clan neidentificat, într-un grup mare și guraliv. Frații nostri de etnie rrromă.
Cerea e un orașel mic și liniștit cu un parc mare în fața bisericii, banci pe trotuare, localuri cu câteva mese în față, puține mașini și un stil de viață aparent foarte relaxat. Avem pe telefon o hartă către gazda* noastră, estimăm un traseu de aproximativ 2-3 km până în localitatea următoare. Nu așteptăm autobuze, o luăm la picior ca să studiem împrejurimile. Drumul e mai puțin palpitant decât ne imaginasem noi, deși o porțiune lungă e fără trotuare…
*O lămurire: menționam din când în când în articole câte o „gazdă”, pentru că în ultimii ani am călătorit mult folosind CouchSurfing.
În general am dormitat în Cerea sau ne-am întins la vorbă până târziu în noapte. Gazda noastră a străbătut la picior aproape toate continentele, fără să ia un singur avion, timp de 4 ani. Evident, are multe de povestit și noi suntem fascinați. Ne-am rezervat o zi pentru Sanguinetto și o zi pentru Verona.
Sanguinetto
Am nimerit în Sanguinetto fix în perioada Festivalului Rofioi. Rofioii sunt un fel de colțunași, dar prajiți în ulei și umpluți cu o compoziție foarte dulce. Sunt amenajate mese extrem de lungi, ca la Festvalul Berii, plus o scenă cu ring de dans. Pentru că festivitățile nu au început încă, ne plimbăm câteva ore printr-un orășel și mai liniștit decât Cerea. Vizităm o biserică, o mănăstire, un castel și o expoziție a Muzeului Militar. Mâncăm un triunghi de pizza și ne învârtim pe străduțe fermecatoare până în seară.
Pe înserat, ne întoarcem la festival. Mesele sunt toate ocupate, pe ringul de dans e înghesuială. Italieni cu vârste cuprinse între 40 și 120 dansează de mama focului pe șlagare care pentru noi sună a San Remo. Atmosfera e foarte interesantă, participanții par destul de pricepuți, un fel de Hrușcă împreună cu un fel de Anda Adam reusesc să țină în mișcare zeci de cupluri de dansatori (vezi Moreno Blondu’ mai jos).
Ne întoarcem noaptea pe jos acasă, discutand despre sistemul global financiar muribund, posibile reforme sociale și filozofie infantilă. Un sfârșit perfect pentru o zi excelentă. Dormim adânc și apăsat, într-un pat imens cu cearșafuri roz.
Mâine plecăm spre Parcul Național Cinque Terre (La Spezia) și ieri am vizitat ca doi porumbei și Verona.