Planul de astăzi include Manarola, Via dell’amore și Riomaggiore, ultimele două sate de vizitat în Cinque Terre și faimoasa promenadă dintre ele. Părăsim hotelul de dimineață și ne îndreptăm spre gară. Nori de ploaie gri se adună deasupra portului din La Spezia în dimineața zilei de 12 septembrie. Azi e ziua noastră comună de naștere, dar și aniversarea a 12 ani de conviețuire, respect și acceptare reciprocă și resemnată. Nu ne-am propus în mod special să fim cei mai romantici oameni de pe planetă și să ne pupăm ca doi porumbei fix pe Calea iubirii dintre Manarola și Riomaggiore. Dar cine suntem noi să ne punem de-a curmezișul destinului?
Cinque Terre este un Parc Național pe coasta de vest a Italiei, parte din Liguria. Este faimos în primul rând pentru cele 5 sate/orașe înșirate de-a lungul coastei: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore. Este unic și superb pentru că întreaga coastă a fost artificial terasată timp de mai multe generații, creând mii de kilometri de ziduri de piatră, îmbinate ingenios, fără vreun fel de mortar. Satele sunt conectate prin poteci de picior înguste și șerpuitoare, unde am petrecut ore intregi, urcând scări de piatră, printre măslinii și viile cățărate pe pantele abrupte.
Începem cu stângul, coborând din greșeală din tren în Riomaggiore. Ne rectificăm eroarea și ajungem repede într-o Manarolă udă și înnorată.
Deși suntem amândoi la o cură de slăbire drastică (moment extrem de prost ales, având în vedere tentațiile bucatăriei italienești), ne permitem fiecare câte o focaccia delicioasă dintr-o mică brutărie care umple strada cu un miros divin (focaccia con prosciutto la 3,5 EUR și focaccia genovese la 1 EUR). Purtăm pelerine de ploaie, vântul șuieră șerpuitor pe străduțele de piatră și un nor picură enervant. Dar nu disperăm. Un zgârcit de soare cu dinți oferă exact atâta căldură cât e necesară ca să te plimbi în pantaloni scurți. Și, până la urmă, asta e tot ce contează.
Întâlnim un cuplu de tineri români aflați în vacanță. Conversăm puțin și lipsit de substanță pe teme de importanță minoră și ne luăm rămas bun.
În Manarola bărcile se trag pe țărm vertical, pe langă digurile de piatră, folosind doi scripeți legați la două mici macarale. Bărcile rulează apoi pe cărucioarele lor și sunt parcate sus, pe străzi, printre clădiri. E o priveliște interesantă, având în vedere faptul că aceleași străzi sunt complet lipsite de mașini.
Înainte de a purcede pe Via dell’Amore, explorăm din plin Manarola și Manarola nu dezamăgește. E un loc superb,. E poziționată asemănator cu celelalte sate, dar oferă mai mult. Într-o parte e flancată de nesfârșite vii terasate. Aproape întregul țărm poate fi vizitat pe o potecă pietruită (plimbare care-ți pune pe tavă șansa unor poze excepționale, indiferent de gradul de experiență fotografică). Tot pe țărm poți vizita și un mic cimitir („sertare” sau mici „apartamente” cu capace de marmură) și un parc cu grădini simpatice. Stimuli vizuali plăcuți indiferent de direcția în care privești.
Mergând spre centrul orășelului, aceleași străduțe înguste, trepte interminabile, case aranjate și colorate, biserică și clopotniță. Vântul bate câteodată amețitor și marea urlă tot timpul sub noi. Străzile sunt deseori goale și atmosfera gri ne face câteodată să ne simțim un pic post-apocaliptici. Dar în sensul bun al post-apocalipsei. Frumusețea Manarolei într-o zi înnorată este înălțătoare și înfiorătoare în același timp.
Am ajuns noi la concluzia că Manarola e cel mai fotogenic sat dintre toate. Acum vino, cu noi de mânuță, la o plimbare a îndrăgostiților, îngrețoșător de dulce, pe Via dell’Amore!
La mulți ani nouă!