Împrejurimile Varese Ligure și „omul cu ciocanul”

Ziua de astăzi se anunță plină. Gazda noastră a fost suficient de amabilă încât să facă pe ghidul și să ne propună o plimbare prin superbele dealuri înverzite din jur. Detalii prea multe despre locuile vizitate, cu regret, nu prea putem oferi. Nu pentru că nu am vrea, dar GPS-ul telefonului ne-a poziționat mai degrabă în Marea Mediterană decât unde trebuie. Cert este că ne aflăm cu mașina undeva la nord de Varese Ligure, pe serpentine asfaltate perfect, încolăcite printre dealuri verzi cu o densitate fenomenal de mică a populației. Din loc în loc, foarte rar, descoperim câte un cătun, sau borgo, adică o aglomerare de 1-5 case, în jurul câte unei biserici.

Permacultură

Prima vizită ne va duce într-un loc al cărui nume îl pastrăm secret pentru moment, unde gazda noastră a început un proiect ambițios: o comunitate minusculă, într-o locație superbă, trăind pe principiile permaculturii, în perfectă armonie teoretică, atât unii cu alții cât și cu natura. Lucrările au început deja și vizita pe vastul și variatul teren ne pune pentru prima dată serios pe gânduri. Încercând sa ne păstrăm scepticismul înăscut pentru noi, principiile de permacultură, conviețuire și cooperare devin pentru prima dată ușor palpabile și chiar tentante. Zona seamănă izbitor de mult cu un alt loc drag nouă, mult mai aproape de casă. Asemănările nu se opresc la tipul de climă și speciile de copaci întâlnite; aflăm că până și porcii mistreți din zonă sunt românești. Poveste veche, s-a încercat acum ceva vreme popularea zonei cu porci mistreți și, din întâmplare, porcii sunt români. Oricum, ne simțim în mod ciudat foarte aproape de casă. De fapt, ca să vă spunem un secret, vizita de aici ne-a determinat să facem un pas către o direcție încă necunoscută nouă, la o lună de la întoarcerea acasă.

Mori de vânt

Revenind, după ce ne minunăm din plin de frumusețea locului, pornim spre un alt punct de interes – morile de vânt. Turbinele eoliene din Varese sunt cocoțate în vârful unui deal, înconjurate de una dintre cele mai frumoase panorame pe care le-am văzut vreodată.

Am parcat mașina și ne avântăm pe jos, pe asfaltul familiar. Când o haită de câini aparent neprietenoși ne taie calea, micul grup ia o decizie care, fără să ne dăm seama, putea avea repercursiuni majore. Tăiem dealurile de-a dreptul, părăsind șoseaua, călcând țanțoși și satisfăcuți pe iarba moale. Ocolim cu succes haita de cățelandri, dar, fără să ne dăm seama, ne aflăm pe proprietate privată. Nu e greu să ajungi aici pentru că, din partea din care venim noi, nu există nici un fel de garduri. Nu ne putem abține să nu facem niște poze pe marginea căzii de fontă care tronează între copaci, pentru că nu e nimeni în jur. Da, există o cadă aici, cu apă în ea, nu inventăm nimic, se vede clar in prima poză.

Un nebun și-un ciocan

În acest moment, se aud urlete dezaprobatoare de undeva din vale. Căutăm din ochi sursa și identificăm un omuleț într-o salopetă murdară, la sute de metri distanță, care gesticulează și urlă în italiană „cărați-vă!”. Nu e nevoie să ne spună de două ori, suntem oameni de înțeles. Ne continuăm urcușul către eoliene, mâncăm pofticioși niște măceșe uriașe și gustoase (se văd în dreapta, două poze mai sus), dăm o raită prin pădurile din jur, sărim peste un pârâu, țopăim multumiți și ne umplem plămânii cu aer curat.

Ne întoarcem spre mașină și coborâm spre alte aventuri. La nici 500 de metri, aventura ne aștepta deja. Vedem în mijlocul șoselei o siluetă bine definită, un nene îmbrăcat intr-o salopetă bleumarin murdara și unsuroasă. Problema noastră nu constă în faptul că domnul e murdar, ci că are în mână un ciocan și o privire nu tocmai binevoitoare în ochi. Apropiindu-ne precaut, ne simțim ca-ntr-un film prost de groază, cu Michael Myers postat în mijlocul drumului. În câteva secunde suntem nevoiți să oprim și să încercăm să raționăm cu martalogul. Adriana privește cu interes din spate, Cristi rânjește cu pumnii încleștați, pregătit pentru o bătălie pe viață și pe moarte, în timp ce gazda noastră, cu calm și bunăvoință, explică pe limba neanderthalianului că nu știam că suntem pe proprietate privată, dezamorsând cu ușurință situația. Singur cuc în creierii dealurilor, se pare că îți mai pierzi un pic din maniere și o parte din minți. Thor mai bălmăjește câte ceva pe limba lui, tot explicându-ne relația specială dintre el și ciocanul lui, dar se dă la o parte din drum și noi ne îndepărtăm încetișor. Nu am avut coșmaruri, dar e prima dată când ne amenință cineva cu un ciocan. Și prima dată e întotdeauna specială.

Ne vom mai învârti vreme bună pe șosele, descoperind micile aglomerări de case ascunse, izolate prin distanță în văile largi, fiecare comunitate cu viața ei. Unele cătune sunt complet părăsite. Cotrobăim prin cotloane uitate de timp, admirăm biserici și case vechi de piatră, deseori în ruine, curți odată maiestoase năpădite de buruieni, facem cunoștință cu o vacă neprietenoasă, admirăm panorame superbe de asfințit.

Dacă îți place măcar un pic natura și dacă ai un ghid bun, zona din jurul Varese Ligure merită o zi sau două din timpul tău. Noi ne-am simțit excelent aici și credem că am învățat lucruri care ne-au schimbat măcar puțin perspectiva asupra viitorului. O să intrăm în detalii cu altă ocazie.

Cu o zi înainte de plecare, am mai avut parte de o plimbare prin împrejurimi, interesantă din alt punct de vedere. Am intrat temători și am explorat pentru puțin timp interesanta viață unei mici comunități religioase izolate.