India, Fort Kochi (Cochin)

Suntem la fix 6136 km departare de casa, ne comunica GPS-ul…

Am luat un autobuz modern din aeroportul din Kochi si mergem spre mare, catre Fort Kochi. Drumul e lung, cam 2 ore, dar autobuzul are aer conditionat. Claxoneaza in continuu si-si face loc printre micile ricse. O vreme mergem paralel cu un camion decorat si vopsit in toate culorile. Cand trece pe langa noi citim clar cele doua mesaje din spate, scrise cu vopsea si caligrafie frumoasa: India is great / Keep safe distance. Pe toate micile ricse scrie „Please Horn”. Remarcam surprinsi si un Logan alb. Dar aici e fabricat sub numele de Mahindra Verito.
Ajungem la destinatie si, dupa inca vreo 15 minute de mers pe jos, ne gasim gazda: Costa Gama Homestay.

Ne trece un tremur prin oase gandindu-ne ca acum 3 zile ne izbea crivatul in coaste prin palton in timp ce, cu degete inclestate, scrijeleam gheata groasa de pe parbriz. Aici sunt 35 de grade la umbra, am mancat pepene si ne tolanim goi intr-un pat curat. Am ajuns la Cochin.
Il intelegem mai bine pe dl. Camus care credea ca clima influenteaza modul de gandire si filosofia de viata a omului. Suntem intr-o camera alba cu ventilator in tavan, afara se aud sunetele strazii, ciori lenese si un papagal galagios. Suntem exact unde am fi vrut sa fim.

Dupa ce ne odihnim putin, scoatem nasul afara ca sa descoperim insula. Impreuna cu insula Willington, Fort Kochi se leaga de Ernakulam prin cateva poduri. Atmosfera aici e foarte calma, nu prea se pot face comparatii cu Delhi. Constatam foarte multumiti ca am scapat de durerea din gat si stranutul persistent, pe care le putem cu siguranta pune pe seama aerului poluat din Delhi. Trecem si aici printr-o mica perioada de acomodare, cu usoare alergii provocate probabil de polen. Dupa 24 de ore si cateva antihistaminice putem sa respiram normal.

Prima tinta este Piata Vasco da Gama, locul unde admiram complexele si in acelasi timp rudimentarele tehnici de ridicare si coborare a navoadelor chinezesti. Sistemul este un fel de cumpana care are intr-o parte 4 brate cracanate de bambus de varfurile carora este prinsa o plasa de navod, iar la celalat capat, un sistem de greuati format din franghii si pietre mari. Cinci, sase oameni ridica si coboara imensul mecanism odata la cateva minute. Din ce am observat noi munca e grea iar captura infima.

Ne continuam plimbarea de-a lungul plajei impreuna cu familiile de indieni iesiti la promenada duminicala. Peste tot se vinde inghetata home-made din niste triciclete dotate cu cutii frigorifice. Nici unul dintre vanzatori nu ne ademeneste. Avand in vedere produsele vandute si conditiile precare de refrigerare, credem ca isi dau si ei seama ca o singura gura ne-ar lasa instantaneu murdari la fund si lati pe trotuar. Pe plaja sunt multi indieni care se bucura de apa murdara a Marii Arabiei. Intra pana la genunchi in apa complet imbracati. Tipa si se balacesc satisfacuti.

O sa ne continuam traseul spre interiorul insulei, trecand pe langa vechiul cimitir olandez, pe stradute cu bungalow-uri coloniale, terenul de cricket si biserica catolica Sf. Francis. In curtea bisericii, intr-un fel de cort, are loc Sarbatoarea Recoltei (Harvest Festival) unde nu ne este prmis accesul. Se pare ca se serveste gratis ingheta. In aceasta biserica a fost inmormantat initial Vasco da Gama, dar portughezii si l-au luat acasa.

In drum spre casa ne mai oprim si pe la catedrala Santa Cruz. Are loc o slujba si nu e este permis accesul in interior. Dar prin usile larg deschise vedem un preot indian imbracat in sutana catolica tinand o predica absolut captivanta in malayalam, limba vorbita aici. Obositi si fleasca de sudoare, facem pasi mici spre casa, studiind oamenii, casele si natura. Plante pe care mama le protejeaza in sanctuarul ei de pe balcon, aici cresc spontan in gunoaie.

Rar poti vedea femei imbracate in haine europene. La moda este sari-ul si shalvar kamiz. Barbatii sunt impartiti in 2 categorii: cei care poarta pantaloni si cei care poarta un fel de prosoape infasurate in jurul braului, ca niste fuste (doti). Cand le e cald isi ridica poalele si transforma rochia de seara in minijup. In Fort Kochi nu am vazut vaci sfinte ratacind pe strazi. Sunt inlocuite de caprite sprintene si foarte prietenoase.

Desi unele restaurante arata imbietor, nu indraznim inca sa incercam mancarea locala. Pana cand ne vom face curaj, ne umplem stomacele cu mancare de „supermarket”: conserva de ton John West, conserva de carne de pui surprinzator de picanta, snacks-uri locale (cu linte prajita, chipsuri masala, chipsuri cu lime’n’peper), supa instant cu taitei foarte picanta (desi nu era specificat pe ambalaj), gem de ananas si un amestec ciudat de legume murate mai iute decat iadul. La capitolul fructe, am consumat pepene rosu la fel ca al nostru si primele banane cu samburi pe care le-am mancat vreodata. Contrar asteptarilor, burtile noastre nu au facut figuri la produsele picante ingerate, desi ne durea capul in timp ce siroaie de lacrimi se amestecau cu mucii abundenti si ne spalau buzele arse si rosii.

Plimbarea de azi a inclus cartierul Mattancherry cu templul Jain, Palatul Olandez si templul Bhagavati. Apoi ne-am bucurat de strazile foarte linistite din vechiul cartier evreiesc, trecand pe langa faimoasele depozite de mirodenii si superbele magazine de antichitati. Strazile sunt inundate de mirosul puternic de ghimbir, scortisoara si piper negru. Acum aflam provenienta camionului colorat de la inceputul articolului: in fata depozitelor, aceste camioane sunt umplute pana la refuz cu saci burdusiti de mirodenii. Apoi a fost o placere sa descoperim un amestec de statuete superbe cu marimi cuprinse intre 3cm si 3m in racoroasele magazine de antichitati. Sunt lucraturi in lemn sau metal, diferite de ce am vazut pana acum. Printre statuetele hinduse putem sa recunoastem si obiecte de influente coloniale si ceramica arabeasca. Gama de preturi se intinde de la prohibitiv pana la chilipir.

Am ajuns la Sinagoga Pardesi intre 12 si 15, fix atunci cand este inchisa. Asa ca ne asezam pe trepte, la umbra, ca sa ne odihnim si studiem conditiile stricte de vizitare: sa fii imbracat decent si sa nu faci poze sub nici o forma, deoarece risti sa ti se confiste aparatul. Dupa o vreme decidem sa cotim pe un coridor racoros cu magazine de lux. Gasim si o cafenea. Ne asezam la o masa sub un ventilator si ne incercam norocul cu primele produse indigene: Ginger Lime Soda si Masala Tea. Dupa ce ne asiguram ca totul este facut cu apa imbuteliata, purcedem la a ne relaxa si a le savura. Masala Tea este un amestec de ceaiuri preparat cu lapte care are un gust inedit. Sucul concentrat de lime si ghimbir amestecat cu apa minerala se tranforma intr-o bautura aromata si racoritoare.

In drum spre casa surprindem instantanee din viata indienilor si a vanzatorilor stradali: tarabe ambulante unde se prajesc un fel de gogosi, felii de legume, banane, radacini sau ridichii; impletitori de ghirlande de flori pentru templele hinduse; femei care framanta la un fel de lipii (dosa); morarul si mica lui moara; reparatorii de pantofi care isi au business-ul pe un pres pe trotuar; croitori cu masinile lor de cusut Singer; meseriasi care fac oale din aluminiu sau cutii/cufere din tabla; ascutitori ambulanti de cutite, care cara in spinare un fel de polizor cu pedala; un pictor cersetor care a umplut un perete cu scene legate de calamitati celebre; plus orice alta meserie sau indeletnicire iti poti imagina, cu singura deosebire ca sunt practicate in spatii mici si inghesuite sau direct in strada.

Din Fort Kochi vom pleca spre Alleppey, prima noastra calatorie cu trenul.