Langkawi: un ghid complet – partea a doua

În 2014 am locuit 4 luni în Malaezia și încă o lună am cutreierat Indonezia. În Malaezia am stat aproape exclusiv în frumoasa insulă Langkawi, ca voluntari la Grădină și pe barcă, cu chirie cu alți prieteni sau la localnici acasă. În această perioadă am devenit foarte familiarizați cu întreaga insulă, pe care am cutreierat-o în lung și-n lat cu piciorul sau scooter-ul. Am pus cap la cap un ghid, credem noi destul de complet, despre principalele atracții din insulă. Acum citești partea a doua. Dacă n-ai făcut-o încă, citește mai întâi prima parte a ghidului.

În acest articol:

Legenda Park (Kuah)

Aproape de portul orașului Kuah se întinde o zonă verde făcută de mâna omului. Un fel de „parc istoric”, care ar trebui să ne învețe despre legendele și istoria locului. Din păcate, panourile informative sunt rare sau lipsesc. Atmosfera e puțin ciudată, ușor artificală – se vede că parcul a fost o investiție serioasă, dar probabil a văzut zile mai bune: iazurile sunt acoperite de alge, multe statui și exponate sunt deteriorate sau roase de vreme. Totuși, verdeața ne-a oferit un pic de protecție pe zăpuşeală și în plus găsești destule ocazii pentru fotografii. Totuşi, fii atent să nu calci vreun varan pe coadă!

Legenda Park, harta arhipelagului langkawi
Hartă în relief la intrarea în Langkawi Legenda Park
Copaci de metal și plastic
Copaci înfloriți de metal și plastic
Intrarea în Lagenda Park Langkawi
Mică piațetă din fața intrării în Lagenda Park
Copaci verzi arcuiți
Aleea principală, de-a lungul unui mic râu
Alee cu copaci
Umbră pentru zile prea însorite
Ulcea mare
O ulcea
Iaz verde, Lagenda Park, Langkawi
Mic iaz verde
Casă și statuie
Dincolo de râu
Operă de artă
Pentru că ne simțeam ghiduși
Varan din Langkawi
Pe aleile umbroase ne-a tăiat calea un varan micuț și deloc sperios.

Intrarea e liberă și parcul e mai tot timpul pustiu. Se continuă spre nord cu un alt parc amenajat special pentru copii, Chomg Park. Vis-a-vis de park este Langkawi Fair Shopping Mall cu minunatul supermarket Billion unde găseşti cam tot ce vrei.

Eagle Square (Kuah)

Dacă vii cu feribotul în Langkawi, o să fii întămpinat pe țărm de o mare statuie în formă de păsăroi. Aproape de apă, cu aripile întinse, simbolul oficial al insulei nu poate fi ratat. Merită și o vizită mai de aproape dacă vrei să-i vezi detaliile din pene. În spatele vulturului e o piață și un parc cu poduri de piatră care se continuă cu Lagenda Park.

Arbuști colorați și vultur Langkawi
Vulturul de Langkawi în depărtare
Vulturul din Eagle Square, Langkawi
Marea statuie, cu privirea spre mare
Pene mari de vultur
Detaliu cu penele vulturului
Copac și bancă
Pe drumul către vultur
Poduri peste lac
Poduri, multe poduri
Poduri peste lac
Poduri din apropierea piațetei

Templul indian

În partea de est a insulei, aproape de drumul principal, ușor de ratat în viteza scooter-ului, se află un mic templu indian care ne-a trezit amintiri plăcute. Statui de elefanți, multe mâini, culori vii și liniștea tipică unui loc de cult.

Clădire templu indian Langkawi
Chiar la șosea, intrare liberă pentru oricine, dar desculț
Stâlp indian și altar
Altarul interior
Ganesh colorat
Ganesh colorat
Detaliu tavan templu indian
Detaliu tavan
Statuie cu Yashoda și Krishna în templu hindus
Probabil Yashoda și Krishna mic și albastru

Mic altar cu leu în templu indian

Cascada Durian Perangin

Nu e uşor de găsit, dar e un loc foarte plăcut. La cascadă ajungi de pe un drum lăturalnic dacă eşti în apropiere de Ayer Hangat sau de plaja Tanjung Rhu. Deşi nu este la fel de spectaculoasă ca şi cascada Seven Wells, locul este îngrijit şi poate chiar un pic mai plăcut pentru că vegetaţia abundă aici. Se pare că răcoarea atrage atât turiştii cât şi localnicii, care vin la bălăceală sau să-şi etaleze talentele de actrobaţi pe stâncile alunecoase. Noi am viziat locul în iunie, la începutul anotimpului ploios şi era suficientă apă. Nu ştim dacă nu cumva seacă aproape complet în perioada secetoasă care coincide cu vârful sezonului turistic.

Pe puturoşi îi anunţăm că accesul presupune ascensiunea unui numar extrem de redus de trepte. Şi sper că e inutil să menţionez că e bine să ai costumul de baie la tine. De altfel, pe insula asta nu prea ai nevoie de lenjerie intimă. Doua-trei costume de baie sunt indicate şi necesare. Niciodată nu ştii pe unde te apucă pofta de o băiţă răcoroasă.

Cascada Durian Perangin
Treptele către cascada Durian Perangin
Poduri la cascada Durian Perangin, Langkawi
Poduri către cascadă
Copii se bălăcesc în cascadă
Bălăceală!

Trecând prin spatele micii cascade

Șorpârlă de Langkawi

Intrarea este gratis. Noi ne-am cumpărat două hamace de la micul bazar de la intrare.

Ayer Hangat Spa Village

Insula asta are de toate. Ayer Hangat este un izvor termal, iar locul este amenajat ca o grădină cu mini-piscine în care îţi poţi înmuia picioarele laolaltă cu alţi curioşi, turişti sau localnici. Noi îţi recomandăm să alegi o zi mai puţin însorită pentru a vizita acest loc. Imaginează-ţi o căldură de cca 30-35 de grade în aer în timp ce tu îţi încingi picioarele în apă fierbinte.

Este foarte aproape de plaja Tanjung Rhu şi intrarea e liberă pentru parc şi mini-piscine. Dacă doreşti să te relaxezi în jacuzzi trebuie să scoţi din buzunar 70-100 lei pe ora în funcţie de sezon. Poate mai mult dacă vrei intimitate. De asemenea, poţi să beneficiezi contra cost de un tratanemt spa într-un salon foarte cochet amenajat.

Ayer Hangat Spa Village Langkawi

Casuțe în Ayer Hangat

Mlaștini cu alge termofile în Ayer Hangat, Langkawi
Alge termofile plutitoare
Jacuzzi rudimentar cu apă termală în Ayer Hangat Spa Village, Langkawi
Baie pentru picioare cu apă termală în Ayer Hangat Spa Village

Picioare în apă fierbinte

Relaxare la Ayer Hangat Spa Village, Langkawi
Cu prieteni buni, după o zi lungă

Kilim River Mangrove Tour

Îţi aminteşti de lecţiile de geografie din generală când ţi se povestea despre pădurile de mangrove? Eu îmi amintesc că nu reuşeam să înţeleg ce e atât de special la nişte copaci care cresc în apă. Acum că am vizitat râul Kilim, am înţeles despre ce vorbea tovarăşa Busuioc (care nu avea cum să povestească entuziasmată despre lucruri pe care nu le văzuse niciodată).

Regiunea râului Kilim este de fapt o rezervaţie naturală şi geologică de cca 100 km pătraţi situată în nord-estul insulei. Râul şi-a săpat albia printre stânci înalte parţial acoperite cu vegetaţie luxuriantă, iar malurile line sunt acoperite de mangrove. Apa este curată şi poţi vedea cu uşurinţă peştii alunecând dibaci printre rădăcinile contorsionate. Din copaci şi uneori din apă, cete de maimuţe îndrăzneţe te privesc lipsite de interes, iar în aer planează vulturi.

Există mai multe posibilităţi prin care poţi să vizitezi parcul. Cu bicicleta, cu caiacul, cu barca sau cu jetski-ul, preţurile variind de la gratis, dacă te încumeţi singur cu bicicleta proprie pe potecile din păduri, până la câteva sute de lei dacă închiriezi o barcă sau dacă plăteşti pentru un  tur cu masă servită pe insula plutitoare a pescarilor.

Adriana a vizitat ca voluntar râul Kilim. Localnici, expaţi şi turişti de toate vârstele s-au înghesuit să facă un pic de curăţenie în mangrove. Bărcile, care altfel sunt pentru transportul turistilor, părăseau pontonul cu echipe verzi de voluntari şi se întorceau pline ochi de gunoi. Plastic, foarte mult plastic. Astfel de mobilizări au loc destul de des şi rezervaţia este menţinută destul de curată.

Campanie de curățat gunoaie în mangrove
Campanie de curățat gunoaie în mangrove

Cu barca pe râul Kilim, Langkawi

Barcă pe râul Kilim

Pădure de mangrove în Langkawi

Barca pe râul Kilim din Langkawi, Malaezia

Preţurile variază în funcţie de ceea ce-ţi doreşti. În general un tur de 2 ore cu o barcă de viteză costă 250-300 de lei într-o barcă pentru 8-10 perosane. Tururile organizate de agenţii şi vândute turiştilor de la resort-uri pornesc de la 120 lei de persoană. Iar cele cu caiacul în jur de 100 de lei. Accesul pe potecile de pe marginea râului este liber pentru aventurieri.

Craft Complex

Fie că ai chef de shopping sau nu, te sfătuim să faci un popas la Craft Complex. Este un fel de mall cu obiecte tradiţionale malaeziene şi (și multe kitsch-uri), dar care merită vizitat măcar pentru atelierul sticlarilor.

Complexul cuprinde şi un mic muzeu al tradiţiilor, obiceiurilor locale, plus o expoziţie a ţinutelor tradiţionale de nuntă în funcţie de religie sau apartenenţa la anumite triburi.

Tot în cadrul complexului poţi găsi şi alţi meşteri populari care pictează prin tehnica batik, ţes sau cos, sculptează, împletesc coşuri din nuiele sau din frunze de palmier. Sunt foarte deschişi şi dornici să împartă cu tine din experienţa lor. Intrarea e liberă, parcarea gratuită şi aerul condiţionat dat la maxim.

Uneltele sticlarului

Cum să faci o lebădă de sticlă 1

Cum să faci o lebădă de sticlă 2

Cum să faci o lebădă de sticlă 3

Cum să faci o lebădă de sticlă 4

Lebădă de sticlă
Chiar în faţa ochilor noştri s-a materializat din nisip colorat şi foc o frumoasă lebădă de sticlă

Măestria sticlarilor din Langkawi

Avion și elicopter din sticlă

Obiecte de sticlă expuse pentru vânzare la Krafts Complex Langkawi

Berbeci din sticlă

Coșulețe din hârtie de ziar rulată

Tablă de joc Congkak Malaezia
Te facem un congkak?

Bijuterii din sticlă Malaezia

Pictură tehnica batic pe mătase

Masă lemn roșu decorată cu intarsii

Fată cu floare stând pe jilț înalt
Unei prințese îi șade bine pe tron ;)
Adriana pe tronul din Game of Thrones
Așa că se cațără pe ele pe unde le găsește (Comicon 2015)

Cam atât pentru azi. Dar asta nu e tot. Am mai vizitat și alte mici insule ale arhipelagului, cel mai înalt munte cu vedere către mare în toate direcțiile și cam toate plajele insulei. Despre toate acestea, plus sfaturi despre transport, shopping și mâncare, în partea a treia a ghidului (în curând).

 

Cristi si Adriana

El e freelancer bine înfipt în IT și, în acelasi timp, designer, semi-fotograf și snowboarder începător. Ea e o frumusețe de fată, duce în spate tot greul relației, se ocupă de socializare și rețele sociale, și, în plus, gătește excelent. Împreună fac echipă bună pentru că, relativ de curând, au realizat că mai există lucruri interesante în viață și în afară de carieră, casă, masină, copii și contul din bancă. Acum vor sa vadă lumea.

  Currently exploring Colombia by motorcycle for a couple of months   Nov 15, 2019