O plimbare prin junglă – vârful Gunung Raya din Langkawi

În februarie, de Sf. Valentin, Cristi și baieții s-au decis să plece într-o o aventură non-romantică și deloc primejdioasă: o plimbare prin jungla din Langkawi. Poate „pădure tropicală” e o descriere mai bună, eu prefer să-i spun junglă. Deși aveam o macetă la noi pentru tăiat liane și pantere, nu a fost cazul să ne dovedim bărbăția și nu aș insinua că a fost vorba de mai mult decât o plimbare. Una abruptă, lungă și epuizantă, dar totuși doar o plimbare.

Un român, un francez și-un german se trezesc de dimineață și se decid să facă o expediție prin junglă. Undeva pe la 13:00 pornesc la drum. Francezu’ e cel mai bine echipat, cu bocanci, rucscac cu apă, mâncare, briceag și o macetă de 20 de lei. Germanu’ are apă și-un briceag mai mic. Românu’ are o cameră foto. Fără român n-am fi avut poze pentru acest articol; fără francez n-am fi rezistat nici 15% din traseu; fără neamț ar fi fost liniște în junglă. O echipă bine unsă. Cu transpirație. Pentru că traseul înseamnă de fapt urcarea a 4287 de trepte de beton, o diferență de nivel de 720 și ceva de metri, o distanță de 3.1 km și un timp total de 2 ore și 15 minute, cu scopul nobil de a atinge vărful Gunung Raya din mijlocul insulei. Plus drumul înapoi.

Realizăm destul de repede că aproape toate cunoștințele noastre despre păduri tropicale sunt bazate pe Cartea Junglei. Din fericire, nu e nevoie să ne asumăm rolul de exploratori. Au făcut-o alții cu mult înaintea noastră. Urcușul până la Gunung Raya îți oferă priveliști frumoase, o tonă de natură verde, câteva șanse să observi animale și păsări și insecte și să te minunezi ca orice om-de-oraș.

Plimbarea începe dintr-un parc simpatic creat pe marginea unui râu. Din multitudinea de semne deduc inteligent ca parcul se numește Hutan Lipur din regiunea Lubok Semilang. Aproape nimeni nu-l vizitează. Doar e foarte liniștit și frumușel. Ne minunăm pe scurt la câteva plante și continuăm de-a lungul râului. Pentru cei care nu vor să urce până în vărf, parcul merită o vizită.

O cotitură la dreapta și urcușul începe. Nu pare mare lucru la început, dar vă asigur că febra musculară este garantată. 15 minute mai târziu românul se bucură copilărește când află că rucsacul francezului conține o sticlă de apă în plus și că nu va fi nevoit să recurgă la acțiuni extreme, cum ar fi să stoarcă seva din vreo plantă necunoscută sau să-și bea propria urină. Bucuria e dublată de faptul că Mama-Adriana a inclus într-un pachețel pâinici făcute în casă pentru băieței cuminți.

Pe la jumătatea drumului, ne oprim ca să observăm un râu de furnici grase, gros de câțiva centimetri, furnici care traversează scările și dispar într-o scorbură. Profităm de ocazie și ne luăm prânzul. La câțiva copaci distanță, maimuțe fac gălăgie. Probabil macacii gri cu care ne-am obișnuit deja. Mici și agili, îți fură mâncarea de la gură (sau din frigider) dacă nu ești atent. Împânzesc insula și sunt adevărații regi ai (marginilor) șoselelor aici. Hoți obraznici, se mișcă în grupuri și fac măgării. Bine, maimuțăreli.

Avem ocazia să vedem mai multe păsări rinocer cu două coarne, pasărea-emblemă a Malaeziei. Ne atrag atenția după zgomotul de mic motoraș pe care-l fac în zbor de la fâlfâitul aripilor. Nu avem poze pentru că deși sunt destul de mari, sunt păsări retrase și ușor de speriat, iar eu nu sunt un fotograf rapid. Dar am inclus poza unei bancnote de 5 Ringgit ca să vă faceți o idee. Bancnota stă la poză, dar păsările sunt mult mai frumoase în realitate.

Continuăm cu stomace mai grele și rucsacuri mai ușoare. La o oră de la plecare suntem toți fleașcă, indiferent de condiția fizică individuală. Din fericire, suntem aproape tot timpul protejați de soare, altfel traseul ar fi imposibil sau oribil. Cu câte o glumă, o gură de apă, o îmbărbătare bărbătească, reușim să continuăm fără probleme.

Mi-ar plăcea să pun poze din vârf, cu superba panoramă de 360 de grade a insulei. Doar că sus e o șosea plictisitoare și încă un vârf abrupt cu o antenă drept moț și nu am avut putere să-l escaladăm. De unde ne-am oprit noi, abia vezi marea printre copaci. Ușor dezamăgiți, ne întindem la umbră, fumăm o țigară și o luăm la vale.

Un singur mic avertisment: nu subestimați (ca mine) efortul necesar pentru coborârea a 4300 de trepte. Nu se simte imediat, dar a doua zi te prăvălești ca un bolovan șchiop când cobori din pat. Și durerea de gambe te ține vreo săptămână. Dar a meritat. Dacă ești prin zonă, jos de tot, în parc, nu rata ocazia să faci o baie în râu. E finalul perfect după o zi caniculară.

Nu ne-am tăiat drumul printre liane, nu ne-am luptat cu tigri, nu ne-au mâncat țânțarii, nu l-am văzut pe Balu și nici pe Tarzan și nici alți băștinași sălbatici. Să sari din liană-n liană s-a dovedit a fi imposibil fără antrenament prealabil. Dar, chiar și-așa, cu o companie plăcută (și cu apă la tine!) plimbarea prin jungla din Langkawi poate fi o experiență foarte interesantă.

Avem totuși în plan o excursie ceva mai aventuroasă, dar momentan nu spunem mai multe. În curând!