O zi la Grădină – munca de voluntariat

„Mac-mac!” aud ca prin vis. Soarele a răsărit, dar încă stă timid ascuns în spatele dealului. Întredeschid ochii și văd tavanul bleu prin plasa de țânțari tip baldachin de deasupra patului. Mă sucesc ușurel pe-o parte. Măcăitul se intensifică. Cristi se foiește și el lângă mine. Mormăie ceva din care doar eu pot să înțeleg că vrea să mai doarmă și că e timpul să scot rațele la iarbă verde. Deranjez soțul iubit și somnoros încurcându-mă în plasa de țânțari și caut orbește șlapii. Cutia cu cele șapte rățuște nu e grea, dar amorțeala matinală nu ajută. Încerc să ies cu ea în brațe și printre picioare dă năvală în camera Poseidon, pisica albă, în timp ce Rebecca, ciobănescul german, împinge cu botul în cutie și mă dezechilibrează. Reușesc să nu-mi rup gâtul pe scările abrupte și eliberez rațele la umbra mangoului. Am creat ieri o mică băltoacă, special pentru ele. Sunt bucuroase și se bălăcesc mulțumite.

Pui de rață salvați dintr-un canal, mai întâi mici si murdari și apoi mari și vioi

Suntem la Grădină de două luni și nici nu am realizat când a trecut timpul. Am venit aici ca voluntari, dar nu am scris până acum nimic despre experiența de voluntar. Vom încerca în acest articol să vă explicăm cum ne petrecem zilele, cum am ajuns aici, care sunt avantajele și dezavantajele, cum facem bani, ce a însemnat pentru noi munca de voluntariat în Malaezia.

V-am spus vreodată cum am ajuns în Malezia? Căutam să călătorim mult și ieftin și să testăm posibilitatea de a lucra pe drumuri. Ca de obicei, ne-am trezit în fața hărții mapamondului, scărpinandu-ne în creștetele capetelor. „Vreau undeva unde-i cald!” – spune Adriana și calculele încep. Nu a durat mult. Când am realizat că e foarte dificil să alegi o destinație în mod rațional, am recurs la planul B. Am dat cu banul. Serios. Am redus opțiunile la „Sicilia” și „Asia”. A ieșit Asia. Apoi, între Vietnam, Cambodgia, Tailanda și Malaezia, câștigătoarea a fost Malaezia. Am răsfoit prin lista de proiecte de voluntariat și ne-am decis asupra arhipelagului Langkawi. Pentru cei interesați, o să scriem în curând un articol despre cum să călătorești ca voluntar folosind workaway.

În fundul curții se vede cușca găinilor. Sunt nerăbdătoare să râcâie în scursura cu viermi dolofani a butoiului cu compost. Nu suntem încă experți la creat compost, se pare, dar învățăm. Eliberez găinile și ele îmi mulțumesc cu un cârâit prelung. Aleargă zburătăcind spre locul ospățului. Rebecca nu-și poate stăpâni entuziasmul. Se învârte în jurul meu, mă împinge cu botul la fiecare pas, iar eu o mângâi adormită. Drept mulțumire îmi învinețește picioarele cu coada. Hrănesc rapid câinele, pisica, rațele și gainile, apoi mă grăbesc să revin la pătuțul meu. Mai am încă o oră până când soarele va fi prea puternic pentru stat în cameră. În unele dimineți este deja prea cald în pat, așa că revin în cameră doar ca să-mi iau perna, pentru că cel mai bun somn de frumusețe se întâmplă în hamac. Poseidon își face și el somnul de frumusețe, curbat la curul lui Cristi. Ce viață!

La micul dejun avem în general musli cu lapte de soia și fructe: pepene roșu, galben, papaya, ananas, mango sau banalele banane. Dacă avem chef de diversitate locală, facem un drum până la Wet Market. Aici, de la tarabele care ne amintesc de India, am mâncat multe bunătăți pe care nu știm să le numim încă. Ca să nu ne întoarcem acasă cu mâna goală, facem și câteva cumpărături pentru noi și ceilalți voluntari: ghimbir, turmeric, tofu, fructe, toate proaspete și foarte ieftine. Printre atribuțiile noastre se numără și gătitul pentru voluntari. Suntem responsabili de banii gazdei și cheltuirea lor cu chibzuință.

Am vrut căldură și căldură am căpătat! E cald de ți se usucă mâncarea în farfurie. Nu avem un termometru, dar estimăm cam 130 de grade celsius la umbră… De când am venit aici nu a plouat un strop. Verdele frumos al ierbii s-a trecut încet, frunzele copacilor ruginesc a toamnă. Tamarindul, un fel de salcâm de-al nostru, și-a copt păstăile și sunt așa gustoase (și acre)! Mărul local a înflorit, fructele s-au trecut și acum înflorește iar. Grădina e plină de pomi fructiferi: banani, cocotieri, mango, durian, fruct-stea, papaya. Un voluntar inventiv din Letonia taie nuci de cocos cu o unealtă încropită dintr-o prajină și-o secure și ne delectam cu suc și pulpă.

Am întâlnit aici, până acum, un cuplu francez-german, doi tineri nemți, un cuplu francez-sloven, doi letonieni, un canadian, fiecare cu treaba lui, pe o plajă de vârste destul de întinsă. Din punctul ăsta de vedere, voluntariatul e tare interesant. Oameni noi în fiecare săptămână, fețe noi, povești noi.

Proprietatea de care avem noi grijă se numește „Grădina”, dar abia acum începe să se dezvolte ca o adevărată grădină. Avem o pepinieră cu copilași de roșii și ardei chili, dovleci și pepeni. Oricat ai uda, tot nu este suficient. Mă și întreb cum de nu se usucă totul în două zile.

Pe lângă grădinăritul de amatori, ne ocupăm și cu îngrijirea celor trei găini aiurite și incredibil de blânde. Cocoș nu avem. Îl împrumutăm de la vecini. Ocupația lui zilnică, dupa ce dă trezirea la 5, constă în fugăritul găinilor noastre. Dar își ia și el porția de fugărit de la Becca. Prea-și plimbă mândru coada stufoasă pe teritoriul ei…

Cu viteză redusă

Totul este relaxat aici. Stabilești întalnire cu un localnic la 2 și el apare pe la 2:30, a doua zi… Nu are rost să întrebi ce s-a întamplat. It’s the island, man! Viteza cu care se mișcă totul în jur este redusă considerabil față de cea cu care suntem noi obișnuiți, mai ales în timpul zilei.

Ritmul lent al insulei poate face oamenii mai binevoitori. Autostopul e facil aici; ne-am plimbat cu malaezieni, un australian, un pakistanez, un indian, o chinezoaică. Dacă stai 20 de minute cu „ia-mă nene”, poate se trezește un localnic din hotelul de vis-a-vis să vină și să-și desfacă portofelul în fața ta și să-ți ofere bani, numai să nu te mai vadă suferind pe marginea drumului. Dacă stai cu scooter-ul la o intersecție și pari dezorientat, lumea se oprește și te întreabă dacă ai rămas fără benzină. Nu, nu, sigur că nu (de data asta). Am fost luați odată de un taximetrist la o oră târzie care ne-a dus acasă pentru 12 lei (în loc de 20 tarif normal sau 40 pentru turiști novici). Lumea îți zâmbește (că doar ești alb și frumos foc) și, cu condiția să eviți locurile cele mai turistice, nimeni nu vrea să ia pielea de pe tine. Ba dimpotrivă.

Limita de viteză pe străzi e 60 km/h, dar se circulă cu 40. Ritmul se păstrează și când vine vorba de muncă. Localnicii care construiesc gardul complexului hotelier de lângă grădină muncesc când își aduc aminte. Așa că ne-am însușit și noi acelasi ritm. Mici excepții apar doar când vreun european entuziast, proaspăt implicat în proiect, tulbură apele liniștite ale vieții de la tropice.

Despre voluntariat în general

În unele zile udăm plantele și îngrijim animalele, în altele activăm ca echipaj pe barcă, iar în altele pregătim prânzuri pentru clienții Lunch-Cafe-ului. De când am rămas singurii voluntari aici, ne ocupăm doar de Grădină și avem mai mult timp pentru noi și pentru plimbările noastre. La început eram opt și doar gătitul îți ocupa mai multe ore. Înțelegerea totuși este de 5 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, în schimbul cazării și meselor. Nu e întotdeauna foarte ușor, dar, cu mici excepții, ne asigurăm că gazda nu abuzează de noi (și nici noi de gazdă).

Sistemul pe care l-am folosit ca să ajungem în Malaezia se numește Work Away. Este un site care face „lipeala” între gazde cu diverse proiecte și voluntari cu chef de ducă. Suntem la prima încercare de acest fel și până acum lucrurile stau bine. Nu sunt perfect roz și nu miros întotdeauna a trandafiri; există gazde care încearcă să abuzeze de sistem sau pur și simplu să-și reducă cheltuielile folosind voluntari în loc de angajați. Dar nu suntem descurajați. Crengi uscate sunt în orice pădure. Și deși am auzit povești mai triste, experiența noastră a fost în general pozitivă (deși până acum limitată la un singur proiect). Nu ne-am pierdut deloc încrederea și avem planuri pentru al doilea proiect.

De ce voluntariat?

Călătoria noastră în țări mai calde a avut ca scop găsirea unor răspunsuri pentru două întrebări:

1. Se poate călători pe termen lung, fără să-ți rupi spatele și buzunarele?
2. Se poate menține o afacere online departe de casă și fără contact direct cu clienții?

Răspunsul l-am aflat deja, pentru ambele întrebări: da, se poate. Fără îndoială, fără compromisuri, fără regrete. Mulțumiți, mergem mai departe.

A, pozele din Grădină sunt și ele în albumul de poze. Nu rata motanul puturos, melcul monstruos, gângănii, șopârle, pomi cu fructe și doi români zâmbitori. ;)
-> Alege prima poză și apoi folosește „săgeată dreapta” de pe tastatură ca să treci la poza următoare.

Și nu uita să comentezi, indiferent de opinie, dacă ai vreo întrebare, critică neconstructivă, nelămurire sau experiență în domeniu!