După ce am pus ultimul balot în pereți, ne-am dat înapoi, ne-am șters de sudori și ne-am minunat. Ne-am uitat unul la altul și am realizat că ne gândeam amândoi la același lucru: „e aproape gata”! Avem fundație, avem acoperiș, avem pereți, e timpul să alegem un odorizant pentru WC. Nu ne trecea prin capetele transpirate și acoperite de paie că pregătirea pereților pentru tencuit va dura atât de mult și va fi atât de laborioasă…
Ce înțelegem prin „pregătirea pereților”?
- crearea unei bariere anti-șoricei;
- șlefuirea structurii de lemn acolo unde accesul va deveni dificil mai târziu;
- „tunderea” baloților ca să fie cât de cât drepți și ca să adere tencuiala pe ei;
- pregătirea de locuri pentru prize și lumini;
- îmbrăcarea suprafețelor în plasă de sârmă interior/exterior;
- coaserea plaselor de la interior la exterior pentru ca totul să stea fix și să nu se miște;
- modelarea colțurilor casei, colțurilor ușilor și ferestrelor.
Anti-șoricei
Nu vrem să părem rasiști, dar conviețuirea cu drăguțele rozătoare nu e pe lista lucrurilor planificate pentru următorii ani. Deși credem că e mai mare tam-tam-ul decât paguba atunci când vine vorba de chițăitori, ne vom lua câteva măsuri pentru a preveni crearea de locuințe familiale permanente în interiorul pereților noștri.
Ca fapt divers, șoarecii nu sunt neapărat atrași de paie, contrar credinței și fricii populare. Șoarecii nu mănâncă paie. Au valoare nutritivă foarte redusă pentru ei, deși baloții bogați în boabe de grâu pot reprezenta o tentație. Când vine vorba de paie, sunt mai degrabă considerate un adăpost adecvat decât sursă de hrană. Un adăpost bun, dar totuși „de ocazie”. Nu e ca și cum un morman de baloți reprezintă un magnet irezistibil pentru șoareci. Șoarecii vin acolo unde e mâncare. Dacă, din întâmplare, găsesc în zonă și un culcuș cald, cine-i poate invinui dacă vor să devină locatari permanenți?
Măsura preventivă standard este foarte simplă: crează o barieră impenetrabilă pentru dințișori, începând de la fundație, și continuând cu partea de jos a pereților (care poate fi protejată cu plasă de sârmă cu ochiuri mici). În plus, mulți șoareci sunt cățăratori foarte abili pe verticală. Nu e ca și cum o să dea găuri în ziduri la înălțime, ca ciocănitorile, dar e bine de știut că pot căuta căi de intrare și pe deasupra pereților (la îmbinarea cu acoperișul) nu doar la baza lor.
Noi am adăugat fâșii de tablă între polistirenul care izolează exteriorul fundației și baloți, sub stratul impermeabil de membrană bituminoasă. Daca am fi avut acolo doar beton, ar fi fost ceva mai simplu, dar baloții noștri stau atât pe beton cât și pe 10cm de polistiren expandat.
Pentru cei care se stresează grav când aud sau văd șoricei, pe bune, înțelegem perfect: un șoarece poate transmite boli, poate distruge grădini și poate fura alimente. Dar multe alte animale pot face asta. Pe de altă parte, au și ei rolul lor în „marea schemă” a lucrurilor, distrug buruieni și insecte și sunt la rândul lor hrană pentru alte lighioane. Nouă ni se par oarecum interesanți și simpatici. De ce ar fi mai drăguț un hamster decât șoriceii ăștia de câmp?
Șlefuit bârne, praguri și viitoare pervazuri
În multe locuri, după prinderea plasei de sârmă, accesul la stâlpii și bârnele care formează structura de lemn a casei va deveni din ce în ce mai dificil. Acolo unde lemnul va deveni toc de ușă sau pervaz de geam, am insistat cu un disc șlefuitor pentru polizor sau cu un șlefuitor cu bandă.
Operațiunea nu e complicată în sine, dar degajă șocant de mult praf fin. Nu faceți ca Adriana, luați-vă măsuri de protecție ochi și plămâni: ochelari (genul care arată ca o mască de snorkeling) și o mască serioasă (cele ieftine se rup în câteva minute). Dacă porți ochelari de vedere, cu atât mai mult recomand investiția într-o mască mai bună, cu o supapă în față, altfel vei fi tot timpul aburit.
Tunderea și îndreptarea pereților
Ne-am făcut aproape un obicei prost din a subestima timpul necesar pentru anumite etape care par la prima vedere extrem de ușor de abordat. Cât poate să dureze să treci cu un polizor peste întreaga suprafață a pereților? Mult, se pare.
De ce am face așa ceva? După o discuție cu un arhitect bine intenționat (Greg de la Earth Safe Design) am realizat că planul nostru de a tencui direct peste baloții tufliți și zăpăciți și zburliți nu e o idee tocmai bună. Deși tencuiala aderă bine la substratul de paie, paiele însele trebuie să fie bine legate unele de altele. Dacă ele (paiele) se mișcă în vânt și stau zburlite în toate direcțiile, aplicarea tencuielii poate fi un eșec. Așa că e bine să le tunzi puțin, în stil „periuță”, nu mult, 2-3 cm, până când creezi o suprafață mai solidă și mai dreaptă. Un efect secundar plăcut este îndreptarea diferențelor dintre baloți și crearea unei suprafețe ușor unduitoare, organică, dulce.
De ce cu polizorul? Pentru că nu se poate cu drujba sau cu fierăstrăul electric. Nu prea ai cum să te apropii de perete și să fii tot timpul paralel cu suprafața lui. În plus, ai nevoie de viteza și puterea unui motor de polizor.
Dacă nu ne-ați luat în serios cu măsurile de protecție când vine vorba de șlefuit lemn, în cazul paielor lucrurile stau mult mai rău. Pentru că unealta folosită este de fapt un lanț de drujbă montat strâns pe un disc de flex, care rupe tot și arată așa:
Să nu fie cu mirare dacă te trezești cu paie înfipte bine în piele. După o tentativă neprotejată de câteva secunde, ne-am luat mănuși groase, ochelari și, în anumite cazuri, o șapcă, glugă și/sau bluză cu mânecă lungă. Întreaga operațiune e dureroasă, zgomotoasă, obositoare și periculoasă. Dar eficientă.
Câteva idei, de la Stan-Pățitul, de tipul „ai grijă, bă”:
- ai grijă, bă, să nu dai de vreo sârmă mai groasă prin paie, efectul ar putea fi catastrofal; noi nu avem sârme, dar avem araci și sfori;
- ai grijă la sforile din baloți; deși nu mi-au blocat niciodată discul, tresari un pic când pocnește câte una și se înfășoară zgomotos în jurul axului;
- apropo de sfori, dacă baloții sunt bine prinși în pereți, nu ar trebui să se clintească atunci când le tai sforile cu care au fost inițial legați; cel puțin la noi nu se mișcă;
- ai grijă când te apropii de alte suprafețe (lemn, metal, beton, plasă de sârmă, șuruburi); dacă un disc se blochează, îți smulge polizorul din mână în moduri imprevizibile;
- la fel, în apropiere de metal (dar și beton), doar la o mică atingere, o să iasă scântei; deși frumoase, nu uita că ești totuși într-o casă de paie netencuită;
- când ții polizorul pornit într-o mână, să nu-ți vină ideea să faci altceva cu mâna cealaltă, de exemplu să cureți paiele căzute; ai șanse ca mănușa largă să ți se agațe de disc și să rămâi transpirat și cu gura căscată și cu o mănușă făcută ferferniță, dar, din fericire, cu mâna întreagă;
- ai grijă ce faci cu polizorul după ce l-ai oprit; din inerție, discul se mai învârte câteva secunde; ai putea – dau doar un exemplu – să uiți asta și să-ți faci o gaură imensă în blugi, un pic prea aproape de artere principale și alte organe importante și, zic eu, indispensabile. A trebuit să arunc blugii…
Dar rezultatul e tare frumos! Multă muncă și bibileală, dar pereții sunt exact atât de drepți cât ni i-am imaginat, cu colțuri exact atât de rotunde cât credeam că o să iasă.
Operațiunea de tundere generează surprinzător de multe deșeuri. Merg păstrate și amestecate cu tencuiala, folosite la umpluturi sau, pur și simplu, aruncate în grădină. Mult a ajuns în grădină, nu am fi avut nici pe departe destui saci sau spațiu ca să depozităm totul.
Locuri pentru prize, corpuri de iluminat sau viitoarea mobilă
„Nu e ușor să prinzi dulapuri suspendate în pereți din baloți de paie.”
Confucius
Corect. Și nu se aplică doar la dulapuri suspendate, ci și la corpuri de iluminat aplicate pe pereți, rafturi, prize sau tablouri. Nu ai cum să te prinzi doar de tencuială iar baloții de paie din spatele tencuielii nu sunt nici ei mai breji. Așa că trebuie să fii inventiv și, mai presus de toate, preventiv. Adică să știi dinainte cam ce mobilă vrei în casă și să iei măsuri.
Ne-am gândit și ne-am sucit și cu siguranță am omis unele lucruri, dar, în mare, suntem pregătiți pentru: pat suspendat, tablou electric, birou, blat de bucătărie, vreo 10 prize și corpuri de iluminat.
Soluția noastră a fost, în general, prinderea de bârne sau bucăți de lemn de stâlpii structurii casei, folosind L-uri de metal și șuruburi. Cu cât lași operațiunea pe mai târziu, cu atât mai dificile devin descoperirea stâlpilor ascunși în pereți, „săpatul” în balot ca să ajungi la locul dorit și strângerea șuruburilor.
În final, am obținut o „rețea” de bârne care traversează spațiul, pe care putem mai târziu să adăugăm ușor mobilă sau corpuri de iluminat. Avem și câteva suporturi pentru aplice sau prize, bucăți de lemn de lungimi variabile poziționate strategic. În poza de mai jos am evidențiat cu cerculețe verzi câteva dintre multiplele puncte de fixare. De exemplu, în planul îndepărtat se văd începuturile patului suspendat, în colțul din stânga sus bârne de susținere pentru un potențial rezervor sau boiler, în dreapta-jos viitorul birou.
Îmbrăcarea pereților în plasă de sârmă
Nu neapărat obligatorie, etapa de învelire a tuturor suprafețelor din paie cu plasă de sârmă ar trebui totuși să ajute la o fixare mai bună a tencuielii. Inițial am vrut să acoperim cu plasă doar zonele „sensibile” precum colțurile casei și zonele din jurul golurilor ferestrelor și ușilor. În astfel de zone baloții ar putea teoretic tinde să se desfacă mai ușor, deși nu prea am observat așa ceva. În plus, sunt zone de potențial contact, puțin mai expuse și poate sensibile la lovituri; plasa ar trebui să le sporească rezistența.
Până la urmă, având în vedere numărul mare de goluri pentru uși și ferestre (6 in total), plus cele 4 colțuri ale casei, am descoperit că oricum vom înveli cam 80% din suprafață, așa că ne-am hotărât să mergem până la 100%. Schița de mai jos ar trebui să explice care erau zonele-„problemă” și cum, începând de la ele, am ajuns să acoperim toți pereții cu plasă.
O fâșie de plasă trebuie să aibă o lățime minimă ca să funcționeze (la noi toate au cam 0,8m, cât lățimea rolei de plasă). Altfel pur si simplu nu o poți trage și întinde eficient peste paie. Dacă vrei să stea întinsă, tensionată, nu e, din pacate, suficient să o coși de baloți. Are nevoie să fie prinsă de ceva mai solid, de exemplu de lemn. Dacă o latură putea fi de obicei fixată pe o barnă de lemn (toc de ușă sau geam), în unele locuri (8 la număr) am adăugat stinghii de lemn pe care să putem să capsăm plasa. Stinghiile se potrivesc perfect, fiecare în propriul ei canal, săpat relativ ușor cu mai sus amintitul polizor cu disc de drujbă. Fiecare stinghie are întotdeauna pereche pe interior, de care e prinsă strâns cu sârmă de legat.
Acum devine mai ușor să tragi de plasă până stă întinsă și, tensionată satisfăcător, să o prinzi de stinghie.
Ne-am gândit că o să prindem laturile plasei bătând scoabe în lemn. Proastă idee. După câteva zeci de scoabe și degețele strivite, am renunțat la ele în favoarea capselor împușcate cu un pistol electric. Varianta mică de capsator manual sau cea de tip „ciocan” folosită câteodată pentru membrane acoperișuri nu ar fi funcționat nici pe departe. Am luat un pistol puțin mai puternic, dar tot dezamăgitor ca raport preț/putere, după umila noastră părere. Deși își face treaba cât de cât, nici pe departe nu poți să omori pe cineva cu el, poate doar dacă-l capsezi în mod repetat în ochi… Dacă tragi în aer, proiectează capsa la câțiva metri cu o traiectorie dezumflată. Presupun că pentru mai multă putere trebuia să investim mult mai mult în ceva pneumatic. În orice caz, în lemn se descurcă acceptabil, chiar dacă dă rateuri din când în când cu capsele mai groase și nu va capsa niciodată bine pe nodurile din lemn.
În final, cam toate zonele de pe lângă tocuri arată mulțumitor, rotunjoare, cu plasa bine prinsă și întinsă peste ele.
Coaserea plaselor pe pereți
Acum ceva vreme, pe când redimensionam baloți prin tăiere, am descris metoda de a-i cuprinde cu sfoară înainte de tăiere, ca să nu pierdem cele două bucăți rezultante. Am făcut chiar și niște schițe. Principiul se aplică și la prinderea plasei de sârmă pe pereți: trecem un ac prin perete, băgăm o sfoară în el, scoatem acul și-l băgăm la loc la 10cm distanță (cu tot cu sfoară în el), legăm strâns capetele sforilor între ele. Și-am obținut o legătură. Din 800…
Facem asta ca să strângem bine plasa pe pereți. Nu vrem să se miște, să se umfle, să se cuteze, să se strângă. Vrem să distribuim uniform legături pe toată suprafața pereților. Volumul de muncă nu e foarte greu de calculat: e nevoie tot timpul de 2 oameni (unul pe interior și unul pe exterior) și durează (teoretic) 1 minut de legătură. De fapt, pregătirea sforilor și mutatul schelei (pe interior și exerior) probabil duc timpul necesar mai spre 5 minute. Înmulțit cu 800. Să zicem 70 de ore.
Cert este că ne-am săturat unul de altul tot urlând: „bagă acum!”, „scoate!”, „stai, ai scos-o prea devreme, mai bag-o odată!”, „ce?!”, „mai bag-o odată!”, „ai răbdare, că mi-a ieșit sfoara din ac…”.
Sfaturi pro:
- a se cumpăra sfoară bună; s-a rupt mai des decât ne-am așteptat, pentru că se freacă de plasa de sârmă sau se agață la îmbinările dintre ochiuri;
- a se lega la distanțe acceptabile (noi legăm liniuțe verticale de cam 10cm la distanțe de cam 25 de cm); dacă faci liniuța mai mică, tinde să tragă prea tare de plasă, să o „ciupească” spre perete; dacă e prea lungă distanța, tinde să cuteze plasa când strângi și faci nodul;
- dacă acul a ieșit printr-un ochi de plasă, nu e obligatoriu să lași sfoara acolo, o poți muta ușor în ochiurile adiacente ca să tragă de plasă așa cum îți dorești;
- noi nu am găsit o metodă prin care o persoană să poată lega singură un nod, așa că le-am legat doar la 3 mâini: trage, ține apăsat pe nod, „au, degetul!”.
Pe scurt, etapele principale ale pregătirii pereților
Colțurile casei
Chiar dacă am terminat de ridicat cei 4 pereți, într-un fel suntem tot cu colțurile lipsă. Dacă am reușit să explicăm destul de bine cum anume am gândit structura de lemn, ar trebui să fie oarecum clar că, la colțuri, ne-au rămas spații. Dacă nu e clar, schița de mai jos ar trebui să ajute. Există metode pentru a evita asta, de exemplu metoda cu stâlpi dubli pe care am detaliat-o în alt articol. Dar, în cazul nostru, a trebuit să umplem cumva golurile.
Am folosit două metode pentru a crea colțuri: două colțuri cu metoda 1, două cu metoda 2.
Metoda 1:
Am tras plasa de sârmă peste golul rămas și am îndesat paie în spațiul respectiv: iese un colț foarte rotunjor, dar deloc rezistent; un pumn și faci o adâncitură serioasă în el.
Metoda 2:
Am tăiat longitudinal baloți (pentru că acum suntem experți cu drujba) și am scobit în ei un șanț în care se potrivește stâlpul din colț; apoi i-am pus pe poziție și am tras plasa de sârmă peste ei: au ieșit colțuri mult mai solide, dar nu rotunjoare.
Mai sus, linia punctată roșie ilustrează felia de balot pusă în picioare ca să acopere colțul. Aș zice că recomandăm metoda 2, deși ar fi trebuit să ne fi văzut cum căram noi cu pași mici pe o targă improvizată un balot atât de subțire și de instabil că-l tratam ca pe un bibelou prețios. – Oare există bibelouri prețioase? Oricum, am spart două.
Și gata! Greu de crezut, dar avem pereți! Sunt toți frumușei de-ți vine să-i mănânci. De acum înainte nu mai e nevoie să punem mâna pe niciun balot, slavă domnului mulțumim fecioarei născătoare și făcătoare și cui mai vrea să ne asculte acolo sus. Sau jos. Orice, numai să nu mai car în spate baloți de colo dincolo.
Baloți am comandat cu vreo 40 mai mult. Mormanul ăla impresionant din casă va ajunge, cel mai probabil, îngrășământ pentru grădină, pentru că nu mai avem putere pentru proiecte noi.
Dar „proiectul casa” nu s-a terminat. Ne-a supt de vlagă și de bani (apropo, nu ne-am depășit încă bugetul de 7000 EUR!), dar mai e un pic de lucru: urmează tencuirea pereților, montarea ușilor și geamurilor, izolarea acoperișului, gândit și creat baia și bucătăria, făcut ceva mobilă și ales lustra. Apoi ne mutăm acolo, cu pisici cu tot. :)
Doamne, cât trebuie să fi muncit la casa asta! Abia aștept să o văd gata!
Pe mine ma lua gaia pana sa ajung in punctul asta…
Cate kg ati slabit? :D
Cate fire albe v-au iesit? :D
Vai, deci abia astept sa va vad mutati „cu tot cu pisici”. Am ajuns pe blogul vostru cautand solutii pentru case de tip container, nu mai stiu exact cum dar de 3 zile citesc in continuu, si ma (scuzati expresia) cracanez de ras. Nu mai mentionez si faptul ca oferiti foarte multe detalii privind etapele prin care treceti si orice cititor are multe de invatat de la voi. Nota 10 pentru scris, nota 10 pentru talentul artistic (pozele si explicatiile din jurul lor sunt pe intelesul tuturor). Va doresc mult succes in tot ceea ce faceti. Numai bine.
Adi.
Bună Deria,
Păi, nu e tocmai ușor, dar e satisfăcător să vezi cum prinde contur ceva făcut cu mâinile tale.
Daca am lua-o de la capăt, am schimba unele lucruri, e drept, dar nu și gradul nostru de implicare.
Poate că așa ceva nu e pentru toată lumea, dar noi suntem foarte mulțumiți de experiența avută.
Salutare Adi!
Ah, ce frumos e să primești laude! :) Ești indulgent cu notele, dar mulțumim frumos pentru urări.