Ne trezim într-o cameră luminoasă, cu mobilă din lemn gălbui și rafturi pline de cărți religioase și jucării Lego. Gazdele noastre pe CouchSurfing locuiesc și au grijă de casa parohială din Zilina și, în timpul liber, întrețin ca voluntari trasee și poteci montane. Păpăm și ne uităm pe maldărul de hărți turistice primite de la gazde. Facem rapid un traseu, cu ajutorul lor: castelul Strecno, satul Vlkolinec și Terchova sau Stefanova, de unde putem face trasee prin munți, dacă ne apucă pofta.
În Strecno parcăm ilegal și începem cu câr și mâr urcușul către castel. Alte puncte de interes nu cred că mai sunt în zona Strecno, în afară poate de faimosul bac, sau plută peste râul Vah. Se cheama kompa și trebuie să plătești ca să treci râul cu mașina. Noi l-am evitat inteligent. Urcăm dealul, plătim 3 EUR la intrarea în castel și ne învârtim o dată în jurul lui. Pentru că admirăm pierduți superba priveliște, aproape că ratăm intrarea oficială, cu tot grupul. Nici nu știam că există un grup sau un ghid. Oricum, vom afla informații uluitoare despre castel, glume sărate la care râde cu poftă tot grupul, explicații inedite și comentarii istețe. Toate în limba slovacă…
Castelul a fost reconstruit, multe camere pot fi vizitate și sunt decorate și mobilate în stilul vremii. Pe ici pe colo ferestrele vechi au termopane. Vedem o bucatarie, o fântână foarte adâncă, scări în spirală, o gaură către un subsol pe unde se bagă mâncare ca să stea ca-n frigider, un turn înalt și priveliști superbe de jur imprejur:
Mai asistăm și la un mini-concert de chitară într-un fel de capelă a castelului. O oră mai târziu, eram convinși că am scăpat și totul s-a terminat, dar nu putem ieși încă pe poarta principală. Inclusă în cei 3 euro e și un fel reprezentație amuzantă de teatru. În slovacă… O domnișoară în roșu cu ochelari și perucă creață, foarte expresivă și vorbăreață și încă o tipă care bănuim ca imită un cântăreț faimos pe care noi nu-l recunoaștem. Obligați-forțați, mai intră în joc și doi membri din public plus un porc roz gonflabil. Cel mai amuzant e cântecelul pe care-l interpretăm cu toții în cor. În slovacă.
În drum spre faimosul sat-muzeu În aer liber, Vlkolinec, ne oprim însetați de wireless în Ruzomberok, în Cafe Cuba. Cerem politicos 4 beri reci fără alcool și o porție de wifi. Parola rețelei cafe_cuba e „fidelcastro” în caz că o să călătoriți prin zonă. Ne facem traseul de maine pe Google Maps pentru că suntem călători moderni și conectați. Împachetăm și plecăm.
Vlkolinec e situat într-o vale dintre munți, o zonă superbă. Oi ca la noi acasă se mișcă punctiform pe pășunile din jur.
Pentru că e sat UNESCO și muzeu în are liber, trebuie să plătești ca să intri în el sau să perchezi în apropiere. 2 EUR omul și 1 EUR mașina. Să puneți deoparte și 0.30 EUR pentru WC, în caz că te apucă nevoia. Nouă ni se pare un sat relativ normal, foarte curat; multe case locuite sunt transformate in pensiuni. Dar discret și cu gust. Ne învârtim o oră pe ulițe, vedem biserica și cimitirul, vizităm și o casă unde remarcăm stilul extrem de asemănător cu casele vechi românești din Banat și Transilvania. Lăicerele de pe jos sunt identice cu ale noastre. Tragem poze, căscăm gura turistic și plecăm.
Ne-a fost recomandată și Terchova, locul de naștere al lui Janoshik, un fel de Robin Hood local, faimos și iubit de slovaci. Terchova e și un loc bun de plecare dacă vrei să faci trasee prin munți. Pe noi ne prinde o furtună monstruoasă în mașină, așa că trecem relativ rapid printr-o Terchova cumva asemănătoare cu Poiana Brașov, plină de pensiuni, hoteluri și figuri. Ajungem și în Stefanova, alt capăt de lume, de aici poti urca cu telecabin. Pe drum ne însoțește un pârâiaș simpatic în care lumea face baie.
Înapoi în Zilina, căutăm prin supermarket-uri ceva de mancare, ne decidem la pui cu smantana și mămăligă. Ceva mai greu de găsit mălai totuși… Semne, explicații, dansuri tribale, chițăituri și holbări tâmbe. Și tot nu ne facem înțeleși. Durează mult până aflăm că se cheamă kukuricna muka (adica cu-cu-rici-na cu accentul pe a treia silaba). Acum știm cum se cheamă! Dar nu o au la raft…
Gătim puiul cu smântână ca un gest de mulțumire față de gazdele noastre, ne îmbuibăm cu mâncare și ieșim împreună prin oraș. Avem noroc de ghizi buni (profesioniști, de alfel) care ne duc departe de zona modernă și urâtă la care ne-am strop-shit ieri, printr-o piață drăguță, un parc, niște turnuri. Simpatice și suav-portocaliu luminate seara. Așteptăm cuminți câteva minute, până la 10 fix, ca să auzim cântarea din clopoțeii automați ai ceasului primăriei. Au și un mall (detestat de gazdele noastre pentru că e un afront adus Zilinei), un fel de fagure imens luminat puternic. Nu apucăm să facem o poză sau un filmuleț, dar luminile sunt „animate” cumva și par să alunece organic pe fațada ca un plămân imens al clădirii. După ce vedem și arcada cu o deschidere de 7-8 metri ne declarăm numa’ buni de-o bere. Stăm și sporovâim intr-o terasă, mergem acasă și dormim ca niște îngerași nespălați, fără să știm că următoarea noapte o s-o petrecem în mașină, într-un sat pierdut prin munți.