Pe seară ne pregătim pentru o excursie în Benalmadena Pueblo, unul dintre satele albe andalusiene. Situat undeva pe urcușul unui deal, s-a extins, de-a lungul timpului, până pe malul mării, regiunea nouă purtand numele de Benalmadena Costa. Aici locuiesc spanioli simpli, pensionari străini (în special englezi) și turiști ce închiriază pe perioade mai lungi apartamente de vacanță.
Într-unul dintre aceste apartamente însorite am stat și noi pentru o săptămână. Este minunat să te trezești dimineața, să ieși pe terasă și să privești acoperișurile caselor ce coboară în trepte până în Marea Mediterană, mare care sclipește ca o oglindă sub razele tangențiale ale unui soare neobosit. Briza răcoroasă te îmbie la lene și singurul lucru care te aduce la realitate este macaraua din față (impodobită cu pescaruși leneși). Se construiește mult în zonă, spre bucuria pescarușilor care, atunci când oamenii obișnuiți abia se trezesc, ei dormitează sătui pe brațul macaralelor. Stau atât de liniștiți încât noi, fascinați de mare, nici nu i-am văzut. Abia mai târziu, când s-a mai răcorit și au început un concert de râsete și croncăneli, am observat că suntem urmăriți de un batalion de spioni înaripați. Tot seara, când condițiile meteo sunt favorabile, poți să vezi în depărtare, ca o fâșie îngustă și negricioasă, Africa. (Am avut noroc doar în prima seară. Probabil vom mai vedea Africa cănd o să călcăm efectiv pe pamântul ei sau pe Google Maps).
În drum spre Benalmadena Pueblo ne oprim pentru câteva minute la Stupa – templul budist din Benamadena, înființat sub auspiciile marelui maestru budist Lopön Tsechu Rinpoche din Himalaia. Este o clădire impresionantă, de 33 metri înălțime, la fel cu cele pe care le-am vazut în pozele celor care au călătorit în Tibet. Are un acoperiș țuguiat, aurit, despre care se spune că adună energia pozitivă din univers. În interior, pereții sunt pictați într-un stil diferit, cum nu am mai văzut până acum, foarte detaliat și în culori puternice, calde. Picturile spun povești pe care noi nu le înțelegem (încă). Din difuzoare se aude o muzică placută, un fel de Buddha Bar shamanic (ar spune profanii de noi), și peste tot domnește o atmosferă liniștitoare. Aflăm că suntem în fața celui mai mare templu budist de acest fel (stupa) din vestul Europei și că a fost construit aici în 2004. Ciudat, nu? Aîșa ni s-a părut și nouă. Eram siguri că este o cădire mult mai veche, renovată. Însă tot am ramas cu o curiozitate: ce cauta un templu budist pe malul Mediteranei? Priveliștea superbă poate fi un răspuns. Stupa din Bamalmadena are și ea un mirador, de unde poți vedea o bună parte din Costa del Sol.
Ceva mai aproape de Benalmadena Pueblo, ajungem la monumentul Colomares, un castel roșiatic pe numele lui întreg Castillo Monumento Colomares. Cerem în spaniola învațată din telenovele și de la Almodovar: „Dos billetes, por favor”, suntem serviți și întrebați din ce țară suntem. Spunem adevărul și tipul de la poartă ne întinde un pliant în limba română. Își cere scuze față de prietena noastră că nu are material și în limba cehă. Zâmbim, realizand că este pentru prima dată când ni se întâmplă așa ceva.
Monumentul Colomares este dedicat lui Cristofor Columb (sau Cristobal Colon, pe numele lui spaniol), Isabelei de Castilla și multor altora de care nu am auzit. Castelul, aceasta „fantezie în piatră” (cum zice pliantul în limba română), a fost construit de Esteban Martin Martin (nu e o greșeală, chiar așa îl chemă pe om) între 1987 și 1994. Este sau se vrea o „carte de istorie sculptată în piatră”. Castelul este de fapt un ansamblu de mici monumente care simbolizează fiecare câte o etapă din viața lui Columb. Este o combinatie de stiluri cum numai spaniolii puteau să facă: bizantin, romantic, arab, gotic și chiar un turn cu influențe japoneze, reprezentând visul lui Columb. Am mai văzut casa de Aragon care arată originea lui Columb și casa Castilla și Leon, mai multe fântâni și reprezentările celor trei corabii ale lui Columb: Santa Maria, Pinta și Nina. Plecăm apoi mai departe spre destinația noastră finală, El Pueblo.
Plimbarea prin Benalmadena Pueblo a fost o plăcere pentru noi. După Malaga, oraș ințesat de turiști, ne putem în sfârșit bucura de liniște în labirintul străzilor, printre case albe, tradiționale. Fiecare geam și poartă sunt împodobite cu flori și, pe alocuri, pe străzi înguste, închise traficului, poți cu ușurință să crezi că te afli pe aleile unei grădini botanice. Trecem prin Plaza de Espana, unde La Nina sta nemiscata în mijlocul unei fântâni arteziene și ne îndreptăm catre Biserica Santo Domingo. Aici asistăm fără să vrem la o slujbă de înmormantare. Depăsim momentul și ne îndreptăm privirile către Grădinile Muro ce încep din spatele bisericii și coboară până spre Castelul Colomares. Aici, pe terasa cu foisor a cafenelei, are loc o nuntă în stil spaniolo-scoțian. Nu am cunoscut mirii, am tras doar concluzia aceasta dupa ce am observat câțiva purtători de kilt-uri prin zonă.
Ne mai plimbăm puțin pe străzi și ne îndreptâm spre casa unde s-a pus la cale o mare petrecere spaniolo-română, cu gratar românesc și vin spaniol.