Ne trezim bine dispuși și pregătiți să înfruntăm aerul rece alpujarrenian. În soarele cu dinți al dimineții, Capileira este și mai frumoasă. Azi însă, noi ne-am propus să descoperim celelalte două sate ale vaii Poqueira – Bubion și Pampaneira.
O luăm ușor la vale pe străduțe pietruite, pe sub terase învăluite în viță de vie și pipa turcului și, pe neașteptate, dăm în „camino”. Poteca umbrită este bine întreținută și pe alocuri sunt construite podețe sau ziduri de sprijin. Printre crengile castanilor comestibili, se zărestc povarnișurile abrupte ale vaii, împodobite cu copaci sub forma unor bulgări de verdeață.
În mai puțin de-o ora am ajuns în Bubion. Este mijlocul zilei și peste sat domnește o liniște desăvârșită. Magazinele și restaurantele sunt închise, iar străzile pustii. Pe alocuri foarte abrupte și ai zice chiar impracticabile, ulițele pietruite ale satului au parte din loc în loc de umbra unui smochin sau a altor pomi fructiferi necunoscuți nouă. Uneori, cate un fruct prea copt părăsește copacul-mamă și o ia de-a dura cu bubuieli și stropi la vale unde se oprește în vreo ușă, mașină sau om, la sute de metri distanță, lăsând în urmă un zgomot surd sau o vânătaie.
Nu există casă neîngrijită. O floare sau un mozaic împodobesc și cea mai modestă casă. Doi bărtâni cu cămăși apretate și cu pălării de paie, discută aprins sprijinindu-se în bastoane. Fiecare colt de pământ este o potenșială grădină, iar dacă dovlecii stau să rupă vrejul pentru că au dat rod într-un loc nepotrivit, localnicii inventivi au și rezolvat problema, proptindu-i cu carje sau rafturi improvizate.
În piața mare din Bubion se află o fântână învechită, loc de adăpare pentru păsări, căini și pisici. Tot aici sunt și primăria și biserica, cu turnul înalt al clopotniței. Aici ne odihnim și servim cele câteva gustarele pe care le avem la noi, în timp ce un beagle latră indignat la un copac. Copacul a avut nesăbuita idee de a fi gazda unei pisici trufase, fapt peste care domnul beagle nu poate trece.
Ne continuăm drumul pe Camino de Pampaneira. Un indicator ne inștiintează că suntem pe GR7, adică „Gran Recorrido”. GR7 face parte dintr-un traseu care strabate întreaga Europa, chiar și Romania, deși nu se știe exact pe unde. Afla mai multe aici.
Poteca trece printr-o pădure de castani și, foarte curând, Pampaneira este la picioarele noastre, iar sus în deal de vede casa gazdei noastre. Pampaneira e ceva mai turistică. Printre casele vechi, din loc în loc se înalță câte un viitor hotel cu structura de fier-beton și miros de santier, iar strazile principale sunt pline de magazine de suveniruri, terase și restaurante.
Ne face cu ochiul fabrica de ciocolată Abuela Ili și ne delectăm cu o înghețată și apoi cu o bere la Ruta del Mulhacen. Ne mai plimbăm un pic printre ardei puși la uscat le ferestrele caselor terasate, privim cu jind la strugurii protejați într-un fel de saci de turiștii pofticioși ca noi și studiem prăvăliile frumoase ale localnicilor.
Pe seara ne întoarcem (cu autobuzul) în frumoasa noastră Capileira de unde privim de sus spre Bubion și Pampaneira.