Spania 2011, Capileira – din zona Alpujarra, parcul natural Sierra Nevada

Am mers cu autobuzul din Malaga în Granada (10 EUR) și apoi din Granada în Capileira (5,37 EUR). Drumul spre Capileira trece prin zona numită Alpujarra, din Parcul Național Sierra Nevada. E un traseu sinuos de serpentine care urcă tot timpul, văi căscate lângă șosea, sate și orașe simpatice, munții în depărtare, canioane adânci, un baraj cu lac de acumulare plin cu apă străvezie. Ne plănuisem să dormim în autobuz, dar peisajul e prea frumos. Trecem prin Lanjaron, Orgiva, Pampaneira și Bubion.

Autobuzul ne lasă într-o mică intersecție, unde ne așteaptă gazda noastră. Începem o coborare pe străduțe înguste cu case de piatră. Totul arată ca într-un basm. Nu apucăm să facem multe poze, e deja seară și lumina nu ne ajuta. Dar suntem cu gurile căscate în timp ce tot coboram pe străduțe unduitoare. Ni se pare că suntem în cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată. După 3 zile petrecute aici o să fim siguri de asta.

Continuăm coborârea până când nu se mai poate coborâ fără să intri în padure. În ultima casa din sat ne așezăm pe terasa cu o priveliște incredibilă asupra văii și așteptăm liniștiți apusul. În stânga se vad luminile satelor Bubion și Pampaneira, albe, respectiv portocalii. Bem un gaspacho și visăm. O să adormim liniștiți, la 1400 m altitudine, în zdrăngănit de greiere.

Azi e ziua noastră!

Facem ochi la 7:30 și ne pupăm tandru de 4 ori pentru cele 4 evenimente sărbătorite: ziua lui, ziua ei, aniversarea a 11 ani de toleranță reciprocă și aniversarea a 4 ani de când toleranța a devenit oficială.

O să facem un mic traseu montan cu gazda noastră prin rezervația naturală Sierra Nevada. Plecăm cu autobuzul la 8 dimineața din Capileira, 10 € de căciulă. La un moment dat dam de o mică parcare și o barieră. Doar autobuzul are voie să meargă mai departe, accesul altor vehicule e strict interzis. Pe drum, în fața noastră, vorbesc necontenit trei englezoaice cu corpuri atletice și vârste incerte. În jur vedem păduri de pini, aflăm că toți au fost plantați aici într-un efort de a stabiliza solul. Intenția a fost nobilă, dar efectul devastator: umbra lor a ucis complet toată vegetația de la sol și a avut chiar efect invers. Știm asta pentru că gazda noastră a fost ghid în zonă și știe aproape totul despre Parque Nacional Sierra Nevada.

Coborâm din autobuz undeva sus, la 2650m, sub un cer incredibil de senin, de un albastru ireal și un soare foarte puternic. În dreapta, câțiva metri mai în vale, este Mirador de Trevelez, de unde vedem valea abruptă și, undeva la mijocul povârnișului, satul Trevelez, situat la 1476m (localitate aflată la cea mai înaltă altitudine din Spania). În spatele nostru este varful Mulhacen, un delușor de 3478m, iar în stânga ni se atrage atenția asupra unei creste care seamănă cu un profil cu nas ascuțit. Ochiul e plin cu zapadă și se pare că zăpada rămâne acolo cam tot anul.

Începem un traseu ușor pe o vale (se cheamă Mirador de Puerto Molino), după ce aplicăm cu generozitate un strat gros de cremă cu protecție solara factor 80. Am fost avertizați că aici soarele e hardcore. Și așa e.  Mă ia puțin amețeala de la altitudine, ni se spune să stăm bine hidratați. Vom face o plimbare de 2 ore și jumătate cu vederi panoramice. În zilele senine se zice că se poate vedea Africa de aici de sus. Noi nu avem noroc. Vedem în vale cum linia cenușie a norilor separă în două planuri paralele vârful munților pe albastrul cerului și văile însorite ce se deschid spre Mediterana. Traseul e ușor și ne bucurăm de priveliști și culori. E foarte, foarte liniște.

O să facem un mare ocol, o să vedem sisteme de colectare a apei (unele încă în stare de funcționare) create de ingenioșii arabi care traiau aici acum ceva vreme, vedem și refugiul Poquejra sau „el refugio” (dacă nu sunteți așa de poligloți ca noi, trebui să știți că se citeste „el refuhio”) și ne oprim la un fel de complex format din pietre, rămășițe ale tranșeelor din timpul Razboiului Civil (1936 – 1939) care a devastat complet zona. În drumul nostru urcăm pe un fel de „șosea” de pământ (fără vegetație) de care ne minunăm deoarece am văzut ceva asemănător și pe alți versanți și care e de fapt o mare barieră impotriva răspândirii unui eventual incendiu. Aici așteptăm autobuzul de întoarcere care sosește punctual. A fost o jumătate de zi la înălțime, excelentă, relaxantă, într-o liniște ireală. Suntem neobosiți, vrem să ne întoarcem în sat ca să ne continuam explorarea. Ajunși jos, ne despărțim de gazda noastră și mâncăm pe pâine satul care ni se dezvăluie acum, în lumina după-amiezii, în completa lui splendoare.

Alegem un bar, „El Tilo”, ca să ne spălăm gâtlejele cu câte o bere. Ni se oferă evident și o tapa sub forma unor hamsii adormite pe un strat de „migas”, un fel de cus-cus, sau orez, sau pilaf, sau de fapt un fel de pâine veche, niște posmagi inmuiați. Rețeta variază mult pe teritoriul Spaniei și Portugaliei, dar de obicei e vorba de pâine veche de-o zi, înmuiată ușor în apă și prăjită în ulei de măsline cu șuncă, spanac, usturoi sau ce mai ai prin casă. Aflam ca ceea ce avem în față se numește „migas de arina con pescado” și nouă ne place și cum sună și ce gust are. „El Tilo” are wi-fi, de care ne folosim ca să postăm poze cu mâncarea pe twitter. Pentru că nu suntem foarte flamânzi și pentru că nu ne putem hotărâ, o să luam doi hamburgeri normali, dar buni.

Ne vom continua plimbarea ore bune, câteodată odihnindu-ne pe câte o bancă la umbră, admirând văile și munții care se pare că sunt vizibili din orice punct al satului, imaginându-ne cum am putea trăi aici. Aflăm mai târziu că, deși relativ izolat și în aparență foarte liniștit, în general tot satul își trage sursele de venit din turism. Vom afla de asemenea și preturile prohibitive pe care le au aceste case minimaliste. Asta e, probabil nu o să ne mutăm în curând aici, dar tot e un loc superb unde ne simțim zen-like.

Mâine o să facem o excursie cu picioarele până la Bubion și Pampaneira, alte două sate aflate puțin mai jos. Am avut o zi excelentă și o s-o încheiem cu discuții lungi și plăcute în fața unei farfuri mari de supă de fasole picantă. Noapte bună!