Costa del Sol are încă multe locuri frumoase de vizitat. În seara asta facem o plimbare scurtă până în satul Mijas, unul dintre „pueblos blancos” andaluziene, de data asta situat doar la 450m altitudine și câțiva kilometri de coastă. La fel ca toate celelate localități din zona asta, Mijas are parte de aproximativ 3000 de ore de soare anual. Noi putem cel puțin să confirmăm că timp de 16 zile în septembrie, cât a durat excursia noastră, nu am folosit pelerine de ploaie și nici haine groase.
Sperând să scăpăm de hoardele de turiști agitați, dar cu dezavantajul, credeam noi, de a vedea satul noaptea, pornim la drum. Satul este de fapt un oraș în toată regula, luminat ca ziua, cu restaurante și hoteluri fițoase cu piscine terasate. Este o combinație între lux și tradiții andaluziene. Străzile înguste sunt flancate de clădiri vechi, maure, cu balconașe încărcate cu flori în dreptul ferestrelor. Aici lipsesc gratiile care acoperă toată fereasta, fiind înlocuite parțial cu storuri moderne.
Mijas este locul unde poți să fii pentru câteva momente Sancho Panza. Simbolul orașului e un măgar. Poți face un tur de câteva minute cu donkey-taxi (niște trăsurici trase de măgari) sau poți să faci poze cu ei și să-i călărești, totul la prețuri modice, de la 2 la 15 €. Dacă ești un vizitator întârziat ca noi poți călări un magar din bronz în mărime naturală. E gratis și e permis. Îți dau seama ușor pentru că spaniolii au fost prevăzători în ceea ce privește manierele turistilor și au montat o scară de pe care să poți sări în cârca măgarului cu ușurință. Mai mult decât atât, pe trepte poți citi un avertisment de-o schioapă în patru limbi: „Atenție, statuia frige!” Pare amuzant, dar statuia se afla în fața primariei, pe o terasă în cerul liber. În vacanță fiind, vei vrea să te mai odihnești pe o bancă într-un parc, nu să stai la hotel, în pat, pe burtă, purtând rușinos cataplasme pe partea posterioară.
Mijas are case terasate înfipte în panta dealului. S-a întâmplat să ne plimbăm pe o terasă, printre coșurile de fum ale semineelor și să privim din spatele balustradei o piață împânzită de mesele barului deschis la parterul casei pe acoperișul căreia ne găseam. Întorocheată exprimare? Ei bine, nu întâmplător. Așa sunt casele în Mijas, ca și în celelalte sate andaluziene. Străzi care sunt terase, scări spre stânga și apoi spre dreapta care dau în alte străzi-terase, șamd. Totul curat, alb imaculat și frumos tare.
Din acest punct, Mirador, se vede în valea din față Mijas Costa și, spre dreapta, Fuengirola. Noaptea, linia țărmului, conturată de lumini reci de un albastru economic devine linia orizontului. Dincolo de ea încep apele camuflate în negrul nopții.
În dreapta se poate vedea o stâncă ce face parte din zidul vechii fortărețe. Ajungem acolo după o plimbare pe străzile vechi ale satului. Trecem prin Plaza del Torres și apoi pe lângă Casa Constitutional, unde, după mirosul de balega, ne dam seama că este carierul general al măgarilor, și ajunși la capelă, printre gratii, vedem o papusa radioasă, Virgen de la Pena, sfânta ce patronează orașul.
Mergem apoi să vedem un alt „mirador” situat în grădina orașului. Un parc micuț cu palmieri și ficuși, dar și foioase ca la noi acasă, printre care au „plantat” mai multe fântâni arteziene placate cu ceramică în culori puternice. Apa fântânilor este și ea luminată multicolor. Parcul, pavat cu cărămizi și pietre de râu în stil maur, oferă o priveliște spectaculoasă, mai ales noaptea.
Ratam Muzeul Miniaturilor deoarece este închis. Aflăm de pe posterele de la intrare că muzeul a fost deschis de Max Carava, un doctor, jurnalist, magician și aventurier în 1972 și că printre cele mai valorose exponate se numara: un cap de om stafidit, o copie a Cinei cea de taina a lui Leonardo pe un bob de orez, o pictură reprezentând o bătălie navală pe gămălia unui ac, o balerină sculptată într-o scobitoare, s.a.
Satul e minunat noaptea, considerăm că am luat o decizie bună să-l vizităm la o oră așa târzie, deși consatăm în drum spre mașină că terasele sunt încă pline de petrecăreți care se bucură de răcoarea serii de vară târzie. Așa sunt spaniolii. La prânz siesta și seara stau până târziu să socializeze și se pare că i-au molipsit și pe turiști sau mai bine zis pe rezidenți. În Mijas sunt foarte mulți expați, în special englezi (deci nu doar românii imigrează), care au cumpărat case de vacanță pe coasta însorită a Spaniei și pentru care primăria locală a deschis un Foreigners’ Department.
Noi, somnoroși și mulțumiți, plecăm spre casă, unde mai băgăm un tinto de verrano cu multă gheață pe terasa gazdei noastre, privind lumina intemitentă a farului din departare, apoi ne târâm picioarele obosite spre culcuș și dormim rupți.