Cel mai lung drum pe care l-am făcut vreodată cu mașina a fost de 24 de ore de condus aproape fără oprire, București – Budapesta – Zagreb – Trogir, în Croația, în iulie 2009, într-un Opel Corsa mic și fără aer condiționat. Tot atunci am bătut recordul la cele mai multe doze de RedBull băute (8 de om) și cel mai ascultat album muzical într-o singură zi (de 6 ori la rând, Sphongle – Nothing Lasts).
Doi prieteni au cumpărat o excursie de o săptămână pentru o vacanță pe coasta Croației și nu au mai putut merge. Ne-au întrebat dacă vrem să le luăm locul și noi nu puteam decât să acceptăm. Pentru că avem pașapoartele expirate, decidem să ocolim puțin Serbia și să trecem prin Ungaria, ca să traversăm toate vămile doar cu buletinele. Destinația finală este Trogir, o stațiune pe coasta Croației, unde vom fi cazați într-o cameră dublă ieftină, într-un hotel stil comunist modernizat.
Zagreb
Prin Budapesta trecem aproape fără să ne oprim, iar în Zagreb ajungem pe timp de noapte, fără incidente pe autostrăzile nesfârșite. Ne plimbăm pe străzi 20 de minute, fără să ne depărtăm prea tare de mașină. Nici nu scoatem aparatul foto din buzunar. Suntem încordați și precauți, fără vreun motiv anume. Poate doar obosiți de la atâta condus.
Trogir
A doua zi dăm cu nasul în coasta Croației. Tot ce vedem este mult peste așteptări: marea turcoaz, stâncile cu vegetație rară, muntele înverzit din spatele nostru. Până și șoseaua e perfectă. La hotel ajungem ca niște zombi însetați de somn. La recepție ni se spune că nu e gata camera și mai durează o oră pregătirile. Cuvintele ne trec pe lângă urechi. Ieșim și ne târșâim picioarele grele în direcția plajei. Ne așezăm pe stratul gros de pietricele și ne uităm în zare. Suntem prea obosiți ca să facem poze sau să ne bucurăm într-adevăr de plajă. Peste o oră ne întoarcem spre hotel, pe aleile umbrite, unde zumzetul strident al cicadelor aproape ne scoate din minți.
De la recepția de sub un candelabru horror-SF, o fată ne transmite zâmbitoare că nu sunt gata camerele încă și că mai durează o oră. Înainte ca noi să explodăm de furie (sau să fâsâim de oboseală), râde și ne spune că a făcut o glumă. Îți vine s-o mănânci, așa de drăguță e, cu engleza ei cu tot. Ne târâm bagajele până în cameră, unde observăm cu plăcere că am primit un upgrade neașteptat. Probabil dintr-o eroare (pe care nu ținem deloc să o corectăm), ne-am trezit pe partea „bună” a hotelului, cu un geam imens, minibar, frigider, safe și aer condiționat! Nu studiem însă camera prea mult, pentru că adormim îmbrăcați, în doar câteva minute.
În zilele următoare avem timp să explorăm simpaticul Trogir. Ca multe alte așezări de pe Mediterană, observăm imediat contrastul foarte plăcut ochiului dintre acoperișurile de țiglă portocalie și albastrul mării. Ne plimbăm pe faleza foarte lată și privim uimiți yacht-urile de lux. Seven Sins este printre cele mai mari și-și plimbă pasagerii în capoturi albe cu trabucuri în mână, ne imaginăm noi, îmbuibați de caviar și șampanie.
Faleza merită vizitată și ziua și noaptea, pentru priveliște, pentru terase, pentru ambarcațiunile de lux, pentru castelul fortificat din capăt (Kamerlengo) și pentru reflecția luminilor în apa întunecată. Zona e destul de dezvoltată și primește turiști de toate soiurile. Străduțele sunt umbroase și-ți aduc aminte de Italia: scări de piatră, arcade, flori. Peste pod, poți să vizitezi insulița fortificată de unde a început să se dezvolte Trogir-ul inițial.
Deseori simțim miros de Italia și ne întrebăm de ce. Aflăm mai târziu că Trogir-ul a fost o componentă importantă a comerțului în timpul Republicii Venețiene și a fost ocupat de Italia în al doilea Război Mondial. Plus Habsburgi, plus Yugoslavia și, în final Croația, declarat oraș UNESCO din 1997, Trogir-ul nu are cum să dezamăgească.
Split
În Split poți să te pierzi liniștit pe străduțe. În caz de urgență, vei fi salvat de cele mai sexy polițiste. Cu șepci oficiale, dar în tricouri albe și fuste scurte, primitul unei amenzi devine o plăcere. Liniștea și ordinea sunt păstrate în Split cu o mână fermă dar delicată de femeie. Presupun totuși că, la aglomerația care se creează în trafic în plin sezon turistic, frumoasele apariții produc mai multe accidente decât previn…
După ce ne învârtin prin centrul vechi și palatul lui Dioclețian, împreună cu alți turiști, ne urcăm într-un turn cu clopotniță ca să vedem mai bine orașul de sus. Pe scările spiralate nimerim fix în timpul bătăilor de clopot. Sunetul îți face stomacul să tremure și-ți taie respirația. Toți ne oprim ca să ne acoperim urechile și să ne uităm unii la alții bulversați. Nerecomandat bătrânilor și gravidelor…
Plajele
Croația de vest are plaje. Nu sunt toate cu nisip fin, cum ne așteptam noi. De fapt, multe sunt pietroase sau inaccesibile de pe uscat. Iar cele accesibile sunt pline de turiști. Am încercat să fugim de aglomerație și ne-am aventurat pe stâncile neprietenoase, cât mai departe de prosoape, colaci și copii. Am găsit de fiecare dată mici golfulețe stâncoase, ascunse, unde te poți bălăci în voie, atâta timp cât ai papuci în picioare. Altfel, spinoșii arici de mare îți pot cu siguranță strica vacanța.
Fortăreața Klis
Din când în când am părăsit cu mașina coasta Trogir-Split, ca să vizităm împrejurimile. Odată am nimerit într-o zonă numită generic Kastela, plină într-adevăr de castele și fortificații, unele transformate în muzeu. Într-una dintre perindări, am avut surpriza să descoperim aproape întâmplător, una dintre cele mai largi și mai frumoase panorame pe care le-am văzut vreodată.
Cocoțată în vârful unui munte, fortăreața Klis nu e atât de impresionantă ca și construcție, dar vederea de jur împrejur e amețitor de frumoasă. Urcușul (cu mașina) e ușor, biletul de intrare e ieftin și drumul merită din plin. Doar asigurați-vă că mergeți într-o zi senină!
Aproape întreaga vacanță ne-am petrecut-o în zona Trogir-Split, cu drumuri scurte de o zi în apropiere. Nu prea am gustat mâncare croată adevărată, pentru că aveam asigurate toate mesele la hotel, care servea un set foarte standard (și plictisitor) de meniuri europene. Nu putem să comentăm prea mult nici despre prețuri, care ni s-au părut în general decente, medii spre mari, ca orice stațiune europeană de la malul mării. Nu am ținut nici o evidență a cheltuielilor și, între timp, am uitat complet cât ne-a costat excursia. Am păstrat totuși câțiva kuna, moneda Croației. Am fost impresionați de drumuri și infrastructură, cu câteva decenii înaintea noastră.
Ne-am simțit excelent, ca și călători foarte începători. În drum spre casă, am vizitat faimosul Parc Național Plitvice, pe care nu voiam deloc să-l ratăm, și nu am fost dezamăgiți!