Unul dintre avantajele cele mai plăcute ale confortului urban este prezența la comandă a apei calde pentru duș. Prin comparație, spălarea frugală la lighean, în curte, poate părea o corvoadă și un chin. N-am să mint; nu e întotdeauna rustic, romantic și idilic. Mai ales dacă bate vântul sau dacă te atacă vreo albină. Dar descoperim o nouă plăcere în a face dușuri călduțe în aer liber.
Ca să ne îmbunătățim totuși condițiile, am decis că e timpul să ne upgradăm sistemul la unul gravitațional: butoi încălzit la soare cocoțat lângă streașina casei. Aranjamentul este simplu și facil de manufacturat. Ai nevoie de un butoi (în cazul nostru, plastic maro, 80L, oferit gratis de un vecin binevoitor). La viața lui, butoiul a conținut masline negre ambalate in Grecia de Alexander Lianoulopoulos și trimise de firma Hellas către firma Mercur de pe Calea Victoriei 118, București – în contrast cu butoiul folosit pe post de wc, care a conținut otrăvuri inflamabile pentru „Viitorul – Oradea”.
Am avut nevoie și de furtun (cumparat din Dedeman la 6 RON metrul), un ștuț de ieșire și un robinet, plus un cap de duș. Pentru că la viața lui, înainte de cariera strălucită de programator, Cristi a fost șef de șantier, poate recunoaște ușor un pop metalic reglabil atunci când îl descoperă în hambar. Este pilonul perfect de susținere pentru marele butoi. Împreună cu o grindă metalică ușor curbată de vreme și un alt stâlp folosit odată demult pe post de antenă tv, suntem convinși că putem crea un suport aparent rezistent pentru dușul nostru în aer liber.
Dotați cu bormașină și un set adecvat de găuritoare pentru lemn (din păcate nu cunoaștem termenul corect), am purces la a găuri prompt butoiul, am instalat ștuț, garnituri, robinet și am izolat totul cu silicon acrilic din belșug. Am ancorat neprofesionist și inestetic butoiul cu 3 cabluri groase de aluminiu trecute prin găurile popului metalic. L-am umplut cu apă și, bucuroși că nu a tras cu greutatea lui casa după el, ne-am autofelicitat pentru talentele inginerești rămase în hibernare atâta vreme, care și-au dovedit în sfârșit utilitatea.
A rămas problema unui cap de duș adecvat. Am cochetat cu ideea de a cumpăra unul, dar nu ne-au placut prețurile. Așa că am ales metoda mai complicată, dar mai plăcută: l-am confecționat singuri. Și nu am creat orice fel de cap de duș, ci unul reglabil în două planuri. Detaliile nu merită publicate… De ajuns să spunem că devenim încetișor maeștrii ai improvizației. Pentru stropitoarea din capăt am ales o cutie veche de aracet. Găurită cu atenție în capac pentru a insera furtunul și în fund pentru o distribuire optimă și uniformă a stropilor, ne-a depășit așteptările prin fiabilitate și anduranță. Un efect secundar neașteptat este posibilitatea de a regla fin debitul de apă, observând nivelul apei din cutie prin plasticul alb transparent.
Nu am mai avut răbdare să așteptăm încălzirea naturală a apei, așa că primul duș de test a fost făcut cu apă rece de munte. Putem spune că mecanismul funcționează excelent și ne-am bucurat deja de câteva ori de posibilitatea de a da jos straturi de jeg după o zi de muncă la curățatul podului sau la reparat crăpăturile din pereți. Dormim acum mai liniștiți, mai frumoși, mai curați.
Recunosc ca inventivitatea voastra m-a dat pe spate. Eu le-as fi cumparat din comert:) PS: desi ai spus ca websit-ul e optional, nu pot trece fara el
Am notat problema cu site-ul semi-opțional, mulțumim că ne-ai atras atenția!
Cu ce lipirăți furtunul la capacul roșu , fraților ?
L-am lipit prost și neprofesionist cu silicon acrilic. Care silicon (am aflat noi mai târziu) nu prea are proprietăți de „lipire” ci mai mult de izolare. Dar dușul încă funcționează :)
Se pare că vă acomodați din ce în ce mai bine :))
Poate prea bine… Nu avem deloc chef să ne întoarcem acasă :)
Chiar aveti imaginatie! Asta daca se mai indoia cineva :)
Ma bucur nespus ca v-am gasit . Sunteti tare scumpi , in mare parte ma regasesc impreuna cu sotia mea in multe dintre ipostazele voastre . Bravo pentru initiativa . Sunteti un exemplu de urmat ! Deja m-ati pus pe ganduri !