Plănuim de ceva vreme să călătorim către Asia de Sud-Est (adică, în vizunea noastră, Myanmar, Laos, Vietnam, Cambodgia, Thailanda). Până acum, ne-au lipsit curajul și banii, dar, în ultima vreme, am căpătat una dintre ele. Încă nu avem niciun leu pus deoparte, cu două săptămâni înainte de plecarea programată. Nu avem nici măcar biletele de avion.
Suntem la zi cu ratele la bancă și nu avem datorii, Dar atât. Înainte de a pleca în India, am pus deoparte banii pentru 6 rate, un fond de urgență de 500 euro pe card și 300 euro cash într-un plic lăsat acasă. Am mai lăsat acasă, într-un dulap, o tonă de conserve. În afară de un tsunami sau un atac extraterestru, eram pregătiți pentru orice. Pregătirile au fost modul nostru de a ne calma teama puternică de necunoscut.
Poate că teama s-a mai disipat între timp, pentru că, în cazul Asiei de Sud-Est, suntem relativ nepregătiți:
- ne-am hotărât asupra destinației finale doar cu o lună înainte de plecare (după ce am oscilat aleatoriu între Vietnam, Laos, Cambodgia și Tailanda, am ales Malaezia);
- am cumpărat biletele de avion cu 12 zile înainte de plecare (pentru plecarea în India le-am luat cu 6 luni înainte);
- nu mai avem puncte și trasee pe hartă;
- nu mai avem un tabel excel cu liste, date, locuri de cazare și atracții turistice;
- nu am citit și nu știm mai nimic despre Malaezia: nu știm dacă sunt negri, roșii sau galbeni, ce limbă vorbesc sau dacă sunt implicați în vreun război civil.
Practic, în cazul Asiei de Sud-Est… om vedea acolo.
București – Doha, Qatar (două săptămâni mai târziu)
Am ales vită cu piure. Alternativa era pui cu păstăi. Am mâncat amândoi uitându-ne la Hot Fuzz, cu ăla din Shaun of the Dead. Însoțitoarele de zbor au fost perfect train-uite. Colțurile gurii nu coboară niciodată. Hubloul e complet negru. Afară e beznă. Din loc în loc pâlpâie focuri mari. Bănuim că sunt sonde petroliere. Pe hartă scrie Basra, Irak. Cristi se duce să facă pipi pentru prima oară într-o toaletă de avion.
Zburăm de trei ore cu un Airbus A321-200 al Qatar Airways, cu destinația Doha. Anul acesta suntem voluntari în Asia, pentru că ne dorim să încercăm încă un tip de călătorie. Facem o combinație între vacanță, muncit pe drum și voluntariat. Sperăm să ne iasă toate trei. Pentru mai multe luni ne vom afla în frumoasa insulă Langkawi, aproape de granița cu Thailanda și cam la 500km de Kuala Lumpur.
Doha. Controlul bagajelor a fost sumar și rapid. Așteptăm zborul spre Kuala Lumpur la Poarta 9. Îmi place să mă uit la oamenii care trec pe lângă noi în aeroport, îmi place diversitatea lor multicoloră. Pot să stau o oră și doar să privesc. 1000 de oameni, 1000 de perspective. Fiecare pe drumul lui, prins în povestea lui, alunecând armonios, ocolind și intersectând alte drumuri, alte destine, pe podeaua imaculată alb-gri. Agomerație în jurul mesei Samsung cu prize. Laptop-uri și tablete. E fix 12 noaptea, dar totul e puternic iluminat. Suntem într-un mall luxos. Happy New Year 2014 – Year of the Horse. Duty Free. Buy Three, Get One Free. 199 QR. La 3123 km de casă.
Am zburat 4 ore de la București la Doha. Peste 15 minute vom zbura încă 8 ore către Kuala Lumpur. Și tot nu vom fi ajuns. De acolo, mai avem 2 ore până în Langkawi. Mai departe, știm că vom fi ridicați de la aeroport de Georg, care nu știm cum arată. El totuși știe cum arătăm noi: unu mic și unu mare, un rucsac albastru și unu portocaliu.
Doha, Qatar – Kuala Lumpur, Malaezia
Cel mai lung zbor de până acum: 8 ore. Avionul e un Airbus A330, un pântecos cu 4 rânduri pe mijloc. Când faci checkin-ul online la Qatar, îți poți rezerva locurile. Așa că stăm la geam semi-adormiți, în lumina ambientală albăstruie. Adriana ascultă jazz și Cristi lucrează pe laptop. Servim o gustare: sandwich de pui (picant) și un rulou vegetal (picant), ambele delicioase. Suntem mulțumiți. Cristi abia rezistă până la finalul lui Elysium cu Matt Damon, Adriana doarme deja cu căștile pe urechi.
E timpul pentru micul dejun. În geam bate soarele. Putem alege omletă cu branză și ragu de roșii împreună cu ciuperci sote și un cârnat vegetarian sau pui în sos de ghimbir cu orez prăjit cu ou și ciuperci. Alegem puiul cu orez. Bonus primim un croissant cald, o mână de cubulețe din diverse fructe, un suc de portocale, unt, dulceață, iaurt de fructe și-o bomboană Twix. Suntem pregătiți de țări calde, dar nu de aerul condiționat din avion, așa că ne învelim în păturicile Qatar și moțăim în continuare. E prima oară când călătorim cu o companie de zbor mai răsărită și de asta tot menționăm detalii legate de zbor. Nu se cheamă reclamă pentru că nu ne plătește nimeni. Ne-am plătit singuri biletele, 1620 EUR, dus-întors, pentru amândoi.
Kuala Lumpur International Airport
Kuala Lumpur. 30 grade. Palmieri cât vezi cu ochii. După ce aterizăm, căutăm cu ochi mici biroul de imigrări, pentru că știm că ne trebuie o ștampilă pe pașaport ca să mergem mai departe. Pe la jumătatea drumului dăm de un așa numit „Transfer Office”, de unde primim prompt un permis de îmbarcare de la o domnișoară verde cu sprâncene lungi. Ocolim oaza de palmieri înconjurați de sticlă și metal, trecem pe lângă camera de rugăciune pentru femei și luăm un tren/metrou până la poarta A6, către care am fost îndrumați pentru ștampilă.
Trebuie să menționăm că ne dorim să petrecem cât mai mult timp în Malaezia, dar durata de ședere este inițial determinată de bunăvoința vameșului din aeroport, care îți ștampilează pe pașaport o perioadă maximă de 30, 60 sau 90 de zile, în funcție de cât de frumoși ai ochii. Cu emoție întindem pașapoartele și degețelele arătătoare pentru a fi scanate și luate în evidență. Foarte repede funcționarul ne trage o ștampilă lângă viza pentru India. Se pare că avem ochi fermecători, putem să stăm 90 de zile! Bucurie în inimi de români.
Controlol bagajelor este cel mai lejer pe care l-am văzut până acum: deși bagajele noastre cântăresc acum vreo 10 kile (am bagat înăuntru camera foto și geaca), nici măcar nu e nevoie să scoatem laptop-urile. Totul e relaxat. Atăt de relaxat că Cristi trece de trei ori prin detectorul de metale, pentru că a uitat să-și golească buzunarele. Iar băiatul de 20 de ani cu uniformă bleumarim nu poate fi perturbat și nici măcar deranjat pentru o percheziție corporală. Își păstrează zâmbetul și-și continuă discuția cu colega lui. Prin contrast, la Otopeni a trebuit să desfacem complet bagajele, să punem laptop-urile în cutii separate, am fost percheziționați profesionist față-spate, sus-jos și, delicat, un pic între fese.
Acum pierdem vremea într-un terminal cu geamuri mari de sticlă și ne zgâim la copaci pe care nu-i recunoaștem. La 9000 de km distanță de casă, mai avem puțin și ajungem în Langkawi, destinația finală. Na, c-am ajuns și-n Malaezia.
Când ne tragem puțin răsuflarea o să scriem despre insulă. Foarte curând!
Abia astept sa citesc noutatile si aventurile voastre. Vacanta frumoasa si salutari Adrianei!
rusineeeeeeeeeee! maneca scurta, adriana? ma bucur ca sunteti multumiti. poate, un pic de placere se datoreaza si pipaitului intre fese. :) foarte frumos articolul. la cat mai multe! :)
suna foarte fain! Asia nu are cum sa nu va placa; am incercat si eu 3 in 1 ( munca, calatorie, voluntariat) in Africa. Nu e asa cum pare la prima vedere. Mai ales parte cu munca; cam greu cu cheful :D
Frumos, frumos..asteptam sa ne povestiti ce mai faceti.Va pupam
Așteptăm impresii de la fața locului. Călătorie plăcută!
P.S. Voluntariat în ce anume?
Well done. Eu tot am o obsesie: va intoarceti pana in Iulie? Va voi urmari peripetiile.
Va uram din tot sufletul! Sper sa va iasă voluntariatul pe nas si urechi! Huuuuaaaaa
Salutări primite cu drag :)
În aeroport era foarte frig, de la aerul condiționat. Acum stăm la 30 de grade cu vânticel, e excelent!
Nu avem încă o părere, e prea devreme. Totul e ok până acum, oameni de calitate, muncă puțină. O sa vă ținem la curent, la bine sau la greu :)
N-am avut timp să mai scriem, avem niște poze totuși, dar, sincer, ne e cam jenă să vă bombardăm cu ele… Am aflat azi că ninge acasă și noi avem poze doar cu plaje, palmieri și nisip…
Voluntariat în „healthy living”, mâncare deloc sau puțin gătită, permacultură și stiluri alernative de viață.
Avem bilet de întoarcere pe 1 iulie, dacă rezistăm până atunci :)
Întoteauna luăm huă-urile ca și complimente ;)
Mă bucur pentru călătoria voastră şi vă transmit salutări din Doha! Dacă vă opriţi pe aici la întoarcere, daţi un semn! :)
Ahh, deci vom fi pe aproape. Noi pe 4 avem escala in Bangkok si apoi de o noapte la Dubai.
1 iulie, de ziua tatei, superb :) ne bucuram pentru voi, geo isi doreste sa va cunoasca personal intr-una din zile, cand veti reveni acasa, (daca o sa aveti si voi placerea). va pupam cu drag si mult spor in ce v-ati propus :* la noi la Focsani e cod rosu :)))
Salut, sigur că ne vedem, mulțumim frumos pentru urări. Noi n-avem coduri aici încă, cel puțin nu în perioada asta :)
Cred că aici, cod roșu înseamnă tsunami ;)
Zborul de întoarcele e planificat tot prin Doha, dar s-ar putea să fie doar o escală de câteva ore… Mulțumim de invitație!
Inca o aventura! Mult succes in Malaezia! Sa va intoarceti mai liberi, mai invatati, mai experimentati..
Astept cu nerabdare sa vad ce va urma! :-D
Cat de minunat! Ma incanta si pe mine treaba asta cu diversitatea de culoare si fizionomie…MINUNAT! Am si eu cativa prieteni in Malaezia (de pe facebook de altfel :-) ) si ce stiu despre aceasta tara este ca e cunoscuta ca fiind cea mai toleranta natie de pe glob in ce priveste diversitatea populatiei. Gasesti pe acolo tot felul de oameni! FFFF misto! Multa distractie va doresc! In privinta voluntariatului….nu as vrea sa fiu in pielea voastra, dar va doresc succes! Si as avea multe sa spun dar ma opresc aici. Nu vreau sa fac o scrisoare…Cum stati cu internetul…si cat o sa mai aveti internet? Va pup!
Și noi așteptăm cu nerăbdare! :)
Până acum totul merge ca uns cu ulei de cocos. Internet avem, din belșug!
Sunt curioasă despre ce voluntariat este vorba. Cică poți călători întruna și-ți poți câștiga existența predând engleza străinilor, numai că asta se aplică unui native speaker. V-ați dus să predați româna? :-P
Ah, am găsit în comentariile de mai sus răspunsul Adrianei. Succes și viață sănătoasă!
Astept cu nerabdare continuarea. Zile frumoase !!
hehe, in 21 ianuarie eram si noi pe acolo, inainte de year of the horse. :)
ai incercat sa fumezi in smoking lounge? fie el de la parter sau etaj…
Dragii mei,
Am intrat cu totul intamplator pe websiteul vostru cu experiente de calatorie; cautam relatii despre Malaysia si notele voastre erau cele mai proaspete si siteul vostru primul in lista lui google….
Am citit articolele voastre incepand cu pregatirea bagajelor si terminand cu plimbarea prin Piata de noapte.
Totusi nu am priceput CAT de periculoasa este viata in Malaysia?
MAE are o atentionare de calatorie (!), semn ca lucrurile se deterioreaza rapid, iar viata idilica (cam peste tot in lume) este pe cale a se sfarsi…
Deci: cum v-ati simtit voi doi in Malaysia?
Mentionez ca este vorba sa fiu relocat acolo cu serviciul, am mai lucrat in zone „fierbinti”, dar parca asa ca acum nu a fost niciodata atata insecuritate.
Cu cca 7 ani in urma (de exemplu) am lucrat in Yemen, care mi s-a parut mai mult decat OK…dar pe care acum NU l-as (mai) recomanda nici dusmanilor mei!
Am intrat pe diverse siteuri ale expatilor, dar postarile sunt fie foarte vechi, fie se rezuma la exprimarea unor nemultumiri cel putin… hilare.
Deci?
Toate cele bune,
LS
Salut Lucian,
Din experiența proprie, avertizările MAE, deși au (în general) la bază întâmplări reale, sunt înzecit exacerbate. Și e absolut normal, cine ar vrea să-și asume răspunderea în caz că ceva chiar se întâmplă?
De ce noi personal nu credem în nimic ce spune MAE? Pentru că, acum câțiva ani (nu știu dacă mai e încă valabil) am citit recomandările de călătorie ale guvernului american pentru… București. Din citite, mi s-a făcut mie frică să mai locuiesc în București! Adică menționau toate miturile urbane cu putință, de la câini comunitari ucigași, la cerșetori aurolaci, corupție, hoți de buzunare, prostituție, trafic de toate felurile, etc. Știu că poveștile au lucruri reale la bază, dar asta nu înseamnă ca aș recomanda vreunui străin să ocolească Bucureștiul sau că Bucureștiul e „periculos” așa cum spuneau americanii. În niciun caz mai pericuols decât orice capitală europeană.
MAE se asigură ca a informat cetățenii, că „și-a făcut treaba” și ne-a avertizat asupra pericolelor. Din punctul nostru de vedere, situația nu e neapărat mai instabilă astăzi decât altă dată. Poți pune multe lucruri în balanță și poți să privești din mai multe unghiuri situația, dar noi considerăm că astăzi e mai safe ca oricând să călătoresti.
Pentru că nu prea mai există haiduci. :)