Camera de hotel – Perspective, contrarii și revelații

Adormim complet îmbrăcați, întinși pe prosoapele mari aduse de-acasă, într-o cămăruță strâmbă și murdară, cu un lacăt pe ușă și plânsetele unui copil amărât în urechi. Suntem pe drumuri de mai bine de 24 de ore, epuizați, nesiguri și temători. Găsim consolare doar în faptul că suntem împreună. Un articol despre perspective diferite.

Prima zi în India

Străbatem dezorientați și rătăciți străzile sărace ale cartierului Paharganj din Vechiul Delhi. Primul contact cu India este zăpăcitor și ușor terifiant. Am plecat atât de departe de casă pentru a experimenta și a ne testa limitele. Și căpătăm din plin ceea ce ne-am dorit. Nu avem experiențe anterioare care să ne ajute sa înțelegem și să ne adaptăm la agresiunea continuă asupra simțurilor. Nu am mai văzut niciodată atât de mult gunoi pe stradă, nu știam că mirosurile pot fi atât de agresive și nici cât de larg este spectrul lor. Călcăm în bălți și ocolim scooter-e zgomotoase, mașini, ricșe, vânzători ambulanți, cerșetori, vaci placide și câini flămânzi cu coaste proeminente.

Ne îmbunătățim încet abilitatea de a înnota în aglomerația străzilor asemănătoare cu niște torente, dar busolele noastre interioare încă sunt complet dereglate. Și, poate cel mai apăsător, nu reușim să ne debarasăm de sentimentul de frică. Ne descoperim deseori observați, subtil sau fățiș, dar nu avem motive reale să ne simțim în vreun fel de pericol. Totuși, frica persistă. Pentru că fețele și obiceiurile ne sunt nefamiliare și pentru că documentarele TV despre sărăcie nu valorează nimic atunci când ești față-n față cu sărăcia.

Este pentru prima oară când nu ne simțim ca niște turiști într-o țară străină, când nu ne simțim în vacanță, când suntem pierduți și confuzi. Elementele familiare unui turist lipsesc cu desăvârșire: nicio bancă pe care să te odihnești, niciun parc umbros, nicio tonetă de înghețată, niciun McDonalds, niciun moment de liniște.

Noaptea ne adunăm stingheri pe patul cu pătură murdară, cocoșați deasupra laptop-ului, ronțăind ultimele fărâme de covrigei aduși de-acasă, de la 5000 de km distanță, încercând să ținem încărcătorul fix într-o priză galbenă și șubredă. Nici nu avem curaj să intrăm pe skype cu părinții sau prietenii. Ne temem că am făcut o greșeală și suntem cu moralul la pământ. Apa picură în baie, baie pe care nu avem curaj s-o folosim și întunericul dizolvă încet mucegaiul de pe pereți.

Două luni mai târziu

Coborâm din metrou și recunoaștem ușor de-acum familiarul Paharganj. Din nou în New Delhi, cercul e acum complet. Alunecăm fluid și ușor prin aglomerație. Zgomotele nu ne sperie, mirosurile ne îmbie, culorile sunt calde, oamenii sunt zâmbitori și curioși. Gangul întunecat care duce spre hotel e plin de viață și personalitate. Remarcăm pentru prima oară fețele oamenilor, localnicii, magazinele de suveniruri. Cumpărăm un elefănțel de piatră.

Printr-o coincidență, stăm exact in același hotel, exact în aceeași cameră. Dar mult mai luminoasă. Pereții nu sunt chiar așa strâmbi și patul nu e chiar așa murdar. Am văzut și mai rău. Apa încă picură în baie, într-o găleată roșie de plastic, dar avem apă caldă! Facem duș desculți și ne trântim în pat. Prin geamul minuscul amplasat lângă tavan intră dungi lungi de lumină galbenă în care dansează fulgi albi de praf. Afară, un copil râde.

Ce s-a schimbat? Camera cu siguranță n-a fost renovată (chiar dacă acum are televizor nou). Nici managementul. Nici locația. E aceeași cameră de hotel. Exact aceeași. Iar noi ne simțim excelent și dormim adânc. Dacă locul nu s-a schimbat, singura explicație rămâne că ne-am schimbat noi. Și nici măcar n-a fost așa greu. Nici nu simțim vreun gol, ca și cum am fi pierdut sau renunțat la ceva, nici că am fi făcut vreun compromis. Doar ne-am pus alți ochi.

Și, cu alți ochi, acum vedem invers, frumos, multicolor, sucit, răsucit, mai mult, mai bine și mai clar. Așa că luna viitoare plecăm din nou.

Unde?
Pe cuvânt că nu știm încă, dar vă spunem în curând.
Acum știm: 5 luni în Asia :)
De ce?
Pentru că suntem siguri că se poate.
Pentru cât timp?
Multe luni, sperăm noi.
Câți bani ați strâns?
Aproape deloc!
Pe bune?
Serios.
Vă ținem pumnii!
Mulțumim foarte frumos!