India, Mamallapuram (Mahabalipuram), plajă și soare în colonia de pescari

Am facut drumul dintre Pondicherry si Mamallapuram intr-un autobuz „Ultra Deluxe”. Scaunele sunt confortabile, dar atat de jegoase incat realizez ca a fost o decizie gresita sa port un tricou alb. Vedem semnul cu Mamallapuram si trebuie sa urlam la taxator ca sa opreasca. Probabil ca uitase de noi. Chiar la intrarea in micul orasel exista o harta mare pe care incercam sa o consultam. Indepartam zambitori trei soferi de ricsa, dar trebuie sa ne rastim incruntati la insistentele neobosite ale celui de-al patrulea. Gasim usor oficiul de turism, de unde luam o harta ciudata trasa la xerox. Pe biroul alaturat zace un fel de tava cu stampile. Nu am vazut niciodata atatea stampile la un loc. Daca nu as fi fost in India si nu as fi cunoscut deosebita placere cu care stampileaza tot ce misca, as fi zis ca e o frumoasa colectie personala sau un mic muzeu al stampilelor.

Pare a fi unul dintre putinele locuri din Tamil Nadu care se bazeaza aproape exclusiv pe industria turismului. Toate strazile care duc catre plaja sunt flancate de magazine de suveniruri, textile, statuete, restaurante si hoteluri. Mamallapuram (sau Mahabalipuram) se autointituleaza o „colonie de pescari” si e cunoscut prin ghidurile turistice pentru un templul aflat pe tarm, un complex de cinci structuri de piatra, temple sapate in stanca si pentru un imens bolovan care face echilibristca pe o colina de piatra (cunoscut ca „Bulgarele de unt al lui Krishna”).

Ne dorim foarte mult sa ne bagam picioarele in nisip, asa ca o luam spre plaja si, dupa o inspectie sumara si nesatisfacatoare a hotelurilor de pe tarm, vom alege sa stam la „Dancing Waves”. Nu e ieftin (1200 Rs), dar camera e imensa, luminoasa si are un balcon mare cu vedere frumoasa catre rasarit. Baia e mai mare decat unele camere in care am stat pana acum si e dotata cu obiecte sanitare de figuri. Cel mai important lucru este ca primul pas in afara hotelului se face direct pe nisipul fierbinte.

Lasam bagajele si iesim sa facem o plimbare pe tarm. Trecem printre barcile de pescari, la umbra carora dorm caini, ocolim zonele cu pesti mici pusi la uscat direct pe nisip si ajungem la apa! O sa facem o mica expeditie de-a lungul tarmului: in dreapta marea, in stanga palmierii, sub picioarele noastre nisip fin, crabi care se retrag agili in gaurelele lor si mici meduze foarte albastre. Ne retragem intr-un restaurant unde mancam un peste rosu si indesat, cu cartofi prajiti si salata, cu fata spre mare si cu sunetul ritmic al valurilor in urechi. Ne lasam in scaunele de plastic si digeram.

Nu ne-am mai comportat de multa vreme ca niste turisti-model, asa ca azi vrem sa bifam toate punctele de interes din localitate. O sa ne incepem ziua cu un superb rasarit rosiatic si ne vom indrepta catre templul de pe tarm. Monumentul este pe lista UNESCO si pretul biletului e pe masura (pentru turisti). Indienii platesc 10 rupii, noi platim 250 Rs. Un scarbavnic vanzator de bilete incearca sa ne taxeze suplimentar 25 de Rs pentru camera, dar noi citisem deja putinele informati de la intrare: fotografiatul este gratuit. Ii atragem atentia si el raspunde simplu: „OK”. O fi OK pentru el, dar pentru noi e pacat sa ne incepem ziua asa. Pana la templu trebuie sa mai trecem de un portar, si de un alt angajat care ne pune o stampila pe bilet. Templul e simpatic, inconjurat de ziduri scunde si statui de piatra.

In templul central sunt doua camere – intr-una doarme o statuie mare si in cealalta este doar baza unei coloane. Toti pereti sunt decorati cu dare de pisat si presupunem ca taxa de 10 rupii este destul de mica pentru ca templul sa fie folosit ca toaleta publica. Am reusit sa facem cateva poze, dar, datorita pozitiei, am recomanda o vizita mai aproape de apus. Ne-ar placea sa impartasim mai multe informatii despre templu, insa pretul biletului pentru „foreigners” nu include vreun fel de pliant.

Aproape de marginea oraselului se afla complexul celor cinci Rathas. La intrare, Adrianei ii vine inspirata idee de a arata biletul de la templu. Ni se pune o stampila si, surpriza, putem intra! Nicaieri, nici pe bilet, nici la intrari nu este mentionat ca pretiosul bilet este valabil in mai multe locuri. Nu cunoastem nici azi lista lor… Complexul este micut si inundat de lumina aurie a amiezii. Nici aici nu exista documentatie, dar putem identifica cinci structuri de piatra decorate cu statui si coloane, plus un elefant si o mare vaca. Fiecare dintre ele pare a fi sculpatata din cate o singura bucata de piatra. Facem poze, ne plimbam pe structuri, ne invartim printre coloane si jucam v-ati ascunselea pe coridoare.

Ne asezam pe o banca la umbra ca sa ne odihnim. Foarte curand suntem asaltati de cativa copii care vor sa le facem o poza. Cristi e de acord, iar ei isi cheama cu gesturi disperate familia si restul grupului. Pustiul din centru cu camasa rosie e seful adunarii. Da ordine, imi explica unde sa stau, sa astept pana sunt toti gata si apoi da semnalul de ok. Imediat dupa, zeci de degetzele ating ecranul camerei mele intr-o imbulzeala plina de rasete. O fetita ma imbratiseaza pentru ca sunt mare si alb. Agitatia generala e placuta, pentru ca e insotita de zambete largi si curiozitate sincera. O sa ne despartim prieteni, dupa ce dam mana cu fiecare in parte. Bye, bye, bye, bye!

Mai avem de vizitat un mare parc, un complex labrintic plin de coline pe care poti sa te plimbi, temple sapate laborios in piatra, cu coloane decorate si sculpturi pe pereti, multa vegetatie, o pestera, un fel de templu patrat, altul cocotat in varful unei coline, poteci si scari sapate in stanca, un far si, bineineles, Mega-Mucul lui Krishna, bolovanul echilibrist. Le vom vizita incetisor pe toate, in decursul dupa-amiezii si ne vom simti bine in parcul plin de vegetatie. Sunt multe locuri unde oameni si capre se pot refugia la umbra. Din loc in loc, vanzatori ambulanti de crantanele, lapte sau nuci de cocos.

Copacii si stancile creaza un mediu propice retragerii la umbra pentru relaxare sau, dupa cum pot observa ochii nostri antrenati, pentru intalniri secrete intre sexele opuse. Fara sa vrem, vom da peste un cuplu ascuns bine dupa stanci si vom fi martorii apropierii interzise dintre un baiat si o fata. Feriti de privirile acuzatoare ale societatii, tinerii indieni isi dau frau liber! Ea sta in picioare, cu mainile pe langa corp, iar el, pe la spate… ii aranjeaza parul cu un pieptene des! Pentru ca declaratia nerostita de dragoste sa ramana in continuare secreta, ne retragem tiptil, inainte ca ei sa ne observe.

In parc sunt maimute! Extrem de tupeiste, fara inhibitii, fara frica de represalii, fara nici cea mai mica urma de educatie sau bun simt, sunt stapanele oficiale ale intregului parc. Traverseaza cu un mers arogant pajistile inverzite, topaie si tipa pe stanci, sar din creanga in creanga, se cearta si se joaca, pun la respect cainii si caprele. Daca in restul excursiei ne-am dorit in continuu macar sa observam faimoasele maimute ale Indiei, in Mamallapuram o sa avem parte de ele cu varf si indesat. Chiar cand ne-am apropiat prea mult, una dintre ele ii da o lectie Adrianei, scuturand bine o creanga deasupra capului ei, tipand si acuzandu-ne indrazneala. Cristi isi primeste si el portia lui de sperietura cand un mascul agresiv paseste efectiv peste camera foto, pe balustrada de care ma sprijineam. Am ocazia sa-i vad foarte de aproape expresia figurii. Ea exprima dispret nemascat si o atitudine care spune „da-te la o parte sau te sparg, fraiere”.

Trebuie sa vizitam si farul din varful caruia vom avea o priveliste panoramica asupra parcului si imprejurimilor. Imediat cum intram, citim tarifele: 5 Rs pentru „adulti” sau 20 Rs pentru „straini”. Adriana face o gluma legata de faptul ca „strainii” nu sunt „adulti”. Taxatoarea de 14 ani ne priveste muta. Evident, in varful scarii spiralate, mai exista o angajata care ne verifica biletele cumparate jos. Adriana isi descopera proaspat-dobandita frica de inaltime, iar Cristi face poze in jur. Interiorul farului ar fi putut fi o atractie in sine, nu stim daca mai este functional, dar pastreaza toate mecanismele si marea oglinda cu multe fatete. La etajul intermediar exista un fel de mini-muzeu in paragina, o vitrina in care zac cateva exponate vechi, in dezordine si fara explicatii.

Ne-a mai ramas de admirat doar bolovanul aflat intr-un echilibru precar, numit „bulgarele de unt al lui Krishna” (Krishna’s Butter Ball). Il studiem pe toate partile, incercam sa-i aflam secretul, incercam sa-l impingem la vale. Baza e inconjurata de gunoaie si, la umbra lui, s-au adunat indieni si capre. E un fel de simbol al locului si trebuie sa spunem ca ne place. In afara de faptul ca a fost inscriptionat cu sute de nume si declaratii de dragoste si ca zace in gunoi, e o atractie foarte interesanta. Cautam unghiul perfect pentru o poza si asteptam sa se elibereze zona. Cateva capre incapatanate refuza sa plece, dar noi suntem multumiti de rezultat.

In afara parcului mai avem de vizitat doar „Penitenta lui Arjuna”. Petru ca am refuzat incapatanati invitatiile tentante ale „ghizilor” locali, nu stim pentru ce face penitenta si nici macar cine e Arjuna, dar putem sa admiram sculpturile si coloanele in liniste.

Mamallapuram mai e cunoscut si ca locul unde se produc de generatii cele mai frumoase si faimoase sculpturi in piatra. Chiar si astazi e plin de magazine care vand statuete, de la mic la mare. Peste tot rasuna zgomotul ciocanelor si daltilor. Noi investigam preturile micilor elefanti si comparam. Suntem amuzati de incercarile futile ale abililor vanzatori de a ne baga pe gat produse de patru ori mai scumpe decat cel mai mic pret gasit de noi (care se va dovedi in final a fi si el destul de mare).

Ne rezervam o zi pentru plaja. De dimineata iesim hotarati sa imbratisam soarele si valurile. Imbratisatul va trebui sa mai astepte putin pentru ca, chiar langa apa, intalnim un camp minat cu rahati. Nu vrem sa insistam asupra imaginii, dar ne-am promis sa transmitem cat mai multe informatii utile, sincere si fara ocolisuri. Fara sa exageram nici un pic, din 5 in 5 metri, plaja e impodobita cu vestigiile artistic si strategic depozitate de pescari peste noapte. Numarul lor e greu de estimat si oricum nu ne sta mintea la numarat. Adriana topaie si evita scarbita gramajoarele iar Cristi se ocupa cu alte calcule legate de distanta dintre ele. Unele excremente sunt foarte apropiate si ma gandesc daca au fost facute la o anumita distanta in timp sau daca creatorii s-au tinut de mana in timpul creatiei. Am indraznit sa intram in apa la aproape 1km de zona minata, alaturi de alti turisti temerari.

Ne vom petrece prima parte a zilei intr-o balaceala continua si prajeala constanta. Pentru ca hotelul e foarte aproape, am plecat de acasa doar in costume de baie, fara camera, fara acte, fara bani, chiar si fara ochelari! Sentimentul de a nu avea grija lucrurilor pe care in general le caram dupa noi este absolut eliberator. Speram sa-l putem incerca si cu alta ocazie. O sa ne prajim bine pe toate partile si ne vom intoarce lenesi in camera.

De dimineata, ne hotaram sa iesim sa luam masa. La intrarea in hotel ne intampina foarte agitat portarul/paznic/om de serviciu/manager. Ne explica in engleza lui ciudata ca a avut loc o crima. Omul e socat si, din cate intelegem noi, e prima de care se aude in zona. Intelegem ca e vorba de o lovitura salbatica din exterior, un grup organizat care a atacat si ucis liderul comunitatii de pescari. Iesim pe strazi si suntem luati prin surprindere de o atmosfera foarte ciudata. In primul rand, chiar langa hotelul nostru se afla casa victimei. In fata pragului, mai multe femei bocesc incet. Ne indepartam respectuosi dar strazile sunt si mai ciudate. Nici o tipenie de om, toate magazinele, toate restaurantele, toate tarabele sunt inchise. Nimic nu se misca. Ne indreptam catre centrul asezarii in speranta ca vom gasi un restaurant sau macar un magazin de unde sa luam apa. Totul e inchis, inclusiv micul supermarket. Ne vom decide sa facem o plimbare prin parc si vom manca mai tarziu ceva resturi in camera.

Aflam intamplator, de la un trecator, ca toate activitatile comerciale s-au oprit in semn de protest fata de crima. Nimeni nu-si va deschide astazi magazinul, nimeni nu va face afaceri. Ne trece un fior realizand cat de puternica si unitara este reactia comunitatii. Mai ales avand in vedere caracterul orientat catre turism al zonei. Pur si simplu turistii se plimba derutati de colo-colo, pana cand, intr-un final, se retrag in camere sau pe plaja.

E dificil sa aflam mai multe informatii. Dar ziua noastra nu s-a terminat. Cei cu stomace mai sensibile ar trebui sa se opreasca aici. Mamallapuram e foarte frumos, ai de vizitat in 2 zile o gramada de atractii interesante, toate sculptate ingenios in piatra iar plajele sunt frumoase, spatioase, cu nisip fin si crabi mici si speriosi.

Daca totusi esti hotarat sa citesti mai departe, seara noastra o sa fie putin ciudata. In primul rand pentru ca in fata casei a fost adus corpul victimei. E asezat pe o masa, intr-un acvariu de sticla. Trebuie sa spunem ca nu s-a acordat mare atentie la a cosmetiza sau a ascunde efectele atacului. Nu putem sa intram in detalii dar lovitura finala a fost o maceta in moalele capului. In jur par sa se fi adunat toti locuitorii oraselului. Cu cateva lumini puternice in varf de bat, se fac pregatiri pe care noi nu le putem vedea de unde ne-am asezat. Dupa multa vreme, cand deja e complet noapte afara, de pe o strada laterala isi face aparitia o structura mare, un cadru de lemn ca o potcoava, cu o baza pentru depus mortul si decorat din plin cu ghirlande de flori. Mai dureaza ceva si intregul ansamblu, impreuna cu defunctul, incepe sa se miste, carat de mai multe brate. In urma lui, toata adunarea se scurge incolonata pe o straduta ingusta. Ne uitam unul la altul si, fara sa mai stam pe ganduri, ii urmam hipnotizati. Suntem amestecati cu localnicii si parte dintr-un cortegiu funerar. Nu se vorbeste si calcam tot timpul pe flori. Iesim din localitate si, dupa o straduta foarte ingusta si neluminata, ajungem la o mica ingraditura. In fata e un fel de altar. Nu indraznim sa inaintam mai mult. E de ajuns sa vedem cum coroana de flori e data la o parte, cum rudele urla disperate si cum se aprinde focul. Dupa cateva minute, toti se intorc cu spatele si ni se face semn sa iesim. Pe langa noi trece cineva plangand in hohote si cu o secure  in mana. Mai multi il sustin de subtiori si il conduc inapoi spre casa. Ne ratacim de mai multe ori pe stradute si, intr-un bun sfarsit, ne vedem in camera noastra de hotel. Vom mai sta in Mamallapuram de ajuns cat sa vedem cum in fata balconului nostru se aduna foarte multi oameni in jurul catorva batrani care stau pe nisip. Dupa cateva zeci de minute, o buna parte din ei pleaca tipand si gesticuland. Presupunem ca s-a pus la cale protestul mentionat in ziar.

Experienta a fost foarte ciudata nu atat din cauza ritualurilor si comportamentelor observate cat prin atmosfera foarte apasatoare care a dominat pentru o zi toata localitatea. Desi in ziar nu se mentioneaza, cineva ne spune ca omul a fost ucis pentru ca nu a vrut sa-si vanda pamantul unui dezvoltator imobiliar. Nu putem decat sa speram ca micul Mamallapuram va rezista atacurilor de acest fel si va gasi metode sa se protejeze impotriva rechinilor imobiliari. Dar in acelasi timp, ar putea fi semnul unui viitor sumbru pentru pescarii care nu s-au adaptat inca vremurilor moderne…

O sa plecam de dimineata-devreme cu autobuzul, catre Bangalore, care nu era pe lista, ca sa ajungem in Mysore, care era pe lista. Dar o sa ne trezim pana la urma in Ooty.