Planificarea initiala a excursiei includea 22 de locatii alese pe spranceana in urma unei documentari aprige si exhaustive. Alocasem intre una si trei zile pentru fiecare oprire si creasem un traseu variat si echilibrat, care sa acopere in salturi mici atractiile principale ale sudului Indiei.
Totusi, undeva pe la mijlocul desfasurarii aventurii, s-a produs (sau mai degraba am produs in mod voit) o mica fisura in sistem. Am decis sa nu mai facem rezervari in avans si sa ne lasam un pic purtati de noroc si de vant. In mare, planul initial a fost respectat, dar, datorita micilor schimbari si decalari introduse, ne-am trezit pe final ca am ramas cu doar cinci zile si patru locatii de acoperit – locatii aflate la distante apreciabile unele de altele. Dupa mai multe ore obositoare intr-un autobuz, am decis sa petrecem patru din cele cinci zile ramase in Ooty, cu o scurta oprire in Bangalore. Asa ca am pornit la drum din Mamallapuram spre Chennai, apoi Bangalore, Mysore si, in final, Ooty.
Bangalore nu a fost niciodata pe lista. Si pentru ca oprirea noastra aici a fost doar de o singura noapte, imensul, industrializatul, aglomeratul, modernul Bangalore (mai nou Bengaluru) va beneficia doar de cateva randuri in cadrul Epopeei Indiene. Iar aceste randuri vor fi dedicate in mare parte memorabilei si emotionantei vizite la unul dintre principalele centre de pelerinaj pentru turisti: McDonalds.
La intrare, Cristi, cu lacrimi in ochi, strange in brate marele clown de plastic. Ronald McDonald, din partea tuturor calatorilor pe meleagurile indiene, un fierbinte si sincer „Multumim”!
Departe de a fi mari amatori de fast food, am comandat totusi, cu ochi pofticiosi si guri umede, doua meniuri cu nume exotice (McSpicy Paneer si McSpicy Chicken) plus un mai familiar Chicken Wrap (o „aroganta” in valoare de 7 Euro) . Vom masacra totul cu dintisori neobositi si manute unsuroase pana la ultima bucatica si, dupa batalie, vom pleca alene, cu burti pline, zambete largi, ochi somnorosi si arsuri stomacale.
Nu am avut timp sa ne plimbam intr-adevar prin oras, nu am avut cum sa ne facem o parere. Am observat doar ca aici locuitorii s-au indepartat foarte mult de traditie si ca asta se simte in atmosfera de pe strazi, in hainele moderne, mall-urile luxoase. Ca sa va faceti o impresie si mai clara, trebuie sa mentionam ca barbatii se pot aseza alaturi de femei in autobuz!
Dupa o noapte petrecuta intr-o anonima camera de hotel fara ferestre, ne-am continuat lunga calatorie catre Ooty. Am facut o scurta oprire in Mysore, doar cat sa schimbam autobuzul. Dupa Chennai, care este capitala statului Tamil Nadu, drumul nostru a serpuit prin Bangalore si Mysore, care se afla in Karnataka si apoi. inapoi in Tamil Nadu, pana la Ooty.
Ultima bucata din drum ne aduce in Rezervatia Bandipur, intr-o serie nesfarsita de serpentine in panta. Stam cuminti in scaune si privim pe fereastra in timp ce batranul autobuz face eforturi eroice, in urletul si pacanelile cumplite ale unui motor care horcaie, tuseste si baseste de parca ar fi pe ultimul drum.
Dar pe noi nimic nu ne atinge. Nu auzim zgomotul, nu simtim miros de gaze de esapament. Suntem Zen. Imponderabili, in bula noastra stravezie de liniste si pace, inspiram racoarea care vine de afara, din padurea deasa de copaci inalti si drepti. Privirile ne fug dupa traseele pasarilor colorate. De la zece metri distanta de drum, ne priveste un cerb ca-n povesti, drept si nemiscat, in toata demnitatea si splendoarea lui regeasca. Podurile pe care le traversam sunt strajuite de maimute plasate strategic pe stalpii de beton.
Cand padurea se rareste, intrezarim in sfarsit faimoasele plantatii de ceai. Le recunoastem din poze, dar sunt si mai frumoase in realitate. Vaile laterale sunt acoperite de tufisuri scurte si dese, cu frunze cerate de un verde puternic si proaspat, dispuse pe alei unduitoare si terasate sapate in pamantul portocaliu.
Si… Stop, zdrang, hodoronc-tronc! Ne trezim intr-o autogara indiana tipica. Singurul aspect atipic ar fi lipsa insistentelor soferilor de ricsa. Aici sezonul turistic nu a inceput inca si nu-si bate nimeni capul cu noi. Nu ne plangem, e un efect secundar neasteptat si binefacator. Ne plimbam in voie cu rucsacii in spate, nimeni nu ne deranjeaza, nimeni nu ne agaseaza. Nu avem nici cea mai vaga idee incotro ne indreptam. Nu avem rezervari, nu avem planuri. Ne e lene pana si sa verificam harta din rucsac…
Dar, pe masura ce soarele coboara, instinctele de supravietuire se ascut, necesitatea gasirii unui adapost devine pregnanta, foamea ne da ghes. Asa ca intram in primul hotel pe care-l gasim si… iesim in doua minute. Camera costa aproximativ 130$ pe noapte, in timp ce parcarea din complex are un semn cu „Parking at Owner’s Risk”. La poarta paste linistit un cal negru. Foarte aproape o sa dam de frumosul Mount View. O vila veche, de curand renovata, cu camere foarte spatioase si mobila veche dar bine intretinuta. Totul e inconjurat de verdeata si ne simtim bine aici. Am negociat ca sa reducem pretul de la 2500 la 2000 rupii (40$) cu mic dejun inclus. In curte intalnim cainele Doris, un bulgare amuzant si ridat care gafaie si alearga de colo-colo.
Nu mai avem din pacate puterea sa scriem in detaliu despre Ooty. Suntem la cateva zile de a pleca acasa si trebuie sa recunoastem ca asteptam momentul destul de nerabdatori. Oraselul e interesant pentru ca nimeni nu-si bate capul cu noi, pentru ca e racoare si mult mai multa verdeata decat pana acum. Ne-am petrecut zilele facand mici plimbari prin oras, vizitand cateva ore Gradina Botanica, facand un drum pana la varful Doddabetta si un pelerinaj pe jos pana in oras. Tot aici am avut ocazia sa incheiem turul de forta „Fast Food”: KFC in Delhi, Pizza Hut in Pondicherry, McDonalds in Bangalore si Domino’s Pizza in Ooty. Nu am avut ocazia sa incercam specialitati in restaurant, dar ne-am facut de cap cu branzeturi din supermarket.
Gradina Botanica una dintre atractiile oraselului (la 70 rupii pentru doua persoane si taxa foto) si ne-am ascuns aici vreme de mai multe ceasuri, pentru ca in ultimul timp am ajuns sa ne dezvoltam o deosebita afinitate si un profund respect pentru verdeata. Ne bucuram de ea in orice cantitate si sub orice forma. Si desi Gradina nu exceleaza prin frumusete, curatenie sau varietatea speciilor, e un loc tihnit, racoros si simpatic. Aproape complet ascuns vederii, exista si un semn catre templul Toda, deloc promovat, dar foarte interesant. Vom fi primiti de un nene misterios care isi ia mantia si ne conduce pana la o mica structura din bambus ca un butoi pe jumatate ingropat. Nu avem de unde sa aflam mai multe despre populatia Toda, dar ne potolim setea de cunoastere pe wikipedia.
Intr-o alta zi, iesim din casa, facem un tur de o ora in jurul imensului hipodrom si, ajunsi in dreptul autogarii, vedem un panou mare care te imbie sa vizitezi atractiile principale ale orasului: Gradina Botanica, un parc oarecare, Gradina Trandafirilor, varful Doddabetta. Alegem varful Doddabetta si luam un autobuz pana acolo (5 rupii de om). Alegem sa strabatem ultima parte a drumului pe jos, desi in intersectie planeaza cativa vulturi-ricsari. E un drum placut prin padure, in panta usoara. Varful de 2637m e cel mai inalt din zona si e incoronat de o cladire micuta care gazduieste un telescop pricajit. Stam si noi cu toata lumea la coada, nerabdatori si cu speranta-n gat, ca ca sa vedem ca prin ceata… autogara din Ooty. Telescopul fixat in punctul respectiv si nu poti sa te joci cu el. Se pare ca autogara a fost votata ca punctul cel mai interesant de observat de pe cel mai inalt varf din muntii Nilgiri.
Tot aici am avut ocazia sa stam de vorba cu o familie indiana venita in vacanta. Este de mentionat ca dialogul se desfasoara anevoios nu atat datorita englezei stalcite (la a lor ma refer, ca noi ne descurcam decent), cat datorita prezentei unor ziduri invizibile dar insurmontabile in conversatie. Pentru ca au atat de multe subiecte tabu, conversatia e deseori anevoioasa, poticnita, ori de cate ori se incearca atacarea unui subiect legat de igiena, relatii intre sexe, religie. Dar pana la urma petrecem 30 de minute placute in compania lor. Facem pe plac celor catorva curiosi care isi dorec neaparat o poza cu noi (sau mai degraba cu Adriana, care si-a acceptat tacit de mult rolul de diva printre indieni) si o luam la picior pe drumul de intoarcere.
Am luat decizia, inspirata de altfel, de a parcurge tot drumul inapoi pe jos, urmand panta lina si sinuoasa prin padure. Am avut astfel ocazia sa observam agricultura locala, ceva ce ne-a scapat pana acum. Fiecare bucatica de teren maro-portocaliu e terasata si lucrata, sisteme automate sau manuale de irigatii sunt raspandite peste tot.
Pe la mijlocul drumului suntem intampinati de un semn care spune „Tea Garden – 20 Rs”. In mintea noastra Ooty a fost intotdeauna asociat cu plantatiile de ceai datorita pozelor gasite pe internet. Mai mult, chiar inainte sa plecam din tara, am prins pe National Geographic o bucatica de documentar despre plantatii si fabrica. Asa ca sunt lesne de inteles entuziasmul si satisfactia simtite. „Gradina” e exact cum ne asteptam sa fie: carari portocalii printre randuri terasate pline de tufisuri dese, aromate si placute la atingere. In timp ce Cristi face o mie de poze, Adriana descopera doua femei aflate in pauza de ceai.
Pe acelasi drum se afla si Muzeul Ceaiului, dar suntem prea obositi si ne-a ajuns agitatia pentru o zi. Mai avem cale lunga pana in oras si o sa ajungem pe inserat.
Avem si un televizor mare in camera, asa ca ne punem la curent cu stirile, ultimele videoclipuri si trailer-e de film. De mai multe ori pe zi ne prostim uitandu-ne la tv. Daca acasa am renuntat la cutia colorata din cauza calitatii in declin a programelor, India ne impinge limitele pe culmi nebanuite. Am povestit in alt articol cate ceva despre filme, seriale si telenovele. Aici am avut ocazia sa ne minunam de alte aspecte. De exemplu, observasem mai demult ca filmele in engleza sunt si subtitrate in engleza. Nu ne-a deranjat si nu ne-a intrigat prea tare. Mai ciudat a fost sa vedem un desen animat in engleza, dublat in engleza. Dar in engleza lor, care e aproape o alta limba. In afara de accentul puternic si stalcirea extrema a cuvintelor, se strecoara si o multime de greseli gramaticale si niste constructii de fraza cel putin ciudate. Am stat amandoi pe marginea patului si ne-am uitat cu ochii mari la un fel de Winnie the Pooh si prietenii lui. Am dedus mai mult decat am inteles.
In alta seara in care am fost prea lenesi ca sa mai iesim din casa, ne-am pus la film. Il vazusem deja, dar, fiind vorba de un clasic, ne-am uitat iar la el. „Death Proof” s-a dovedit a fi putin mai dificil de vizionat decat anticipasem… Sunt atat de multe scene cenzurate ca aproape pierzi firul povestirii. Dispare tot ce are un dram de legatura cu sexul sau nuditatea. Si cum in India un crac gol poate fi considerat indecent, cateodata dispar bucati intregi de film. Evident, injuraturile sunt si ele cenzurate, punand sonorul pe mut. Death Proof contine o doza sanatoasa de vulgaritati, asa ca deseori se aud doar franturi sacadate de dialog, de parca te-ai juca la butonul de sonor. De mentionat si faptul ca un film este intrerupt la fiecare 10 minute de un calup sanatos de reclame. Aproape de final pica si curentul cateva minute… Dar seara nu e pierduta! Urmeaza „Just Go with it”, cu Adam Sandler si Jeniffer Aniston. E o comedie romantica, ne gandim noi, acum ce-o sa mai cenzureze? Pai vor incepe cu „fuck”, „suck”, „cock” dar vor include si „penis”, „nipple”, „sex”. Pe bune. Cuvintele „sfarc” si „sex” sunt cenzurate… Pe de alta parte, intr-o zi am stat pe Fashion TV vreo doua minute. Era o prezentare de moda europeana cu haine pret-a-porter pentru barbati. Poate ca am ramas eu in pic in urma, dar baietii aia erau ciudati rau. Un fel de vamipiri asexuati, supti si albi la fata, imbracati in niste costume spatiale negre, bocanci si posete in mana. Prin comparatie, anumite obiceiuri indiene nu mai par atat de ciudate…
Am plecat din Ooty racoriti si multumiti. De aici inainte, zilele s-au derulat foarte repede si fara incidente. Am inchis cercul sudic cu Fort Cochin, unde am mai fost odata. Am fost cazati exact in acelasi loc si am lenevit 4 zile intregi. Am aranjat poze si am scris articolele finale. Am avut si privilegiul de a fi invitati la o masa tipic indiana, cu „tapioca” si „putu” pregatite in casa. A fost o ocazie deosebita, am mancat, am stat de vorba pana tarziu in noapte si ne-am simtit excelent.
Din Cochin am zburat iar in Delhi, unde am fost cazati in acelasi loc in care am stat acum doua luni. Aceeasi straduta aglomerata, acelasi vacarm, aceeasi mizerie, acelasi gang intunecat, chiar si aceeasi camera. Dar toate diferite. Complet diferite. Daca primele zile aici au fost un chin si o lupta continua pentru a ne acomoda, acum suntem foarte relaxati, ne simtim ca acasa, facem chiar si un dus in baia in care prima data ne-a fost aproape frica sa intram! De asemenea, dormim tun, chiar daca afara e agitatie ca de obicei. In ultima zi, eliberam camera la 12:00 si ne plimbam prin zona de shopping a Delhi-ului, Connaught Place. Petrecem orele invartindu-ne in cercurile concentrice, mancand, mergand in parc la o expozitie de ursi de plastic pictati si asistand la un mic concert de jazz alternativ. Tarziu in noapte ne-am indreptat catre aeroport si ne-am luat la revedere de la India.
Am petrecut doua zile si in Moscova, pentru ca zborul de intoarcere ne-a fost anulat. Noroc ca am stiut in timp util si ne-am luat viza de Rusia. Descoperim ca e nevoie de timp ca sa revii la „normal” sa te obisnuiesti cu agitatia unui oras mare, sa intelegi de ce alearga lumea la metrou. Ne vom intoarce aici cu siguranta, pentru ca vizita noastra a coincis cu o ninsoare sanatoasa si nu am putut sa ne bucuram intr-adevar de imprejurimi. Am apucat sa vedem Piata Rosie, sa petrecem ore bune in metroul moscovit si in magazinul GUM. Dar noi tot cu gandul acasa suntem…
Dupa un zbor scurt, am ajuns in Otopeni. Am ras cu mainile pe burti in timp ce soferii de taxi incearcau sa ne interpeleze cu metodele lor complet necreative si neinteresante. Familia si prietenii fac misto de barba stufoasa a lui Cristi. In Bucuresti, drumurile sunt perfecte, trotuarele sunt curate, oamenii sunt amabili, traficul e lejer si civilizat, iarba e verde si cerul e senin.
Ne pregatim sa ne exasperam prietenii cu povesti nesfarsite…
Gata? :((
Ce frumos a fost…
Shukryia pentru calatorie!
Bravo. Foarte frumos ne-ati plimbat si pe noi. Urmatoarea e o tara vestica pentru balans?
PS: Nu-mi place cum ati iesiti colorati in coltul dreapta sus (ma rog gri). Parca era mai frumos fara culoare dar poti lasa culoarea la ochi totusi.
Gata, Deria! A fost intr-adevar frumos… Dar, sincer sa fiu, eu (Cristi) nu am mai experimentat „dorul de casa” pana acum. Intr-adevar, am fost plecati maxim 16 zile pana acum, dar doua luni mi-au ajuns si mie. Sunt curios cat o sa putem rezista data viitoare… Multumim ca ne-ai urmarit!
We live to serve. ;)
In continuare am programat „una mica” in nordul Italiei, a treia de acest fel, dar na, Italia e Italia.
Iar design-ul site-ului e inca in lucru, experimentam cu mai multe idei, dar multumim pentru feedback!
subscriu la primul comment al lui Acotiga. Poza voastra pare foarte sinistra asa. Ai pus-o pe Adriana intr-o lumina proasta, ca sa iesi dumneata in evidenta. Schimba grafica!
In rest, nota 10 pentru postare. O naratiune foarte frumoasa. Firul epic se prelinge lin, fara hurducaturi, direct catre sufletele fascinate ale cititorului. :)))))
Mie imi placea fara culoare deloc, nici macar ochii.
Astept si informatiile despre costuri!
(Acu’ am facut o pauza de lucru – sunt si eu freelancer, lucrez de acasa – ca sa ma mai uit la poze…)
Despre ilustratie, ce sa zic, Adriana chiar e mai mica decat mine :) Daca poporul e nemultumit, o sa ma gandesc la o solutie sa echilibrez balanta puterii. Evident, accept sugestii…
Nota 10 pentru postare! Vin sa mi-l treceti in carnet! :)
Cristi
Buna Deria, articolul despre cheltuieli e in lucru si e urmatorul pe lista. Mai are Cristi de facut niste grafice si e bun de tipar. Ce lucrezi de acasa, in ce domeniu?
Adriana
Traduceri, Adriana. De tot felul. :)
Eu visez de ceva vreme la India. Nicio alta tara nu ma atrage precum asta. Numai ca la mine e mai complicat, suntem 3, doi adulti si un copilas, nu am zburat niciodata, eu am mai iesit din tara in studentie, sotul, niciodata, eu cunosc engleza f. bine, sotul, mai putin, si are si trac in a vorbi o limba straina, deci eu voi fi capitanul :P, daca reusim sa ajungem vreodata acolo…
Deocamdata, ma multumesc cu forumuri, bloguri, galerii de poze…
Totul e posibil, Deria. Nu mai stiu unde am citit ca „atunci cand iti pui mintea sa realizezi un lucru, intreg universul va participa la realizarea lui”. Indrazneste! :)
Nu conteaza cata engleza stii (oricum vei constata ca engleza indiana este o alta limba), nici cat de multi bani ai, nici daca esti obisnuit cu calatoriile sau cu zborul. Sfatul meu: stabileste o data si incepe pregatirile. Succes!
Adriana
Salutari de la Doris!
Si la multi ani de la noi!
M-au distrat aprecierile finale cu privire la Bucuresti. Evident, sunt in comparatie cu India, nu?
Felicitari, oamnei buni! Parca am vazut un film. Nu m-am dezlipit de aici pana nu am citit tot. Superb.
Îţi mulţumim, Irina, pentru gândurile bune şi pentru că ţi-ai făcut timp să ne laşi un mesaj. Ne încurajează şi ne dă putere să scriem în continuare. Te îmbrăţişăm cu drag!
Buna…Am terminat de citit experienta voastra si recunosc ca am ramas…fascinat!Planuiesc si eu sa fac o calatorie in India ,aproximativ pe acelasi traseu ca al vostru dar as dori sa stiu parerea voastra daca pot ”comprima,, traseul in 2 saptamani.
Va multumesc si succes in continuare!
Salut Marius,
Sigur, orice se poate :) Totuși, să știi că distanțele sunt mai mari decât par pe hartă. E decizia ta, dar noi, dacă am eface traseul, cred că am vrea să ne întindem pe mai mult de două luni. Cred că decizia o vei lua în funcție de ceea ce te interesează mai mult, dar dacă vrei o variantă simplificată a traseului, am mai recomandat unui cititor.
– dacă vrei multe temple, Tricky, Madurai, Thanjavur;
– dacă vrei relaxare, plajă, stai mai mult in Kerala (Varkala si Kovalam) sau Goa (noi nu am ajuns acolo), Mamallapuram sau poate Pondichery;
– daca vrei temperaturi suportabile, Ooty e mai răcoros.
Evident, noi vorbim aici doar despre partea de sud. Dacă o să mergi cu un tur organizat, probabil ar fi ideal să te poți deplasa cu o mașină dintr-un oraș în altul. Dacă mergi cu trenul, distanțele mari nu sunt foarte confortabile si călătoria durează destul de mult.
Noi am stat în medie cam 2-3 zile în fiecare loc și parcă nu ni s-a părut de ajuns.
Noi, în locul tău, dacă am avea douar 2 săptămâni la dispoziție, am alege 3-4 locuri care ne plac și am verifica bine distanțele și mijloacele de transport între locuri (nu uita că totul se mișcă mult mai lent acolo, undeva pe la 40km/h).
Sper că te ajută informațiile, călătorie plăcută!
Multumesc frumos pentru sfaturi, am sa tin cont de ele!
Si eu vreau sa merg in india