Slovacia: Kremnica, Banska Stiavnica, Hronsek, Banska Bystrica și Monumentul Prostiei

Un duș rapid de dimineață pe la 7! Azi avem traseu lung pus la cale. Ieri, în Cafe Cuba, cu laptop-ul în față, am stabilit pe Google Maps traseul de azi. E bazat pe recomandări și instinct de călător și face o buclă mare înspre sud și pe urmă est și înapoi în nord către Slovensky Raj. Avem pe listă și suntem oarecum documentați despre: Kremnica (fost sat minier unde se băteau sau se mai bat încă bani), Banska Stiavnica (la fel, orășel UNESCO, se extrăgea odată argint de aici), Banska Bystrica (pentru că ne place numele și am văzut niște poze drăguțe pe net) și poate Brezno despre care nu știm mai nimic. O să punem cortul pe undeva prin munți. Sau cel puțin ăsta era planul orginal.

În Kremnica totul e foarte liniștit și pustiu. Ne plimbăm după ureche pe străduțe în pantă (unele au chiar și balustradă, ca la scări – e o Balu-Stradă, dacă înțelegi ce vreau să spun). Auzisem că priveliștea e frumoasă de sus din turn, dar turnul e închis astăzi. Trecem mai departe resemnați, Adriana se oprește puțin într-un fel de second-hand ciudat cu muzica tare, extrem de scump. Centrul vechi e în reconstrucție, maldare de pământ, mini-excavatoare și în mijloc o statuie, aș zice oarecum oribilă, cu o încâlceală îngrămădită de trupuri contorsionat stivuite. În vârf tronează un soare. Nu stăm mult în Kremnica (avem și o eternă strângere de inimă că poate am parcat mașina unde nu trebuia și tot timpul ne rugăm în gând să o găsim unde am lăsat-o). Plecăm spre Banska Stiavnica.

Drumul cu GPS e ciudat, lipsesc trasee pentru că au multe drumuri noi care arată de 2 ori mai bine decât cele mai bune 2 autostrăzi ale noastre. Ajungem în zona Banska Stiavnica printr-o serie de serpentine într-o pădure deasă și foarte verde. Când ieșim într-o zonă de dealuri, singurul punct care ne atrage privirea e o biserica roșie în vârful unui deal. Vedem de aici două turnuri ce par nou-nouțe. Întrebăm puțin localnicii, dar până la urmă găsim singuri drumul. Ajunși la poalele dealului aflăm că biserica se numește Kalvary (sau Calvar pe românește) și, din ce citim, e gândită ca un fel de încercare gen patimile lui Iisus. Adică, în timp ce urci panta în zig-zag a dealului, faci opriri la un fel de stații care prezintă evenimente din drumul lui Iisus până la cruce. La poale e o statuie cu un nene cu multe cuțite înfipte în inimă. Dureros.

Urcăm și tot urcăm, ne minunăm la o stație intermediară mai mare, un fel de cupolă cu scări, cu picturi foarte luminoase în culori calde și optimiste. Pe scări sunt locuri pentru pus lumânări. Mai urcăm puțin și în vârf găsim biserica. E într-o stare jalnică, nu e deloc cum ne așteptam noi, a fost vandalizată de mai multe ori și lăsată în paragină. Ne pare sincer rău, pentru că întregul loc e foarte atrăgător, arhitectul probabil a trecut prin propriul calvar ca să gândească drumul pe deal în felul asta, presupunem că a avut la un moment dat o importanță mare pentru credincioși. În orice caz, abia de curând au început lucrări de consolidare și câteva betoniere torc molcom la baza dealului.

După ce citim despre vandalizarea bisericii, coborâm dealul un pic tristi și prăfuiți. Jos sunt muncitori clasici care lucrează de ne-zor. Dacă vrei să afli mai multe, poți să găsesti mai multe informații pe pagina Wikipedia. Noi ne urcăm în mașină și mânăm caii spre Banska Bistrica.

Pe drum vedem un semn de Hronsek, ce mai mare biserică de lemn din… Europa? Nu mai știm sigur. Știm că a fost făcută pe la 1700, pentru că s-a primit o derogare sau ceva, dar cu condiția să fie din lemn, să nu fie înaltă și să nu aiba acces de la drumul principal. Nu erau vremuri bune pentru creștini. Nu se poate vizita interiorul, așa că îi dăm ocol, o amușinăm, ne odihnim pe o bancă la umbră și ne întoarcem la drumul mare. Ne e cald și am bea o bere. Ca prin vis, vedem vis-a-vis un conac/castel cu o terasă lângă el. Aruncăm un ochi indiscret pe unul dintre geamurile castelului și apoi ne chinuim să-l recuperăm. Înapoi la locul lui, ce ne vede ochiul? O mochetă demodată și birouri. În mijlocul unei camere goale șade stingher un telefon verde cu disc. În alta, o mașină de scris veche. În altă parte niște haine, un pat și niște cutii. E ciudat și parcă din alt film. O bicicletă e rezemată de zidul din spate. La terasă bem bere fără alcool pentru că suntem șoferi cu rândul. E bună și intră doua de om. Berea fără alcool are 0,45% alcool.

În Banska Bystrica e foarte evident că toate parcările sunt cu plată. În afară de cea de lăngă parc, unde ne aciuăm mulțumiți. Îmi place mult orașul, străzi foarte simpatice care converg spre o piață centrală mare și lunguiață. E soare puternic și lumea stă la terase. Suntem foarte relaxați și ne plimbăm agale, facem poze, intrăm prin biserici, ne dăm puțin pe net pentru că e wifi gratis peste tot.

Când o să ne simțim în stare, poate reușim să punem aici o lista clară cu locurile vizitate în oraș, că sigur le avem notate pe undeva… Banska Bystrica ne place mult.

E după-amiază și plecăm spre Brezno, în munți, serpentine, locuri frumoase. Căutăm un loc să înoptăm așa că ieșim de pe drumurile principale. Ajungem repede la capat de drum lateral unde se intră în pădure, dar n-ai voie cu mașina. Vorbim cu niște localnici (eh, „vorbim” e mult spus – gângurim, dăm din aripi, desenăm cu un băț în praf și zâmbim mult). Până la urmă aflăm că ar fi un camping prin zonă. Noi nu-l vom găsi niciodată, dar găsim totuși în mijlocul pădurii un loc drăguț unde ne găndim să campăm. Chiar când credeam că suntem singuri trece o Skoda plină cu slovaci. Îi oprim și Adriana îi întreaba foarte frumos „We were wondering if it would be ok to set our tent here?” – ha ha ha, râd eu în sinea mea și mai târziu fățiș, arătând cu degetul spre ea. Zic – măi mamă, ăștia dacă le zici „Me-tent-here” și în acelasi timp arăți cu mâinile semnul de cort, tot nu te înțeleg – și tu le reciți Shakespeare. Ne lăsăm păgubași dar, în timp ce Skoda se îndepărtează,

Poezie monumentală

În zare o clădire mare și albă se vede
Niște cupole de beton și un fel pe perete,
Curioși și intrigați ne apropiem precauți
Să studiem minunea pierdută în munți.

Ajunși aproape ne cam cuprinde mirarea,
Îl studiem și-i călcăm în picioare spinarea.
În mijloc, dezastru! Monumentu-a cedat,
O bucată din el s-a rupt și s-a fărâmat!

Ca inginer expert în arta construirii
Investighez ca să-nțeleg motivul prăbușirii
Și nici nu-i greu să descifrezi misterul
Când vezi că din structură lipsește fierul!

Oameni deștepți și-au dat talentului măsura
Și-n loc de fier, din lemn făcut-au armătura!
Ne scărpinam în cap, râdem, glumim,
În vârful monumentului modern și anonim.
Suntem șocați și amuzați fiindcă, pe bune,
Noi „Monumentul Prostiei” i-am pune ca nume!

–

Oricum, realizăm că suntem într-o rezervatție naturală și că nu ar trebui să campăm când vedem semnul care spune clar „Rezervație naturală – Nu campați”. Conducem mult și bine prin munți și serpentine. Nu, nu începe o nouă poezie, e o rimă involuntară. Artiștilor le mai scapă și din astea. Sunt cunoscute ca „bufeuri creative”, „inflamări artistice”, „exacerbari lirice”, etc.

Obosiți, ieșim de pe drum la întâmplare, e bezna și noi ne pitim în fundul unui sat, la marginea pădurii. Dormim în mașină, ușor înfrigurați și strâmbi. De dimineață vom realiza că, evident, suntem într-un sat UNESCO, case de lemn foarte frumoase, curți îngrijite. Ne furișăm încetișor înapoi pe drumul mare și dă-i bice ca să vizităm matinal câteva peșteri înainte să ajungem la următoarea etapă a călătoriei noastre, camping în Slovensky Raj.