Cred că încă de la începutul proiectului ne-am gândit cu vie anticipație la momentul în care vom închide casa cu geamuri și uși. După etape istovitoare și aparent fără sfârșit precum ridicarea și pregătirea pereților sau tencuirea, ideea de a „sigila” spațiul, de a fi în sfârșit protejați în interior ni se pare foarte atractivă. Montarea ușilor și a ferestrelor pare o îndeletnicire de plăcere și de finețe prin comparație.
Am devenit în ultimele luni maeștri în a estima greșit timpul sau efortul necesar pentru anumite lucrări, dar în cazul montării geamurilor, lucrurile au fost ceva mai simple. Măcar de data asta nu ne-am înșelat prea tare. În sfârșit!
Poate și pentru că am avut ajutoare. Nu am căutat nimic special când a venit vorba de termopane. Am ales brand-uri cunoscute și dotări medii spre banale. Oferta în domeniu este fascinant de variată iar opțiunile disponibile destul de dificil de înțeles și ales. Poate și pentru că e vorba de un domeniu extrem de lucrativ, am primit foarte greu sau deloc răspunsuri la chestionările noastre online. Așa că, până la urmă, decizia ne-a fost ușurată: am ales prima firmă de termopane care ne-a răspuns la email-ul cu întrebări. Cineva a venit și a făcut măsurători, apoi am acceptat oferta: 500 EUR pentru două uși, 300 EUR pentru 4 geamuri fixe măricele, fără rame. Geamurile simple nu ni se par exagerate ca preț, dar profilele pentru termopane ni s-au părut întotdeauna prea scumpe.
Ramele de PVC nu sunt soluția cea mai frumoasă pentru un astfel de proiect. Am fi ales uși de termopan în tâmplărie de lemn, mult mai potrivite cu stilul casei, dar, sincer, nu am avut cu cine să ne sfătuim. Unde am întrebat, am primit răspunsuri evazive sau lipsă de interes. Iar ușile cu ramă de lemn din Hornbach, le-am observat prea târziu. E vina noastră. De obicei mergem până-n pânzele albe cu ideile nostre fixe, dar de data asta, poate de oboseală, am fost mai puțin exigenți. Rezultatul nu e groaznic, ușile își vor face cu siguranță treaba, dar PVC-ul pe o casă de paie e ca o nucă lipită cu superglue pe perete.
Montarea ușilor s-a făcut rapid și fără incidente, cam 2 ore în total. A trebuit să acceptăm cu ocazia asta și faptul că stâlpii noștri de lemn nu sunt chiar așa de drepți cum ne imaginam noi. Dar se încadrează în marje de eroare acceptabile. În orice caz, în final, ne-am trezit că ne luăm la revedere de la echipa de montaj și ne uităm la Dacia albă care se îndepărtează, cu un set de chei noi în mână. Durează un pic până realizăm că avem chei la casă!
[pune o poză cu cheile aici] <- se pare că am uitat… :)
Cu ferestrele, lucrurile nu sunt chiar așa de simple. E necesar, în primul rând, să tratăm cu deosebită atenție posibilitatea infiltrării apei în zona geamurilor. Nu uităm că ne aflăm într-o casă de paie, iar umezeala e inamicul numărul doi al baloților.
Încă de pe vremea când ridicam pereții, am îndesat sub golurile pentru ferestre o folie impermeabilă folosită pentru iazuri și, deasupra, saci, ca să adere tencuiala. Cele 4 stinghii de lemn sunt și ele fixate trainic în structura casei și vor servi drept suport pentru pervazuri, la interior și la exterior.
Când am fost satisfăcuți de așezarea straturilor, am mânjit bine totul cu pastă de var pentru aderență și am adăugat plasă de sârmă, cum am făcut pe toți pereții. Peste plasă a venit tencuiala, peste tencuială am așezat pervazul, cu cantul lipit cu lipici de lemn și prins bine în șuruburi lungi. Am săpat pe fața de jos a pervazului exterior și un mic șanț care va face ca apa de ploaie să ajungă pe pământ, în loc să se prelingă pe perete. Ambele pervazuri au fost montate ușor înclinate ca să ajute la scurgerea apei de ploaie, respectiv a condensului.
Apoi a venit rândul sticlei. Pentru firmele specializate în montarea ferestrelor cu termopan, e lucru ușor să prinzi profilele standard în zidărie sau lemn. Dacă vrei însă doar sticla, fără profil, nimeni nu vrea să se bage. Așa că am devenit iarăși meșteri pe cont propriu. Am ridicat geamurile grele pe poziție cu o sfoară legată în jurul lor, le-am pus drept în boloboc și le-am fixat temporar cu stinghii subțiri de lemn și pene de plastic. Apoi am început să sigilăm golurile. În general se folosește spumă poliuretanică pentru așa ceva, dar noi am măsurat geamurile la fix și avem în jurul lor spații de cam 4-5 mm. Așa că am folosit aproape exclusiv silicon.
Am aplicat apoi silicon cu adeziv și pe stinghii (ușor de găsit în Hornbach, într-o varietate rezonabilă de forme și dimensiuni) și le-am prins cu câteva cuișoare.
Sfaturi „pro” de la oameni pățiți:
- Îți trebuie un pistol de aplicat silicon serios, altfel îți vei rupe mâinile (sau pistolul);
- Am folosit un silicon mai scump, cu adeziv, recomandat de meșteri (de la Sika, se vinde la „salam”);
- Folosește un ciocănel mic și fii delicat când bați cuișoare aproape de geam; altfel, fără să-ți dai seama, riști să lași mici semne pe sticlă;
- Siliconul cu adeziv se curăță (uscat) extrem de ușor de pe sticlă și extrem de greu de pe lemn; murdărește cu încredere geamul, dar evită tâmplăria;
- Există chimicale care te ajută să îndepărtezi ușor siliconul proaspăt sau spuma poliuretanică abia aplicată, dar funcționează bine doar pe suprafețe mici.
În poza de mai sus, zonele de tencuială mai deschise la culoare au o altă textură. Au fost netezite de test cu un șpaclu. Nu ne-am hotărât încă în ce mod vom trata stratul final de tencuială: dacă să-l lăsăm rugos sau să încercăm să-l facem fin și neted. Pe de-o parte parcă arată mai bine și mai „cinstit”, pe de alta, apa alunecă mai ușor pe suprafețele netede. Crăpăturile din colțuri sunt „normale” pentru aplicări în strat gros, am menționat deja cum pot fi evitate în articolul despre tencuire.
Indiferet de proiect, nu uitați niciodată să luați în calcul cât de multă lumină „fură” ramele. În cazul ușilor, am ajuns de la un gol de 81 cm la 56 cm sticlă vizibilă! După cum bănuiam, geamurile mari, în cazul nostru fără rame, sunt spectaculoase. Spectaculoase, vă zic! Aș recomanda oricui geamuri cât mai mari cu putință.
Acum, că nu mai urlă vântul ca nebunul, suntem foarte mulțumiți de noile suprafețe vitrate. Casa noastră mică e luminoasă și pare spațioasă! Crește inima-n noi când ne intră-n casă dungi grase de soare galben de după-amiază și e o plăcere să ne uităm pe geam cum prinde viață grădina. Clar, suntem niște norocoși.
Cât ne-a costat până acum?