Viața satului Bigăr – Dormitorul și bucătăria

Am ajuns la căsuţa noastră de la ţară într-o luni după-masă. Eu nu o mai văzusem din toamna trecută, de când am cumpărat-o. Am găsit-o minunată, aşa cum o ştiam. Cristi a venit şi in primăvară, ca un bun gospodar, ca să ridice via. În curte, tatăl lui Cristi a plantat crăiţe şi cârciumărese, iar acum au înflorit colorat. Printre pietrele mari de râu ce compun pavajul curţii a crescut verdeaţă. Bălăriile care nu ne lăsau să inaintăm prima oară când am vazut casa, au dispărut sub coasa unui vecin harnic. Am facut un mic tur al moșiei şi ne-am grăbit să descărcam maşina în care noi doi cu greu am mai încăput.

După un drum lung, am dormit somn greu în camera pregătită cu bunăvoință de vecini. Avem doar un pat vechi, o masă verde cu două scaune la fel de verzi, o masuță rotundă primită de pomană si o mașină de gătit „Casnica”, pe lemne . În „zori”, pe la 9:30, ne-am trezit de voie și ne-am așezat amândoi în fund pe prag privind curtea și întrebându-ne ce să facem mai întâi.

Avem o casă din 1923, cu temelie de piatră, peste care sunt construiți pereți din cărămizi nearse de chirpici, invidia ecologiștilor. Pentru că nu a mai fost locuită de foarte multă vreme (oamenii din sat zic că de vreo 10 ani), pe ici pe colo tencuiala zidului s-a supărat și s-a surpat. Iar pe tavan, în unele locuri, pentru că s-a spart câte o bucată de țiglă și apa și-a făcut loc prin acoperiș, avem și câteva urme de infiltrații dizgrațioase. Am decis că cele trei camere ale casei trebuie cu siguranță zugrăvite.

Geamurile sunt mari și au tâmplărie de lemn în care sticla este fixată doar în cuișoare. Sunt vechi cât casa și sunt complet funcționale, spre deosebire de geamul termopan cu tâmplărie de aluminiu de acasă, cu care deseori mă chinui. Pe jos sunt dușumele afectate de cari, dar încă utilizabile. Am citit mult pe internet despre cum să scapi de insectele insistente și am consultat și vecinii. Concluzia a fost că la Bigăr se conviețuieste cu carii… Alte obiecte care funcționează ca noi în casa asta veche sunt clanțele și încuietorile. Sunt atât de vechi că le mai poți vedea doar la Muzeul Satului sau în vreo casă bătrânească. Dar funcționează de parcă au fost folosite ultima dată ieri.

Sunt multe lucruri de făcut, dar pentru prima zi am hotărât să fac curat în camera de dormit și să improvizez o bucătărie, în timp ce Cristi s-a apucat de recondiționarea bancului de tamplar devenit birou de lucru (de la care scriu azi acest articol). Dormitorul este camera cea mai mică a casei și pare să fie cea mai bine întreținută. Pereții au doar crăpături minore, iar dușumeaua e foarte puțin afectată de cari. Marea aventură a început prin spălarea geamurilor, activitate pe care de altfel o urăsc și o evit, continuând cu aspirarea asiduă a canapelei. Mult praf, multe panze de păianjen și mulți gândaci și muște crocante a scuipat aspiratorul meu după o primă operațiune. Și după a doua. Am spalat perdelele și am renunțat complet la perdeluța bleu cu franjuri fixată în cuișoare, care ne lua vederea superbă spre exterior (sau mai degrabă spre interior, pentru că suntem la țară, iar curiozitatea este aceeași într-un sat de cehi sau unul de români).

Până pe la prânz camera era curată, luminoasă, parfumată și primitoare. Masa îngustă și scaunele vopsite în verde, curățate de plase de păianjen și de alte mizerii, sunt acum încărcate cu lucrurile noastre: laptop, cărți, haine, genți, un ceas vechi, aparatul radio al bunicii și alte obiecte familiare. În zilele următoare am vopsit un raft și niște scaune găsite prin pod, pe care le-am folosit în loc de mobilă. Iar peste încă o săptămână biroul lui Cristi a fost gata de montat și folosit în aceași cameră mică devenită acum primitoare.

Am improvizat o bucătărie în micutul hol care face legătura între camere și intrarea în casă. Este compusă dintr-o masă și un frigider defect folosit pe post de raft. Pe masă stau îngrămădite cutia cu farfurii, halba cu tacâmuri, un fund, cuptorul și plita, ambele electrice, tehnologii moderne, alternative la mașina de gătit cu lemne, încă folosită chiar și pe timpul verii în gospodăriile din Bigăr. Lângă masă am două mari cutii de plastic cu capac în care mi-am adus de acasă întregul dulap cu mirodenii și făinuri. Într-o altă cutie stau gata pentru sacrificiu conserve și borcane. Aici începe aventura gastronomică a bucătăresei de București, unde înspăimântătoarea lipsă a frigiderului ne va transforma probabil în vegetarieni.

Spre seara am încălzit apă și am făcut duș la lighean în mijlocul curții. După mici discuții contradictorii legate de temperatura perfectă a apei și de modul optim de îmbăiere în condiții de Bigăr, am ajuns să ne spălăm unul pe altul și am intrat bucuroși în casă în timp ce soarele încă lovea puternic în geamul camerei noastre. Deși pe pervaz zac deja cu picioarele în sus mai multe musculițe și gândăcei, ne-am bucurat de priveliște: o livadă de pruni unde fânul cosit a fost adunat în căpițe, cu soarele alunecând ușor în spatele celor trei culmi de munte, dintre care una poarta ștrengărește un fes împădurit.

În curând reparăm toaleta şi ne facem duş dintr-un butoi.