Cinque Terre: Monterosso al Mare, prima oprire

Cinque Terre a fost motivul principal pentru care am venit în Italia în 2012. Venetia, Padova, Verona au fost doar bonus-uri. Văzusem poze din Cinque Terre cu vreo 5 ani în urmă și locul a rămas fixat atât în mintea noastră cât și sub forma unui „pin” trist pe Google Maps. Înainte de a scrie despre Monterosso al Mare, vom face o mică introducere – acum cu 80% mai multe diacritice!

Cinque Terre este un Parc Național pe coasta de vest a Italiei, parte din Liguria. Este faimos în primul rând pentru cele 5 sate/orașe înșirate de-a lungul coastei: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore. Este unic și superb pentru că întreaga coastă a fost artificial terasată timp de mai multe generații, creând mii de kilometri de ziduri de piatră, îmbinate ingenios, fără vreun fel de mortar. Satele sunt conectate prin poteci de picior înguste și șerpuitoare, unde am petrecut ore intregi, urcând scări de piatră, printre măslinii și viile cățărate pe pantele abrupte.

Am cumpărat un card de două zile fiecare (19 EUR de persoană) care îți permite să folosești trenurile dintre sate (plus stațiile din capete, La Spezia și Levanto) ori de câte ori vrei, 24 de ore pe zi, 48 de ore în total. Ai nevoie de orarul detaliat al trenurilor, cu care vei deveni în scurt timp familiarizat, în ciuda aparentei sale complexități.

Cu o hartă in mână, ne-am îmbarcat și-am pornit spre Monterosso al Mare, ultimul sat de pe listă. Planul a fost să începem din capătul cel mai îndepărtat față de La Spezia și să ne croim drum înapoi, pe poteci sau cu trenul, după puteri. Plimbarea cu trenul e frumoasă, mare parte din drum e săpat în stancă și, când ieși la lumină, te lovesc în retină priveliști superbe, cu stânci abrupte și o mare albastră. De fiecare dată, călătorii exclamă „Oooh! Aaah!”. Noi suntem prea cool ca să ne exprimăm atât de fățis, dar ne ținem strâns de mână și râdem pe interior.

După aproximativ 20 de minute, coborâm în micuța gară din Monterosso. E 10:13 intr-o zi de marți. E greu să nu fii fermecat de frumusețea locului. Coborâm din gară înspre faleză. Monterosso e singurul sat cu plajă. Plimbându-ne puțin, observăm ca 90% din spațiu e de fapt plajă privată…

După ce ne învârtim cam o oră pe străduțele strâmte și simpatice ale orășelului, decidem să căutăm poteca înspre Vernazza. Se numește „Sentiero 2” sau „Poteca 2”. Pe hartă e marcată ca și „Sentiero azzuro” sau „Coastal Path” și e cea mai cunoscută și mai frecventată (include si tronsonul Via dell’Amore). Tot harta ne spune că avem în față un traseu de 3 km care se parcurge in 2 ore. Noi îl parcurgem invers, pentru că suntem mai cu moț.

Suntem plăcut impresionați, traseul nu e greu și se simte că te afli tot timpul în mijlocul naturii. Din când în când, în partea dreaptă se deschide câte un golf în care vezi stâncile abrupte ale coastei și marea.

Traseele pot fi cu siguranță făcute de oricine, dar nu în rochie de seară (pentru că e dimineață) și nu pe tocuri. Ai nevoie de un minim de condiție fizică și nu uita să cari măcar un litru de apă cu tine. Există și hiker-i mai experimentați pe traseu. La un moment dat, rupți de oboseală, ne ferim din calea unor maratoniști care fac traseul alergând. Figuranți… Pe drum, Adriana găsește o brățară.

Imaginea Vernazzei cu micul ei port și turn își face apariția după o curbă și te tachinează o bună bucată de vreme. În sfârsit, ajungem. Ne-a luat trei ore, suntem obosiți și transpirați, dar mulțumiți.

Monterosso a fost un orășel frumos, plin de plaje private, un castel, două biserici și câteva străduțe colorate. E scump și nu ne-am cumpărat nimic de aici în afară de o pâine mică și delicioasă. A fost primul sat vizitat și primul nostru contact cu faimoasele poteci ale Cinque Terre. Vom petrece a doua jumătate a zilei explorând superbul Vernazza, satul cel mai afectat de inundațiile din 2011.